Un tratament care dă speranţe?

Un medicament folosit de pacienţii cu artrită ar putea fi salvarea bolnavilor de coronavirus, sunt de părere experţii chinezi, care spun că eficienţa a fost observată la 95% dintre pacienţii în stare critică. FDA-ul american a dat undă verde pentru testare.

Medicamentul Actemra, produs de Roche, destinat pacienţilor care suferă de artrită reumatoidă, ar putea fi salvarea bolnavilor de coronavirus. Acesta reduce inflamaţia provocată de COVID-19, notează Daily Mail, citând surse de ordin medical din China.

Potrivit cotidianului britanic, doctorii chinezi au folosit Tocilizumab (Actemra) pe 20 de pacienţi în stare gravă, iar 19 dintre aceştia au fost declaraţi vindecaţi.

Actemra a fost aprobat deja în China, în timp ce Statele Unite au ordonat teste.

Iniţial, doctorii chinezi au folosit tocilizumab pentru a provoca un răspuns disproporţionat al sistemului imunitar în cazul pacienţilor cu coronavirus, care ar fi putut duce la un colaps al organelor interne.

Medicamentul a fost folosit în două spitale din provincia Anhui, China.

„În câteva zile temperatura pacienţilor a scăzut la normal, iar celelalte simptome s-au îmbunătăţit”, a notat dr. Xiaoling Xu, potrivit Daily Mail.

Cei 19 pacienţi externaţi au avut nevoie de 14 zile de internare, mai arată studiul publicat de doctorii chinezi.

Pe de altă parte, Karsten Kleine, purtător de cuvânt al producatorului Roche, a spus pentru NBC News că există discuţii cu guvernul american privind continuarea studiilor.

La nivel mondial, COVID-19 a îmbolnăvit peste 400.000 oameni şi a ucis aproape 20.000.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Medicamentul asta-i à la bancul „Mai, Gâga, ai bagat masina-n garaj?” „numa’ partial, dom’director”. Partial, fiindca artrita reumatismala nu-i de origine virotica. Asa ca tratamentul ei si-al coronavirusului nu pot, logic vorbind, sa fie nici macar asemanatoare, dar-mi-te identice. Daca fabricile de medicamante-si merita numele (sunt si-n România, Terapia, la Cluj, de pilda, care i-a supraviatuit epidemiei „reformelor” unor imbecili de rea-vointa de tip Catarama Viorel-Isarescu Mugur-Nastase Adrian) daca, asadar, fabricile de medicamente-si merita numele, sa se gândeasca la BACILUL KOCH, LA TBC, care-o TOT O BOALA VIROTICA si-i seamana enorm, dpdv al simptomelor, coronavirusului (dificultati respiratorii majore).

    • @Ileana, bacilul e o bacterie, nu un virus, deci nu produce boală virotică. Ca tratament, in cazul bacteriilor, antibioticul poate fi o solutie, spre deosebire de virusuri care nu prea se tem de antibiotic (decat in ideea ca antibioticul le distruge flora de asociatie si-i lasa , sa zicem, descoperiti in fața anticorpilor). Cat despre Romactemra, medicamentul pt poliartrita, m-as bucura ca stirea (si experimentul chinez) sa fie corecta, intrucat am o ruda varstnica foarte draga, care tocmai cu asa ceva isi trateaza poliartrita (boala autoimună), ceea ce ar insemna temeri mai putine față de Covid 19. :)) Multa sanatate tuturor!

  2. Citez din articol: „La nivel mondial, COVID-19 a îmbolnăvit peste 400.000 oameni şi a ucis aproape 20.000” Ce inseamna asta: (20000/400000)*100 = 5% rata a mortalitatii. DAR cei 400000 sunt doar cei depistati ca fiind infectati, cei mai multi dintre ei avand simptome, INSA exista in plus fata de cei depistati cu virusul foarte multe persoane care au virusul dar nu prezinta simptome, deci rata mortalitatii este in realitate MULT MAI MICA decat cea aparenta de 5%.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.