Un nou cod comercial

După experimentul nereuşit al înglobării dreptului comercial în Codul civil şi după excesele legiuitorului care, în anul 2013, a ţinut morţiş să elimine din limbajul juridic noţiunile de „societate comercială“ şi de „contract comercial“, potenţialul investitor obişnuit, şi la el acasă, şi în raporturile juridice de comerţ internaţional, care utilizează în mod curent aceşti termeni cu înţeles cât se poate de precis, a ajuns să se afunde în confuzia şi ceaţa tipice limbajului juridic civil românesc instalate după 2011, când a intrat în vigoare Codul civil.

Noi, cei ce lucrăm cu aceste concepte şi încercăm să desţelenim ogorul economic românesc, avem nevoie de un nou Cod comercial. În primul rând, pentru simplitate şi echilibru. În al doilea rând, pentru egalitate de tratament în raporturile cu ne-sfinţii sistemului economic globalist, entităţile financiar-bancare. În al treilea rând, pentru a-i forţa pe cei care abuzează de puterea lor economică să devină oneşti*.

Revenirea la echilibru

Ideea revenirii la simplitate şi echilibru are la bază constatări frecvente şi constante pe care le-am făcut (încă le fac) în analiză teoretică şi în aplicarea practică a Codului civil, mai ales în chestiunea echilibrului raporturilor juridice. Un concept care ar trebui să fie cât se poate de simplu, întrucât este cel mai important principiu în relaţiile juridice comerciale**, echilibrul contractual nu numai că este mai degrabă ascuns decât afirmat, dar acolo unde regăsim aplicaţii ale acestuia, textele din Codul civil sunt de o incredibilă prolixitate. Că să vă convingeţi, încercaţi să înţelegeţi art. 1272 Cciv referitor la impreviziune – nu veţi reuşi nici după 3 luni de studiu.

Citind cu mare atenţie din Mervyn King, Sfârşitul alchimiei (editura comumicare.ro, Bucureşti, 2017), am reţinut o idee simplă, dar esenţială pentru dreptul comercial, pe care a expus-o în urmă cu mai mult de 250 de ani William Mansfield (Hamilton vs. Mendes, 1761, citat de M. King, op.cit., p. 269): „Negocierile zilnice şi proprietatea negustorilor nu ar trebui să depindă de subtilităţi şi delicateţuri, ci de reguli uşor de înţeles şi uşor de reţinut, deoarece acestea sunt dictate de bunul-simţ, născute din adevărul acestei situaţii“.
Ne trebuie deci legi nu numai simplu de înţeles, ci şi legi de bun-simţ.

Fiind scris şi modificat ori adaptat pentru bănci şi finanţat de Banca Mondială, Codul civil nu numai că a înglobat în mod megalomanic (tot) dreptul comercial, dar a ridicat gradul de tehnicitate şi de juridicizare la niveluri pe care omul obişnuit (pentru care sunt scrise legile, în general, dar mai ales Codul civil, baza juridică şi etică a întregii societăţi) nu le mai poate atinge. Codul civil, în multe privinţe, a devenit ininteligibil, preluând din domeniul financiar-bancar „marca“ prolixităţii, complexităţii exagerate şi a ultratehnicităţii.

În legătură cu ultratehnicitatea legilor scrise de experţi din domeniul financiar şi cu lipsa lor de bun-simţ, un om din sistem, Mervyn King, ne spune: „Nu mulţi oameni pot înţelege şi reţine cu uşurinţă toate reglementările financiare actuale, iar cei care încearcă nu au impresia că sunt de bun-simt (op.cit., p. 269); această complexitate se autogenerează şi creează o proastă reputaţie sistemului (p. 271)“.

Termeni în păsărească

Ca să vă convingeţi, este suficient să încercaţi să citiţi Legea nr. 312/2015 privind rezoluţia (falimentul) bancar. Are 204 de pagini format A4, unele articole întinzându-se pe pagini întregi, iar termenii utilizaţi fiind dintr-o limbă română mai greu de înţeles decât păsăreasca medicală.

