Senatorul PNL Florin Câţu afirmă, după adoptarea OUG privind măsurile fuscale, că „Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Teodorovici, groparii României, recunosc oficial criza”, el explicând efectule asupra sistemului bancar şi anunţând că va iniţia discuţii cu toţi cei afectaţi de actul normativ. Cîţu analizează consecinţele taxei asupra investiţiilor din sistemul bancar spunând că ratele nu vor scădea, iar economiile populaţiei vor fi afectate.
” În perioada următoare voi iniţia ca vicepreşedinte al PNL pentru economie, alături de colegii mei specializaţi pe sectoare, întâlniri cu toţi cei afectaţi de ordonanţa criminală pentru sectorul privat”, anunţă el pe Facebook, în postarea intitulată „Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Teodorovici, groparii României, recunosc oficial criza”.
În opinia sa, PSD+ALDE+UDMR recunosc că au minţit, pentru că introduc taxe noi pentru că altfel deficitul bugetar depăşeşte 5% în 2019.
El califică decizia Guvernului prin care activele băncilor vor fi taxate începând de la un nivel al Robor de 2%, drept „ticăloşie”. pentru că „active financiare înseamnă investiţiile făcute de bănci în economie (în stat, în cetăţeni, în companii).
” PSD+ALDE taxează investiţiile şi implicit le va distruge”, susţine Cîţu.
În al doilea rând, senatorul PNL consideră că este vorba despre „prostie”.
” Taxa se referă la ROBOR dar băncile au portofolii cu credite şi în valută. Bineînţeles că îi afectează şi pe aceşti clienţi”.
În al treilea rând, în opinia sa, este vorb despre „imbecilitate”.
” Taxa NU reduce ratele celor care au acum credite în lei sau valută. Nu are cum. Contractele respective sunt legate de ROBOR şi atât. Taxa NU reduce ratele creditelor noi, preţul creditelor este determinat de cerere şi ofertă. Taxa reprezintă un cost iar socialiştii de la PSD+ALDE şi UDMR au prezentat doar cum se calculează. Pentru bănci reprezintă creşterea costului cu afacerile în România”, susţine el, adăugând că această creştere poate fi „nternalizata de bănci într-o marjă de profit mai mică, transferată în dobânzi mai mari pentru credite noi, transferată în dobânzi mai mici pentru depozite”.
„În ţările unde au fost introduse taxe pe investiţiile băncile, investiţiile au scăzut brusc. Nu există nicio situaţie unde taxa a dus la dezvoltarea sectorului”, argumentează Câţu
Concluzia sa este: „Taxa PSD+ALDE+UDMR pe investiţiile băncilor va duce la distrugerea economiilor populaţiei din sistemul bancar prin reducerea dobânzilor la depozite şi la restrângerea investiţiilor băncilor în economie. Statul român va apela la investitori străini privaţi sau instituţionali pentru împrumuturi. Băncile locale vor pune taxa în dobândă pe care o cer de la stat”.
poate individul asta ne explica ce cautau la manifestatiile din piata un numit ambasador care apara INJUSTITIA din Romania o banca care isi trimite angajatii sa ptotesteze sub supravegherea unuia din conducere care o fi facut prezenta ? hala banci ! cat despre slugile astora strecurati in parlament ca sa le sustina INTERESELE numai SILA si DISPRET !!
Citu se teme ca va creste costul afacerilor investitorilor straini in Romania. E adevarat, afacerile nu vor mai fi tunuri, ca pana acum, dar vor continua sa fie profitabile, mult mai profitabile decat in Occident. In realitate, declaratiile lui Citu nu sunt neaparat pt publicul din Romania cat pentru elita occidentala. To’arsul Citu nu pierde nicio ocazie sa-si demonstreze obedienta in raport cu aceasta elita.
Daniel George Tudor ( CSA, ASF si PNL ) , senatoarea PNL botezata de Secu ” Alis „, Doina Anca Tudor a tocmit în incinta Senatului o şpagă de 3 milioane Euro, David Emmanuel Olivier Tudor, PNL, consilier la Hellvig si sector 2, mare bişnițar de carburanți, din firma lui Daniel Tudor lunar avea mezinul 5.000 litri. 2500 l cadou pe la prieteni, 2500 la vânzare….bugetul statului muie….
