Un fermier acuză! Cât de mare este “lăcomia supermarketurilor”

Directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci “HolsteinRo”, Ionuţ Lupu, a declarat că fermierii vând litrul de lapte între 2,1-2,5 lei, în timp ce în supermarket preţul litrului de lapte variază între 6,9 şi 9,5 lei. El a făcut și o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Europa Centrală. 

Ionuţ Lupu a explicat, joi, la Prima News, cât costă preţul unui litru de lapte la fermieri.
“Fermierii vin după anul 2022 când seceta şi războiul din Ucraina au generat costuri foarte mari la nivel de producţie. Dacă anul trecut vorbeam de 3,2-3,4 lei pe litrul de lapte, ăsta era preţul de vânzare, la doar şase săptămâni, adică acum suntem nevoiţi să vindem litrul de lapte la 2,1- 2,4, 2,5 lei în cele mai bune cazuri, cu ameninţarea că preţul se va duce în 1,7-1,9 lei la poarta fermei. De aici încep o serie de discuţii cum reuşim noi, în condiţiile în care producem litrul de lapte între 2,5-2,9 lei, să supravieţuim pentru o perioadă, nu se ştie cum. După Postul Paştelui nu ştim dacă cu siguranţă consumul va reveni”, a spus Ionuţ Lupu.
“Un alt aspect extrem de important este faptul că, dacă am face o comparaţie între ceea ce se întâmplă între Europa Centrală şi Europa de Est, acolo unde la raft un litru de lapte este aproximativ 1,2-1,25 euro, ceea ce înseamnă 6-6,2 lei pe litrul de lapte, vedem că la noi în supermarketuri preţul laptelui variază între 6,9, dar cel mai mare volum de lapte se află în jur de 8,7-9,5 lei. Vorbim de 30% lapte mai ieftin în Europa de Vest şi vorbim de 30% costuri mai mari pe care le avem în momentul de faţă, dar pe care supermarketul şi procesatorii pe filieră nu vor să le acopere, ceea ce va duce inevitabil la falimentul fermierilor români. E o problemă doar de timp”, a mai menționat directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci “HolsteinRo”.
Întrebat de unde apare această diferenţă de preţ, a precizat: “Lăcomia supermarketurilor, în momentul de faţă, este la un nivel cu mult mai mare decât ne putem închipui. Atât timp cât nu există disponibilitate nici măcar de a transparentiza o serie de costuri şi de marje pe care supermarketurile le au în momentul de faţă, noi, fermierii, am pus de fiecare dată pe tavă cu toată deschiderea tot ceea ce se întâmplă în fermele noastre, de la costuri, de la probleme. Toţi ştiu în permanenţă ceea ce se întâmplă cu laptele materie primă. Noi în permanenţă ne dezbrăcăm de toate informaţiile, pe când de partea cealaltă există rigiditate şi există avocaţi care vor trage de fiecare dată câte un oblon. E o lipsă totală de transparenţă şi o lipsă totală de respect faţă de consumator atât timp cât în România este un lapte cu 30% mai scump la raft decât un lapte plătit de un consumator spaniol, atunci lucrurile sunt foarte clare, în condiţiile în care noi producem un lapte sub costurile de producţie şi un lapte care este în momentul de faţă sub media europeană”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

28 de Comentarii

  1. Lasă, bre, că Heiuș trimite controalili la O.M.V.!
    Vaca poa’ să moară, fată alta, sau vine lăcustele – dupe cum știm – important îi să nu moară mașinili, că ele dau-lapte șî prot’ine, nu gaz-metan poluator…..[Rumburak]
    https://www.youtube.com/watch?v=m4Lh8dm00lo

  2. Asta este efectul parazitului national numit Iohannis. El stie toaate astea, dar incurajeaza lacomia si coruptia multinationalelor si supermarketurilor straine. Toti acestia vin sa se planga si sa ia binecuvantare pentru jaf de la parazitul Iohannis.

  3. Mizerabilul ăla de la Consiliul Concurenței ținut de toate guvernele în funcție pentru că ar fi, vezi Doamne!, al Mossad-ului a favorizat monopolul tuturor lanțurile supermarket-urilor antinaționale, cu riscul falimentării fermierilor români. Iar guvernul generalului Ciucă, ai spune că dacă-i general e patriot, face tot posibilul să stea în poziția rabatat de spate în fața transnaționalelor.(Vezi cazul Auchan). Cu ce tupeu se va duce apoi iarăși ministru al Apărării dacă nu-l încearcă niciun simțământ patriotic? Poate schimbă Ciolacu ceva după rotativă.