Cam asta este realitatea şi în privinţa educaţiei financiare care cică ne lipseşte nouă şi, de aceea, nu putem înţelege alchimia bancară.

Băncile, culpabilizate pentru toate relele lumii

Aşa-zişii educaţi financiar, iniţiaţii, au convingerea că, întrucât ei sunt deosebit de inteligenţi când lasă impresia că înţeleg această alchimie, tot ei au şi îndrituirea de a face profit de pe urma neştiinţei naivilor. Dar aceasta nu mai este o activitate lăudabilă, ci chiar motivaţia pentru care băncile sunt detestate şi din ce în ce mai puţin credibile. În prezent, oamenii nu numai că sunt convinşi că băncile sunt acele entităţi care îţi dau o umbrelă când e vremea bună şi ţi-o iau când începe să plouă, dar şi că băncile sunt culpabile pentru toate relele lumii. Cu asemenea „ambasadori“ care, în timp ce predică umanizarea băncilor şi cerşesc încrederea oamenilor, îi ştampilează cu dispreţ şi dezgust ca fiind „needucaţi financiar“, nepregătiţi, naivi care nu deschid larg ochii atunci când semnează contracte (ca şi când, de fiecare dată, ar trebui să te aştepţi ca „partenerul tău de încredere“ să te înşele, să te fure, să ciupească un pic din averea ta care, cică, ar trebui să fie în siguranţă în depozitele bancare), entităţile care încă mai poartă titulatura de „bănci“ nu vor face decât să se afunde în această stare generală de decredibilizare. O măsură sanitară, autoprotectivă, minimală, ar fi schimbarea rapidă a acestor ambasadori, reprezentanţi, analişti, acoperiţi din presă etc., care le spoiesc imaginea, renunţarea la cheltuielile complet nocive cu propaganda şi trollingul pe net, schimbarea din funcţii a eternilor lor reprezentanţi şi avocaţi din oficiu şi revenirea la smerenia (şi poate chiar umilitatea) de sorginte protestantă pentru care oamenii aveau cândva încredere în bănci. Dar, ca şi în cazul celor care, în timp ce otomanii atacau şi dărâmau zidurile Constantinopolului, combăteau cu patos în chestiunea sexului îngerilor, şi băncile vor face la fel. Se vor complace în situaţia actuală. Cel mult vor arăta cu degetul către mine, cel care le arată în oglindă chipul real.

Iată, în plus, ce ne mai spune Mervyn King despre această plăcută stare de dinainte de căderea unui imperiu: „Economiştii, cărora le place să fie [consideraţi] inteligenţi, au salutat aplicarea matematicii la domeniul financiar şi creşterea masivă a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate care a urmat acestei practici. În mod lamentabil, creşterea volumului de tranzacţii a dus şi la scăderea standardelor etice. Se credea că, dacă eşti inteligent, ai o scuză să faci bani pe seama celor care sunt mai puţin inteligenţi. Această atitudine a încurajat aroganţa celor care tranzacţionau, care au aranjat şi falsificat preţurile pe pieţele aşa-zis competitive“ (op.cit. p. 103). „Remuneraţia celor care lucrează în managementul băncilor este cu mult mai mare decât ar fi necesar pentru a-i convinge pe oameni să lucreze în domeniu. Pieţele financiare sunt locuri în care amăgirea şi lăcomia fac front comun.“ (op.cit., p. 121) „Există întotdeauna riscul ca băncile să creeze iluzia bogăţiei.“ (op.cit., p. 104)

Despre respect neinteligent

În urmă cu mai mult de 80 de ani, Bertrand Russell a spus: „Dacă oamenii de afaceri ar dori cu adevărat să devină bogaţi cu mai multă ardoare decât ar dori să-i menţină pe ceilalţi în sărăcie, lumea ar deveni un paradis. Băncile şi moneda oferă un exemplu admirabil [de oportunitate ratată]“. Tot B. Russell a spus: „Peste tot unde cei puţini au dobândit putere asupra celor mulţi, au fost ajutaţi de o anumită superstiţie care îi domină pe cei mulţi.

