Ungaria amână votul necesar pentru extinderea NATO

Parlamentul ungar a amânat joi din nou, până la sfârşitul lunii martie, dezbaterea şi posibilul vot asupra ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO, ratificare ce mai rămâne să fie confirmată doar de două din cele 30 de state membre ale Alianţei, respectiv Turcia şi Ungaria, relatează agenţia EFE.

Deşi dezbaterea parlamentară pe acest subiect începuse miercuri şi presa specula asupra unui vot săptămâna viitoare, legislativul ungar a programat pentru săptămâna 20-24 martie finalizarea procesului de ratificare.

Partidul Fidesz, formaţiunea premierului Viktor Orban majoritară în parlament, tergiversează această ratificare din vara anului trecut. Orban a susţinut săptămâna trecută că sprijină aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, dar a acuzat aceste două ţări că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria, o temă perpetuă de conflict între guvernul său de orientare conservatoare şi oficiali europeni.

De asemenea, a mai susţinut Orban, există în partidul său deputaţi care în aceste condiţii nu sunt de acord cu aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, prin urmare parlamentul ungar va trimite delegaţii la Helsinki şi Stockholm pentru discuţii pe acest subiect.

Un purtător de cuvânt parlamentar suedez a confirmat joi, potrivit Reuters, că o delegaţie a deputaţilor ungari va efectua o vizită în Suedia pe 7 martie pentru discuţii privind aderarea acestei ţări la NATO. Delegaţia va fi condusă de vicepreşedintele parlamentului ungar Csaba Hende şi se va întâlni, printre alţii, cu preşedintele parlamentului suedez Andreas Norlen.

Mai devreme săptămâna aceasta, Finlanda anunţase de asemenea că aşteaptă vizita unei delegaţii ungare.

Primirea celor două ţări în Alianţă se loveşte de veto-ul Turciei, care le-a acuzat că adăpostesc pe teritoriile lor „terorişti”, termen prin care Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În urma negocierilor cu guvernul turc, Suedia şi Finlanda au semnat anul trecut cu acesta un memorandum prin care se angajează că vor considera PKK organizaţie teroristă. Aceste două ţări s-au angajat de asemenea să nu susţină diferitele grupări adversare ale Ankarei, printre care şi mişcare armată kurdă YPG din Siria.

Turcia a transmis semnale că ar putea accepta în cele din urmă aderarea Finlandei la NATO, însă a devenit şi mai radicală împotriva primirii Suediei în Alianţă, după ce o grupare prokurdă a „executat” simbolic în ianuarie la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, şi un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

17 Comentarii

  1. Astia executa ordinele lui Putin. Nici nu stiu de ce nu sunt azvarliti afara din NATO, ptr ca si asa n-au nicio valoare militara, cum n-au avut-o niciodata.
    Problema lor este ca nici macar nu incearca sa simuleze, sa joace teatru, ca ar fi membri NATO. Ei trantesc direct mucii in fasole cu abtinerile si voturile impotriva.
    Faceti-va tata membri ai federatiei Ruse, ptr ca acolo-i locul vostru. O sa zica Putin ca Ungaria este pamant rusesc si o sa va ocupe ca pe Donbass……[Rumburak]

  2. Cred ca Ungaria va fi scoasa din NATO cu suturi direct aplicate in segg !Cat servilism pro Rusia din partea acestor nomazi baschiri ,si e vorba si de Finlanda cu popor fino ugric cu care moghiorii se considera popor frate..Krvasarie austro-maghiara, manca-i-ar ursii

  3. Turcia a transmis semnale ..pe coșul de fum ? sau a găsit Zelensky niște documente secrete turcești in care scria clar ca Turcia acceptă ?? Sau scrieți ce visează Radu Tudor ?

  4. Ungurii dau clasă iar, își urmăresc fără inhibiții INTERESUL NAȚIONAL.
    Și România își URMAREȘTE INTERESUL NATIONAL, exemple fiind ultimele 8 școli românești din Nordul Bucovinei ce dispar la vară și povestea Canalului Bîstroe…?

  5. Pupincurismul filosovietic orbanesc e imbratisat ostentativ de esentialii romani!
    Patrioti merituoși, cica!
    Ciorditori ordinari, de fapt.

  6. Radu Tudor semneaza sub nickul de rumburak pe aci. Poti sa il abordezi ca e foarte prietenos, am stat la o sueta… Numa’ sa ai vaccinu facut si o rezerva de hartie igienica la tine.

  7. Ai vazut Aurescu ? Asa se face . Cea mai eficienta arma in diplomatie este SANTAJUL ! Noi cand il aplicam cu Austria si Olanda ?

  8. Ungaria merită spațiul Schengen pentru că știu să-și apere interesele, România putea foarte bine să lege nato de Schengen, dar la noi ghioceii tac și acceptă toate mizeriile UE și ale licuriciului senil.

  9. NATO este un Grup Infractional Organizat… Ungaria nu face parte din grupul Borfashilor cei mai abjecti cum sunt Romania, Polonia, Tarile baltice. Pentru ca Ungaria nu vrea sa omoare rusi.

  10. …CÂT VOR FI ÎN LUME : MARIKO,ERSZEBET,AGNES,KATY,IBOLIA, NU PURTAȚI GRIJA UNGARIEI ! SERVOS DRAGO!

  11. ungaria?
    -nato o va invada,
    nu garantam ceva de genul 1968.
    (Romania e sub ocupatie militara)

  12. Majoritatea hungurilor vor sa se intoarca acasa in fundul Asiei spre care le va arata drumul rusnacul primitiv @ axon,care,se pare ca,stie bine de unde a venit si el si care si-a tocit singurul lui neuron cu propaganda lui putinista pana a inteles,cu profunda indignare bolshevica,faptul ca munca lui de un an a fost zadarnica si ca romanii,polonezii si cei din Tarile Baltice tot nu mai vor talhari si ucigasi rusnaci in tzarile lor.

  13. Nucleara a la Gadea, China si Rusia sunt la cutite. Garantat razboiul intre incepe maine. „Oficiali ai Pentagonului au declarat că Rosatom, companie deţinută de Rusia, a furnizat Chinei 6.477 de kilograme de uraniu, o încărcătură care ar putea oferi combustibil pentru un program atomic ce ar putea dezechilibra şi mai mult situaţia şi aşa precară din Asia, unde tensiunile sunt mari în legătură cu Taiwanul şi controlul asupra Mării Chinei de Sud. Acest lucru ar permite Chinei să egaleze arsenalele atomice desfăşurate în prezent în Rusia şi Statele Unite. Secretarii americani apreciază că, atunci când reactorul chinezesc CFR-600 va fi operaţional, acesta ar putea ajuta China să-şi cvadrupleze stocul de focoase nucleare în doar un an.”

  14. Crede si nu cerceta!
    Sunt specialist in pocaieli atomice.
    Amin!
    Sfanta prostie fie si cu voi.

  15. Ungurii asteapta ceva „promisiuni” de la UE! Ar fi bine sa se coordoneze cu turcii! Sper ca turcii sa nu aprobe niciodata extinderea NATO! Asta insemana razboi sigur cu Rusia!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.