Toate partidele politice romanesti din istoria Romaniei moderne au fost, sunt si vor fi corupte pana in maduva oaselor.
Drept urmare criticile aduse de catre unele partide celorlalte partide nu sunt decat jocuri de imagine, de manipulare, precum si arme in lupta politica dusa pentru resursele acestei tari.
P.S. Radacinile coruptiei se intind pana in Evul Mediu. Partidele politice romanesti intotdeauna arunca vina pe altii (alte partide, minoritati, factori externi etc.) pentru esecurile de care ele sunt vinovate.
In consecinta criticile reciproce nu sunt decat o miniscula furtuna in olita politica mioritica urat mirositoare. 🙂
Ce-o fi cu disperarea asta pe capul penelistilor, de grija bancilor? Isi imagineaza ca aia de la banci sunt tampiti? Sau, cumva, aia nu le mai dau maruntisul pe care li-l dadeau ca sa strige ei lozinci pro-bancare?!?
daaa cum de o agiuns asta n parliment bre …shi eroisme o facut..el stie??? daaa voi stiti..???..or poati numili derizoriu i indeagiuns…ori este la vreo academie da coafiura..rector…lamuriti ma ca d aia s teti prensa..
Florin Pârţu ” afirmă, după adoptarea OUG privind măsurile fuscale”( reproduc ‘ad literram’ din textul articolului !!!) este evident ofuscat! Il intelegem. Ce nu intelegem, este de ce Cotidianul promoveaza insistent aceasta catastrofa umana care de fiecare data cand apare in prim plan se face de kkt, profetiile lui fiind fix-pix pe dos! Aceasta creatura , ca si marele voevod rect-OR de Vest, Pirţea, care era gata-gata sa dea lovitura de Camera la Parlament , sunt mandria PDL !!!Ah, era sa uit si mancurtul Florica Roman de la Hunedioara, alt mare gagauz zecurizd.
ei daca masurili FUSCALI l au enervat pa tomnu catzu ..atunshi nu intaleji sensu deplasarii..nu masurile fiscale ar trebui sa l enerveze ci modul cum se aplica…sa vaza elu la poarta noua cum firmele straine cate au mai ramas ..isi repatriaza befitziile..cum impozitarea se fashe pa persoana si nu p avere…daa vini Craciunu si tre sa fim buni cu prostii inclusiv..
Domnule senator, cat de moral/credibil poti fi daca in presa s-a scris ca alaturi de alti finantisti/economisti cu ”legaturi” in PNL, ati efectuat un atac speculativ asupra leului, nu ma pricep, insa in loc de rezolvare in justitie a fost suficient demiterea? Daca o alta persoana ar specula ceva, poate de sume mici ar raspunde in fata legilor. N-am inteles de ce actiunile speculative, dusmanoase in fond din domeniul bancar nu sunt sanctionate prin lege. Adica este mai grav ca unul fura un ou, iar unul care ”se joaca” cu banii in Romaniei este ”premiat” cu un loc in Parlament si mai este si vocal. Lipsa de loialitate sau cinste=atac speculativ este laudabila incat ati devenit eligibil pt. PNL, iar cei asemanatori v-au votat. Sa inteleg ca asta este morala de a ajunge in Parlament sau presedinte, atacurile speculative si un anumit tip de actiune ”imobiliara”?
Hahaleră asta nu este individul ăla care spunea că nu mai sunt bani pt salarii, inflație 12% sau deficit peste 4%…..în acest an? Sictir, jeg puturos!!!
Dar când dumneata dle. Câțu cu dl. Isar si ați câțiva care v-ați crezut speculanți tip Soros, profitând de postul din bancă, ca să te îmbogațești peste noapte pe economiile și afacerile celor cinstiți, ai vrut să prăbușești prin devalorizare masivă leul aveai intenții să învii România? Cu mari patrioți și iubitori de români se màndrește PNL-ul! Asteptăm ca PNL să-l coopteze și să-l numească seful comisiei de etică a Parlamentului pe preapricepul matematican Sima.