Cetăţeanul obişnuit se înfioară, cuprins de veneraţie, atunci când i se vorbeşte despre aur, emisii monetare, inflaţie, deflaţie, reflaţie şi restul acestui jargon. Certitudinea care i se insuflă este că oricine are puterea de a discuta (chiar şi superficial) despre aceste subiecte trebuie să fie foarte înţelept şi, de aceea, cetăţeanul obişnuit nu îndrăzneşte să pună la îndoială ceea ce i se spune. Această condiţie a respectului neinteligent din partea publicului larg este exact ce-i trebuie finanţistului ca să rămână neîngrădit de democraţie. Finanţistul are şi avantaje pentru a putea face asta în mod durabil. Fiind enorm de bogat, el poate face donaţii universităţilor şi să se asigure, în acest fel, că cea mai influenţă parte a opiniei academice îi va fi subordonată. Aflându-se în vârful plutocraţiei, el este liderul «natural» al tuturor celor a căror gândire este dominată de frică de comunism. Fiind deţinătorul puterii economice, el poate distribui prosperitate sau ruină unor în­tregi naţiuni, după bunul lui plac. Dar este îndoielnic că vreuna din aceste arme ar fi de ajuns fără ajutorul superstiţiei. Economia este predată în şcoli în aşa fel încât să glorifice statu quo-ul. Superstiţia şi misterul sunt utile deţinătorilor puterii financiare. Asemenea războiului, finanţele sunt afectate de faptul că aproape toţi cei care au competenţă tehnică au şi un parti pris contrar intereselor comunităţii. Atunci când au loc conferinţe pentru dezarmare, experţii navali şi militari sunt principalele obstacole în calea succesului. Preocupările lor obișnuite îi împiedică să vadă chestiunile referitoare la dezarmare într-o perspectivă adecvată. Exact acelaşi lucru este valabil şi în cazul finanţelor. Aproape nimeni nu cunoaşte perspectivele financiare în detaliu, în afara celor care se ocupă să facă bani în sistemul actual şi care, în mod firesc, nu pot să aibă vederi complet imparţiale. Dacă este ca această stare de lucruri să fie remediată, va fi necesar ca democraţiile lumii să devină conştiente de importanţa finanţelor şi să se găsească modalităţi de simplificare a principiilor finanţelor, astfel încât ele să fie larg înţelese. […] Dar poate că nu a mai rămas nimeni care să creadă în democraţie, în afara Siam-ului şi a părţilor mai izolate ale Mongoliei“. (Bertrand Russell, Elogiul inactivităţii, editura Vellant, Bucureşti, 2017, p. 71-72).

Fără propagandă mincinoasă şi trolling pe Internet

* Haterii, trolli şi talibanii să nu se sperie încă; e vorba despre o idee, nu despre un proiect pus pe hârtie; pentru aşa ceva este nevoie de formarea unei echipe de redactare, de adoptarea unor teze ale codului (prin HG; această etapă poate lipsi, în cazul unei inţiative parlamentare, dar este obligatorie în cazul iniţiativei Guvernului) şi de obţinerea unui suport larg din partea parlamentarilor. E un drum lung, dar merită făcut.
** Comercianţii au nevoie de continuitate, şi nu de procese şi contracte prolixe care să le majoreze inutil costurile cu consultanţii, au nevoie de încredere, şi nu de aplicarea talibană a principiului pacta sunt servanda şi nici de propagandă mincinoasă şi trolling pe Internet, şi de mecanisme de control al riscurilor afacerilor, şi nu de agravarea acestora prin severitatea excesivă a executărilor silite, urmată de vânzarea creanţelor către creditori secunzi, mai răi decât primii, ceea ce duce la ruinarea debitorilor şi, ulterior, la propria ruină a comerciantului. (Titlurile şi intertitlurile aparţin redacţiei.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.