Grupul auto francez Renault a anunţat luni că modelul său Scenic E-Tech, un SUV electric popular în rândul familiilor, a fost desemnat „Maşina Anului 2024” la Salonul auto de la Geneva, informează Reuters.
Micul SUV al celor de la Renault a devansat la limită noua berlină Serie 5 de la BMW, a precizat juriul.
Grupul francez a lansat, la finele anului 2023, această versiune modernizată şi electrificată a celui mai bine vândut model familial din gama sa, iar primele livrări ar urma să aibă loc în primăvara lui 2024. La o greutate de 1.890 de kilograme, Scenic E-Tech are o autonomie de 625 de kilometri şi un preţ de pornire de 40.000 de euro.
Renault a câştigat din nou premiul de Maşina Anului în Europa după o pauză de 18 ani, cu succesul modelului Clio în 2006.
Grupul Renault este singurul constructor auto european prezent la ediţia din acest an a Salonului auto de la Geneva, în condiţiile în care rivalii Volkswagen şi Stellantis, care deţine mărci precum Peugeot şi Fiat, au decis să sară peste acest salon.
Maşina Anului 2024 a fost aleasă de un juriu format din 58 de jurnalişti specializaţi în domeniul auto din 22 de ţări europene. Premiul Maşina Anului în Europa, unul dintre cele mai prestigioase premii ale industriei auto europene, este decernat începând din 1964.
foarte scumpa pentru majoritatea cumparatorilor-autonamie reala vara-iarna 400 km….pentu cine îsi permite e buna de oras….
Cu cat este mai mare, mai inalta si mai grea, o masina consuma mai mult, indiferent cu ce o alimentezi ! Pentru femei nu este valabila legea asta !
Premiile astea sant irevelante pentru un om normal . Nu trebuie sa intereseze ifosele juriului / vezi jurnalism , frumusete , arta etc . Poate mie nu imi place 90/60/90 fara minte nici concita crenvursht nici electrica de 2t .
Am vazut sunt pline strazile de bumpere si masina asta ! Cineva vrea sa fie bagata pe gatul fraierilor !
Mda…asta vrea românul. Dacă se poate, basculantă.
Prea scumpa chiar si minicentrala fotovoltaica in curte sau pe casa.
Statiile de incarcare exista in locuri cu distante suficuent de mari intre ele pe vreme incalzirea trage din „rezervor” putere suplimentara, nu mai incalzeste motorul pe combustie sa faca caldura oricum cand ajunge la temperatura optima de functionare de 90°C trebuie racit oricum.
Si 40.000€ nu-s de ixi de colo. In aceiasi bani se pot alternative pentru drumuri romanesti.
Care va sa zica nici doua luni n-au trecut din 2024 da’ cazanu’ e masina anului 2024. Minima logica ar fi impus ca in 2024 sa se premieze cazanu’ cel mei cel din 2023. Io zic sa voteze direct cazanu’ anului 2100, ca sa nu mai faca doua drumuri!
În câmp la, în praznic de unde vine corentu sau merge „soluția” clasică încărcarea de generator diesel?
Mașina „verde” rămasă în pană, trecută pe motorină.
Juriul știe că au trecut doar 3 luni din 2024 ? Sau erau informații pe surse ca orice jurnalist (nătâng și idiot) că nu va fi o mașină mai „bengoasa” și mai „belicoasă” … așa putea să o declare și pe 2025 și pe 2026 …..dar ma rog …..
Dacă la știftului asta electric prețul de pornire este 40000€, atunci cel de oprire cât este? Întreb și eu.
Multe Tesle umblă cu măcar 6kW generatoru-n portbagajul din spate.Un producător dăștept ar face loc generatorului și ar permite alimentarea-n mers. Aiurelile cu Litiu se vor rarefia odată cu scumpirea elementului, numit, nu degeaba, pământ rar.Litiul e bun în vaselină și medicamente pentru inimă, cât și pentru baterii mici dar viitorul ar trebui să stea ori în sodiu ori în litrobaterii(baterii cu apă grea, construite cu mare succes prin 2006 dar „amuțite” complet imediat după).care nu trebuiesc încărcate, merg 17 ani și sunt foarte ieftin de produs.