Conform spuselor lui cîțu suntem iar in criza, diferenta care o vad eu e ca de data asta platesc bancile. Data trecuta am platit noi, 20 miliarde euro. Ce e dubios la toti „analistii” e ca spun generalitati, de ex: În ţările unde au fost introduse taxe pe investiţiile băncile, investiţiile au scăzut brusc. Nu există nicio situaţie unde taxa a dus la dezvoltarea sectorului”, argumentează Câţu. Care sunt aceste tari si cat a fost scaderea , concret.
V-ati intrebat vreodata daca bancile au banii care-i pretind? Ele n-au decat hartiile scrise de mana voastra, noastra, in care este prcizata suma pe care le-o cerem imprumut. Asta este valoarea banilor lor. Asta-i hartia, care si-o recunosc intre ei „banksterii”, si care constitue „averea” lor. Asta-i valoarea jucata la bursa. Deschideti ochii!!!!
Daca esti izmenar n-ai cum sa fii si economist.Apropo, cate lucruri s-au adeverit din previziunile marelui strateg econom. Dupa stiinta mea, nici una.
Cand ai grija doar de banci si nu de electorat sa nu te mire faptul ca nici electoratul nu are grija de tine. Ce nu-ntelege PNL-eul e ca marea majoritate a acestui popor nu e # rezist asa cum considera liderii ei in frunte cu fundasul de extrema dreapta Jhony cel Viteaz.
Se spune ca cel ce scrie si citeste doar dupa ce i se dicteaza se numeste dictator. Asa o fi?
Pe vremuri, la țară când vedeai o mâță ziceai Câț boală… Așa zic și eu acum când îl văd pe ăsta… Băi Câțule, tu ai trăit vreodată ca emigrant într-o țară occidentală să-încerci să-ți câștigi o bucată de pâine? Știi tu cum își protejează statul interesele? Ia de-un exemplu Canada și-ai să vezi că statul e proprietar majoritar la tot ce înseamnă producție de electricitate, exploatări petroliere și gaze naturale, exploatări forestiere, miniere șamd… Numai behăi și numai vorbi ca prostu din auzite doar ca să-ți faci vânt electoral… Ești o rușine pentru parlamentul României.
Bla, bla, bla a la Catu Partu. Cate bazaconii a scuipat pe gura acest neica nimeni in ale economiei in ultimii ani de zile Romania trebuia sa intre in faliment inca de la trecerea contributiilor la angajat de la angajator. Asa ca zici Catu si trage apa dupa el.
Total de acord!Nimic,din ce a spus nu s-a confirmat!
Ciocu mic liberaliilor lui peste ati fost cu psd-ul in coalitie ipocritiilor ati uitat,?Stai linistit ca nu scad investitiile caci in Romania nu exista investitii ci SPOLIERE datorita voua tuturos gastiilor de interlopi numite partidea ati ruinat tara pe rand in cei 29 de ani.DESTULA FRAUDA FISCALA FAC BANCIILE UNELE .SA PLECE UNDE?iN Franta,GERMANIA,AUSTRIA ?Unde nu isi pot bate joc de cetateni cu dobanzi uriase?In Ungaria unde iarasi nu le merge?Nu pleaca banditii si talharii nicaieri?
Domnule CÎTU , este sub demnitatea unui om educat si cu functii publice sà vorbeascà în termenii în care te
pronunti dumneata ! Folosesti un limbaj se speluncà , sau de patru clase la fàrà frecventà din epoca de aur a clasei muncitoare , cea mai înaintatà clasà a societàtii! Or, dumneata esti scolit ! Ce îti lipseste sà ajungi la un astfel de vocabular ?
Groparii sunteti voi, pedelisti nesimtiti in frunte cu ordinarul de sica-mandolina Orbani! Cine va voteaza pe voi, consider ca trebuie consultat de un medic!
CORECT !!!!!!!!!!!!!!!!!! citu asta la cat eject a primit de la bancile la care a lucrat ar trebui impuscat ! Azui la el mare parlamentar !!!!!!! HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO !!!!!!!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
poate individul asta ne explica ce cautau la manifestatiile din piata un numit ambasador care apara INJUSTITIA din Romania o banca care isi trimite angajatii sa ptotesteze sub supravegherea unuia din conducere care o fi facut prezenta ? hala banci ! cat despre slugile astora strecurati in parlament ca sa le sustina INTERESELE numai SILA si DISPRET !!