  4. Când ați avut Casa de comerț Unirea și vă primeați subvențiile la timp ați spus că e câh, că e comunism.
    Acu’ ardeți-o fraților pă capitalism. Și când vă încurcați, mai sunați-i pe domnii Orban, sau Cîțu și vă învață ei ce și cum.
    Ghinion! Hai, pa.

  5. aceste mizerii de otravit lumea trebuie scoase in afara oraselor! oamenii sa deschida magazine de cartier! primariile sa aduca gratuit marfa taranilor la pret de producator pentru a fi vanduta in orase. taranii trebuie ajutati sa munceasca si sa castige, iar noi sa mancam hrana produsa de animalele noastre, de terenurile noastre. ajutati taranii sa isi aduca marfa in piete. piete libere fara taxe. lasati oamenii sa munceasca. doistrugeti mafia pietelor ACUM! anafura ma-sii sa-i alerge pe mafiotii si criminalii economiei, care cresc pe zi ce trece sub obladuirea baietilor dashteptzi din structuri. anaf, dna, procuratura, toti cu ochii inchisi! toti alearga dupa amratii care incearca sa supravietuiasca.

  6. O mizerie! Laptele de la producator se vinde cu 12-14 lei in magazine. 9 lei era anul trecut. La noi, nu se sustin micile magazine ale producatorilor de lapte si branzeturi. Se sustin importurile.

  7. Uniti-va si organizati-va sa procesati si sa va vindeti produsele.Nu mai contati pe stat deoarece acesta nu mai exista.

  8. Aș fi dispus să plătesc producătorilor autohtoni de lapte și 10 lei pentru un litru. Dar nu găsesc lapte proaspăt pentru familia mea. Cel din supermarket este amestecat cu toate chimicalele posibile. N-are gust, n-are miros, n-are valoare nutritivă. Am renunțat să mai cumpăr după două încercări. Eu am crescut cu lapte proaspăt de capră și de oaie. Ce se consumă în ziua de azi nu este bun nici măcar de mâncare pentru porci. Păcat că oamenii nu se unesc împotriva marilor lanțuri de magazine pentru a le boicota. Ne distrug țara și sănătatea că de-aia au și venit aici.

  9. Alimentele au preturi aberante in Romania.in ultimul an s-au scumpit aproape toate alimentele cu minim 50 de procente.oare doar super marketurile sunt vinovate pentru aceste cresteri de pret nesimtite???domnul Lupu si altii tipa acum,ca intra in faliment,dar eu cred ca e un nou caz clasic in care hotul striga:hotii!
    Inca ceva:cine-i obliga pe producatorii de lapte sa vanda in supermarket sub pretul de productie?de magazine mici si piete agro-alimentare,de export,de asociere pentru a avea putere de negociere mai mare or fi auzit acesti producatori plangaciosi?

  10. de ziua in care cineva spunea ca:”nu mai merita sa tii (pui, porc) ca pretul in supermarket este atat de mic”, dar nimeni nu s-a gandit ca era pt a descuraja mica gospodarie si indirect hrana sanatoasa, pt ca acum tot ce se vinde este la fel ca in agricultura ”fortat”. A fost in Cotidianul ca: UE vrea sa limiteze cresetrea ”puiului” la 50 de grame/zi, desi daca ne gandim si aceasta greutate este mare pt ca 50gX30 de zile inseamna 1500 grame cand un nou nascut creste cu 600 de grame/luna si la nastere are 3 kg nu 100 g cat un pui…Daca in Olanda vor sa limiteze sau sa desfiinteze cresterea vacilor, de ce nu intelegi ca scopul UE si a zeilor este distrugerea surselor de hrana pt a infometa omenirea pt a ajunge la ”consumul” din filmul Biscuitii vierzi…atunci parea ceva grotesc, acum dupa epoca „virus” ba din lilieci, ba din laborator, cu „lectia”/filmul de la Scoala Centrala din Bucuresti…se vede clar ca navigam in ape tulburi si ca salvarea va fi sa mergem singuri la ”pascut” sa ne culegem din padure salate, urzici etc. Asa cum ii invatau pe cei de peste ocean sa caute in parcuri plante comestibile in criza din 2008…Evolutie sau decadere?

  11. Din 8 lei scădem TVA (încasat de stat) și o marjă de profit brut (care în RO trebuie să depășească 10%) – suntem la 5.7 lei; avem cheltuieli: salarii, combustibil (vine o mașină și ia laptele din poartă), procesare (deci energie, utilaje), distribuție (mașini, taxe); calculele se fac după caz, însă mi-e greu să cred că ar fi mai mici de 50%.
    Și ajungem la 3 lei – adică valoarea încasată de producător.

