Una dintre victimele agresiunii cu armă din zona Perla a fost operată

Una dintre victimele agresiunii cu armă din zona Perla care a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost operată în cursul nopţii şi a fost extras glonţul, a declarat marţi Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Acesta a precizat că trei victime sunt internate sunt la Terapie Intensivă şi starea lor este stabilă.

Doi oameni au decedat, iar alţi şase au fost răniţi, prin împuşcare, luni seară, în zona Perla din Capitală.

Autorul atacului, Gheorghe Vlădan, şofer în cadrul Policlinicii MAI, având gradul de agent de poliţie, a fost reţinut sub acuzaţiile de omor calificat şi deosebit de grav, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.