Catu asta s-a prostit enorm de cand a intrat in politica. Oricat de gropari ar fi PSD si ALDE, PNL sunt mai rau.
Citu se teme ca va creste costul afacerilor investitorilor straini in Romania. E adevarat, afacerile nu vor mai fi tunuri, ca pana acum, dar vor continua sa fie profitabile, mult mai profitabile decat in Occident. In realitate, declaratiile lui Citu nu sunt neaparat pt publicul din Romania cat pentru elita occidentala. To’arsul Citu nu pierde nicio ocazie sa-si demonstreze obedienta in raport cu aceasta elita.
Va avea loc scăderea creditării, însoțită de o creștere a șomajului, un impact negativ pe piața imobiliară, iar activitatea economică va încetini. Avansul la creditare va fi mai mare, banca va pleca. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22877996-taxa-lacomie-intamplat-ungaria-cehia-slovacia-austria-dupa-fost-introdusa-posibil-scenariu-pentru-romania-analiza.htm?cfnl= Jos comunismul pesedist!
” banca va pleca.” Auzi sluga ametita, n-ai vrea sa pleci si tu?
Domnului Catu ii este frica ca vor fi afectate bancile israeliene …..
Daniel George Tudor ( CSA, ASF si PNL ) , senatoarea PNL botezata de Secu ” Alis „, Doina Anca Tudor a tocmit în incinta Senatului o şpagă de 3 milioane Euro, David Emmanuel Olivier Tudor, PNL, consilier la Hellvig si sector 2, mare bişnițar de carburanți, din firma lui Daniel Tudor lunar avea mezinul 5.000 litri. 2500 l cadou pe la prieteni, 2500 la vânzare….bugetul statului muie….
Toate partidele politice romanesti din istoria Romaniei moderne au fost, sunt si vor fi corupte pana in maduva oaselor.
Drept urmare criticile aduse de catre unele partide celorlalte partide nu sunt decat jocuri de imagine, de manipulare, precum si arme in lupta politica dusa pentru resursele acestei tari.
P.S. Radacinile coruptiei se intind pana in Evul Mediu. Partidele politice romanesti intotdeauna arunca vina pe altii (alte partide, minoritati, factori externi etc.) pentru esecurile de care ele sunt vinovate.
In consecinta criticile reciproce nu sunt decat o miniscula furtuna in olita politica mioritica urat mirositoare. 🙂
Ce-o fi cu disperarea asta pe capul penelistilor, de grija bancilor? Isi imagineaza ca aia de la banci sunt tampiti? Sau, cumva, aia nu le mai dau maruntisul pe care li-l dadeau ca sa strige ei lozinci pro-bancare?!?
CĂCÂȚU e chiar tare !
daaa cum de o agiuns asta n parliment bre …shi eroisme o facut..el stie??? daaa voi stiti..???..or poati numili derizoriu i indeagiuns…ori este la vreo academie da coafiura..rector…lamuriti ma ca d aia s teti prensa..
Florin Pârţu ” afirmă, după adoptarea OUG privind măsurile fuscale”( reproduc ‘ad literram’ din textul articolului !!!) este evident ofuscat! Il intelegem. Ce nu intelegem, este de ce Cotidianul promoveaza insistent aceasta catastrofa umana care de fiecare data cand apare in prim plan se face de kkt, profetiile lui fiind fix-pix pe dos! Aceasta creatura , ca si marele voevod rect-OR de Vest, Pirţea, care era gata-gata sa dea lovitura de Camera la Parlament , sunt mandria PDL !!!Ah, era sa uit si mancurtul Florica Roman de la Hunedioara, alt mare gagauz zecurizd.
ei daca masurili FUSCALI l au enervat pa tomnu catzu ..atunshi nu intaleji sensu deplasarii..nu masurile fiscale ar trebui sa l enerveze ci modul cum se aplica…sa vaza elu la poarta noua cum firmele straine cate au mai ramas ..isi repatriaza befitziile..cum impozitarea se fashe pa persoana si nu p avere…daa vini Craciunu si tre sa fim buni cu prostii inclusiv..