    Însă nimic nu vă oprește, dl. Asociație, să construiți o fabrică (cu finanțare europeană, cu credite bancare, cu aport de capital din partea crescătorilor de bovine – deveniți asociați în noua întreprindere) care să proceseze laptele și să ofere crescătorilor banii aceia pe care-i numiți „lăcomie” ca dividende sau ca preț mai mare pentru lapte.

  12. @marin
    Sunt perfect logice si binefacatoare propunerile dv. Vina este numai a clasei politice care interzice prin lege ca producatorii sa-si vanda singuri marfa in cadrul unor asociatii de firme de comert aflate in proprietatea producatorilor alimentari. E drept ca pare un monopol ca producatorul sa fie si vanzator, dar si asta se poate rezolva prin participarea pe actiuni si a altor entitati economice cum ar fi de exemplu producatorii de echipamente pentru procesarea, transportul si conservarea alimentelor. Ar disparea astfel monopolul absolut al mafiei financiar bancare asupra sistemelor de alimentatie si lanturilor de aprovizionare cu alimente, marea finanta nu este decat un parazit fara merite in productie si dezvoltare dar care a invadat toate structurile economice pe care incearca sa le controleze exclusiv cu banii lor falsi, fara acoperire in realitatea productiei sau a valorilor concrete.

  13. Dl Ionut bate campii, parca nu ar trai in Romania!Sau stie ce spune, dar e platit de corporatii!Ce „putere de negociere”, stimabile?!Cati ar trebui sa se „asocieze ” ca sa poata discuta cu un gigant precum Kaufland?!Mai ales cand astia au oricand optiunea de a aduce lapte din import?!marin si Libiu au dreptate:toata tara s-a facut pres in fata astora cu supermarketurile, primariile le-au permis sa deschida mega-marketuri in buricul targului , omorand micile magazine de cartier1Nu a fost suficient, retele precum Profi si-au facut loc si in cartiere ca sa distruga tot!Iar consiliul Concurentei se face ca nu vede!Ar fi unele solutii, dar imbuibatii din primarii nu vor sa le vada:piete mobile in cartiere, targuri pentru producatori mai dese, alungarea intermediarilor din piete…

  14. Lacomia ca lacomia, dar Prostia ? Toata lumea a cersit reglementari peste reglementari si uite cum a ajuns laptele pe raft la SUPERMARKET ! Sigur ca-i greu sa faci o fabrica de ambalat lapte si sa te aduni cativa pe un magazin ! De ce plangem ???

  15. Fermierii trebuie sa.si faca Consortii care sa aprovizioneze APROZARE regionale cu produse romanesti direct de la producator ,cu preturi facute de noi,asa vom avea de castigat si Fermierii cat si cetatenii romani .

  16. Isi fac de cap ! Sat fara caini sau mai precis cainii sunt sefi in satul numit Romania! Multinationalele si bancile au comportament de lupi flamanzi in Romania mai ales cu optimizarea fiscala si controlul malefic al preturilor pe lanturile de distributie .

  17. ROMANII sunt UCISI lent prin alimente VOIT otravite.

    Pe langa PROSTIA lor in a se hrani prost, chiar si cei care au bani.
    SE vrea curatzarea teritoriului de ROMANI.

    Era la NATURALIA din Bd. Unirii (pe stanga, venind din Centru, inainte de Pta. ALba Iulia) de prin 2012,

    LAPTE AUTENTIC la 3,5 lei per litru.

    La pompa, la fel ca si la Obor.
    Luam cate 10 litri odata si
    5 litri il lasam intr-un vas sa se adune smantana.
    Separate smantana si zerul, este absolut sanatos pentru oricine, chiar si pentru ghinionistii intoleranti la lactoza.

    Restul il beam cu delicii, asa crud, nefiert.
    Acum nu pot, nu mai sunt in Romania.
    Pe unde sunt, este scump, pasteurizat.

    Sunt miste medici iertati, care sustin ca :
    – laptele este penttu vitei
    – hraneste cancerul

    Eu toata viata am consumat lapte.
    Si am ajuns la 78 de ani, perfect sanatos.

    Au incercat niste Cazaturi GRELE, adunate in HAITA, SLUGI de Lifte unii, NAROZI Simpli altii, incitati de primii, sa ma distruga da’ le-am scapat …

    De …

  18. Fiecare familie știe cat se consuma.Nu puteți distribui pe abonamente, le lăsați la ușa?

  19. Am intrat acum pe internet.Nu exista mod de a cumpăra lapte de la HolsteinRo pe internet.

  20. In Canada acum, sa fie vreo 2 luni, am vazut fermier care se plangea ca a dat la canal 20t de lapte pentru ca depasise „cota” alocata de guvern… daca punea laptele pe piata sau chiar sa-l dea pe gratis ca „ajutor” pierdea subventia de la stat. Producatorii de mancare sunt captivi in sistemul subventiilor de la stat… si prostimea are impresia ca Vestul e o „piata libera”. Povestea se repeta peste tot, si in Europa. Ieri citeam un articol ca SUA prin Departamentul Agriculturii depune eforturi masive sa forteze Mexicul sa ridice interzicerea de a se cultiva GMOs… asa cum CDC-FDA ul american lucreaza pentru corporatiile farmaceutice, asa si Agricultura lucreaza pentru corporatii ca Montesano, etc

  21. Stati linistiti ca daca e vreo criza, va tipari FED sau BCE oricate sticle de lapte doriti. In curand vor vedea lumina tiparului si milioane de barili de petrol, gaze naturale, litiu, carbune, plus paine, carne si alte alimente delicioase.
    Are cineva grija, acolo in sistem. Altfel de ce ar avea atata putere nedand socoteala nimanui?

  22. M-am saturat de fermierii hoți români! Subvenții APIA la greu, subvenții de seceta, subvenții la motorină și Romania importă produse agricole mai mult decât exportă! Huuo hoților care nu mergeti pe tot lanțul! Ați furat pământurile țaranilor români fara dinți în gura și voi vă faceți vacante in Dubai in timp ce românii mănâncă carne de aiurea, fructe din Polonia și aluat congelat de aiurea! Huuo jigodiilor hoațe care sunteți miliardari in euro fara să faceți nimic! Ați furat pământul părinților și bunicilor noștri și nu produceți nimic! Huuo jigodiilor care sunteți mai hrăpărețe decât moșierii!

  23. Și dacă mă gândesc mai bine domnule fermierule, matale nu plătești deloc certificate verzi. Că văcuțele lu’ matale cam fac beși- beși și produc metan. Care metan face rău la planetă. Te rog plătește aceste certificate verzi din oficiu. Arată că ești responsabil.

  24. Ba chiar asa prosti santem,toti care mancati lapte si santeti in raza de 20km de Holshtain ,direct la El fratilor,cuperi 8n bidone cat pori manca ,faci o Brianza o smantana un iaurt ,chiar trebuie sa ne investe astia cum.si ce sa mancam?

  25. vacutele fac besi,besi mai mult decat drujbele care taie Paduri pentru Austria si mai mult decat vapoarele cu cereale ale Ukrainei si mai mult decat deseurile trimise si bagate sub noile autostrazi Sau arse Prin incineratoare clandestine Sau aruncate in gropi care contamineaza faldele freatice???

  26. @Draki zice bine. @PAS si el. Trebuie sa incepem sa va cautam si sa cumparam din batatura/ferma omului. Exemplu de lacomie la supermarket: cumpar la reducere conserve de ton Rio Mare, ca sa rada frati-miu din Canada de mine ca de fapt „reducerea” este pretul real pe care el il plateste acolo….Zice: „Pai sunteti bogati in Romania! Asa ca platiti dublu!”…Suntem prosti adica. Nu exista protectia consumatorului, nu exista control. Pentru preturi nesimtite ar trebui sa-i inchidem cu un sut in fund si afara din tara.

  27. Wolf edmond are dreptate! Am dat lapte din supermarket la pisicile mele…pur și simplu l-au ignorat, n-au vrut să-și murdărească mustățile!!! Iau lapte de la un fermier cu care mă cunosc bine…altă poveste, se bat mâțele mele pe el!

  28. cum scrie si aici
    https://evz.ro/tanczos-barna-va-face-toate-demersurile-pentru-ca-fermierii-sa-nu-fie-afectati-de-noile-reguli-ue-stiu-ce-gust-are-un-baton-de-proteina-din-viermi.html
    „că este inacceptabil ca fiecare fermă să aibă doar 150 de vite”
    „Ministrul a contiuat prin a spune că presiunea pusă de organizațiile de mediu asupra fermierilor este foarte mare. Aceștia trebuie să reducă emisiile de metan, azot, carbon din fermele lor de animale.”

    intentia e buna ,calculele sunt gresite la noi si corecte doar in tari ca cele nordice,Austria,Germania,Italia,Spania,Franta,Luxemburg nu la sarantoci.

    in acele tari ,ca si altele -dezvoltate, aia au grajdiuri speciale care duc la consum de energie haotica prr incalzit,intretinut ,risipa de apa ptr animal si ptr curatat .. nu ca la noi!
    la noi animalele sunt murdare ,grajdiurile murdare, animalele mananca cine stie ce!
    risipa nu trebuie sa existe ,insa in tarile unde conditiile „de lux” a animalelor depasesc conditiile de viata a romanilor,ungurilor,bulgarilor si alte tari „flamande”..
    mai nasol e ca tot ce vi se pare jignire e trista realitate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.