Câţ băi cîţule. Noi ştim cine eşti şi ce interese slujeşti.
Domnule senator, cat de moral/credibil poti fi daca in presa s-a scris ca alaturi de alti finantisti/economisti cu ”legaturi” in PNL, ati efectuat un atac speculativ asupra leului, nu ma pricep, insa in loc de rezolvare in justitie a fost suficient demiterea? Daca o alta persoana ar specula ceva, poate de sume mici ar raspunde in fata legilor. N-am inteles de ce actiunile speculative, dusmanoase in fond din domeniul bancar nu sunt sanctionate prin lege. Adica este mai grav ca unul fura un ou, iar unul care ”se joaca” cu banii in Romaniei este ”premiat” cu un loc in Parlament si mai este si vocal. Lipsa de loialitate sau cinste=atac speculativ este laudabila incat ati devenit eligibil pt. PNL, iar cei asemanatori v-au votat. Sa inteleg ca asta este morala de a ajunge in Parlament sau presedinte, atacurile speculative si un anumit tip de actiune ”imobiliara”?
Hahaleră asta nu este individul ăla care spunea că nu mai sunt bani pt salarii, inflație 12% sau deficit peste 4%…..în acest an? Sictir, jeg puturos!!!
Dar când dumneata dle. Câțu cu dl. Isar si ați câțiva care v-ați crezut speculanți tip Soros, profitând de postul din bancă, ca să te îmbogațești peste noapte pe economiile și afacerile celor cinstiți, ai vrut să prăbușești prin devalorizare masivă leul aveai intenții să învii România? Cu mari patrioți și iubitori de români se màndrește PNL-ul! Asteptăm ca PNL să-l coopteze și să-l numească seful comisiei de etică a Parlamentului pe preapricepul matematican Sima.
Conform spuselor lui cîțu suntem iar in criza, diferenta care o vad eu e ca de data asta platesc bancile. Data trecuta am platit noi, 20 miliarde euro. Ce e dubios la toti „analistii” e ca spun generalitati, de ex: În ţările unde au fost introduse taxe pe investiţiile băncile, investiţiile au scăzut brusc. Nu există nicio situaţie unde taxa a dus la dezvoltarea sectorului”, argumentează Câţu. Care sunt aceste tari si cat a fost scaderea , concret.
De unde a mai aparut si anal-istul asta, platit de banci?
V-ati intrebat vreodata daca bancile au banii care-i pretind? Ele n-au decat hartiile scrise de mana voastra, noastra, in care este prcizata suma pe care le-o cerem imprumut. Asta este valoarea banilor lor. Asta-i hartia, care si-o recunosc intre ei „banksterii”, si care constitue „averea” lor. Asta-i valoarea jucata la bursa. Deschideti ochii!!!!
Daca esti izmenar n-ai cum sa fii si economist.Apropo, cate lucruri s-au adeverit din previziunile marelui strateg econom. Dupa stiinta mea, nici una.
Cand ai grija doar de banci si nu de electorat sa nu te mire faptul ca nici electoratul nu are grija de tine. Ce nu-ntelege PNL-eul e ca marea majoritate a acestui popor nu e # rezist asa cum considera liderii ei in frunte cu fundasul de extrema dreapta Jhony cel Viteaz.
Se spune ca cel ce scrie si citeste doar dupa ce i se dicteaza se numeste dictator. Asa o fi?
Pe vremuri, la țară când vedeai o mâță ziceai Câț boală… Așa zic și eu acum când îl văd pe ăsta… Băi Câțule, tu ai trăit vreodată ca emigrant într-o țară occidentală să-încerci să-ți câștigi o bucată de pâine? Știi tu cum își protejează statul interesele? Ia de-un exemplu Canada și-ai să vezi că statul e proprietar majoritar la tot ce înseamnă producție de electricitate, exploatări petroliere și gaze naturale, exploatări forestiere, miniere șamd… Numai behăi și numai vorbi ca prostu din auzite doar ca să-ți faci vânt electoral… Ești o rușine pentru parlamentul României.
Vasile, subscriu!?