Ungaria, azi

Fără să-și declare independența față de Moscova, Ungaria lui Ianos Kadar a avut mai multă libertate economică decât România lui Ceaușescu. A permis dezvoltarea micilor afaceri de familie, de pildă. Dar a permis și mici disidențe în partid (devenite tot mai mari după 1985). În iunie 1989, Ungaria a fost primul stat comunist în care s-a îngăduit pluralismul de partide.

După 1989, Ungaria nu a desființat CAP-urile, ci le-a transformat în societăți pe acțiuni. În felul acesta, n-a fragmentat până la ineficiență terenurile agricole. Când a retrocedat proprietăți naționalizate, a stabilit o limită: tot ce este peste 100.000 de dolari rămâne la stat. În felul acesta, n-a creat o mafie a imobiliarelor. Problema Ungariei era fondul înghețat al suferințelor sale de Trianon. Curând, acest fond s-a dezghețat și a dat naștere unui partid revizionist cu un succes electoral în jur de 20%. Ca să nu se umfle acest partid, Viktor Orban a transformat un partid civic-liberal, FIDESZ, într-unul liberal-naționalist (cum a fost la noi PNL în secolul al XIX-lea). Față de liberalismul postmodern al corectitudinii politice, noul FIDESZ părea liberal. Orban a acceptat să teoretizeze acest liberalism și a păstrat FIDESZ în limitele moderației naționaliste.

Dar de câte ori avea alegeri, FIDESZ activa melodii naționaliste mai radicale și culegea punctele care s-ar fi strâns în dreptul revizioniștilor.

Acum, în aprilie, FIDESZ are în plan să câștige alegerile, în așa fel încât, împreună cu revizioniștii, să aibă peste 66% din Parlament, fiindcă Orban vrea câteva modificări în Constituție. Planul e ambițios. Opoziția liberal-postmodernă s-a mai întărit între timp. Așa că premierul maghiar a activat cea mai radicală melodie a naționalismului ungar: autonomia teritorială pentru maghiarimea din Transilvania în zonele unde etnia are majoritate locală.

Orban știe, ca și noi, că UE nu acceptă autonomii teritoriale pe criterii etnice, dar dacă vrea 66% din Parlament, nu va reuși fără să fluture acest obiectiv în campania electorală. După alegeri va putea redefini autonomia teritorială în sensul descentralizărilor regionale. Regiunea Catalonia are autoguvernare, de pildă. Dar Spania este un stat federal. Cam asta e și ceea ce, la noi, ar vrea Orban să determine să se întâmple: federalizarea statului român.

Ar fi nevoie, mai întâi, de regionalizare. Apoi, deschisă-i calea către revendicarea autoguvernărilor. De aceea, România are o mare dilemă: dacă face regionalizarea, are un atu pentru dezvoltare (prin proiecte mai coerente de atragere de fonduri europene), dar face un pas decisiv către împlinirea unui vis al maghiarilor. Acesta nu poate fi decât așa-zisul Ținut Secuiesc. Dar două județe nu pot fi o regiune când vom face regiuni din câte patru județe (dacă vom face așa ceva).

Isteriile antiungurești din România n-au făcut niciodată altceva decât să alimenteze argumentul maghiarilor că și o regiune miculuță le-ar fi de mare trebuință.

Cât despre revizuirea Trianonului, vom muri și vom vedea după următorul război mondial…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

19 Comentarii

    • Ungaria nu schimba 3 guverne pe an … are stabilitate si continuitate politica si economica … Ungaria nu are inima mincata de coruptia politicienilor care o conduc !1…SI poate are si o presa care nu se vinde pt. mincare !

    • Propagandistic si bazat pe informatii false. Si Polonia avea mai multe partide, cred ca si RDG, numai ca toate erau la remorca celui comunist. Un alt exemplu: Spania nu este stat federal ci are regiuni autonome. Constitutia spaniola este disponibila pe net. Se exagereaza grosolan performanta economica a Ungariei. Ungaria, in anii ’80, avea cea mai mare datorie externa din Europa si una din cele mai mari din lume, comparabila cu a statelor falimentare din America de Sud sau Africa. Nu si-a achitat-o niciodata, primind binecuvintarea Occidentului atunci cind acesta a batut palma cu Rusia, ca virf de lance contra Romaniei si Iugoslaviei, care refuzau sa se conformeze noii ordini tesute in epoca Gorbaciov. Capitolul la care exceleaza Ungaria este incapatinarea de a se crampona de un trecut fara glorie al unui imperiu colonial in miniatura, ambalat insa in poleiala luptei pentru libertate.

  1. …..pe vremea lui Kadar , salariile erau mai mari la țară, comparativ cu cele de la orașe .
    La noi, dimpotrivă, salariile erau mai mari în orașe , + rații de ulei și zahăr mai mari. Ungurii l-au întrebat pe Kadar de ce dă salarii mai mari la țară , acolo cheltuielile fiind mai mici . Kadar le răspundea simplu : îț dau și dumitale salariu mai mare, dar du-te la țară !
    Acum deficitul nostru comercial anual în relația cu Ungaria este de 2,5 miliarde de € și nu poate fi micșorat nicicum. E cel mai mare deficit comercial în relația cu o țară UE.

    • La noi,profesorii, farmacistii,medicii etc lucrau in mediul rural cu salariu egal celui de la oras,DESI CHELTUIELILE ERAU MAI MARI ! De disconfort nici nu mai vorbesc…In R.P.Ungara confortul din mediul rural era evident. In plus ,acolo exista decentza, nu erau prea multi indivizi care sa dea din coarne si din copite si sa improaste cu bale, ca in RSR.

  2. „…sa flutura acest obiectiva”-O! cuvant odios,daca vor traduce iar prin „spanzuratoare” si vor crede ca regionalizarea va fi-ca pe vremuri-cu o spanzuratoare ridicata la intrarea in orase?da data asta ,nu pentru olahi…

  3. Asa zisa dezvoltare regionala, este o capcana intinsa Romaniei! daca o va imbratisa, federalizarea estre in zare! Mai este si prostia cu regionalismu transfrotalier! Noua ne pare ca ne ajuta cu Moldova si Bucovina! Gresit! Cu Bucovina, a;leluia, populatia ruteana depaseste luit 50%, iar in Moldova numai marile puteri decid!

    • justinianus aka Charlie: tot seful vostru, elegantul de Teleorman,a venit cu ” provincializarea”!sa va mancati tradarea pe paine…

  4. Mai bine mai târzi ca niciodată. Ungaria e doar peste gard. Au fost mereu și sunt și azi un popor care se pricepe, care e harnic și indrăznește multe. Lecțile trebuiesc invățate de la maghiari. Să te comporți ca boul, să te uiți doar cu râcă in timp ce capra ta moare, e o prostie. Românul a invățat mai tot ce știe de la ardeleni, adică de la maghiari, degeaba tot zice povești cu bunica sau cu tradițiiile,.. Nu, le-a invățat toate de la maghiarii din transilvania. Acum nu sunt in stare românii să mai invețe câte ceva și de la cei de peste gard. Păcat. Ungaria este o țară fruntasă a europei. Cine incă nu știe, va afla in curând.

    • Nu mai spune! Au invatat romanii sa-si faca asezari, case, fintini, chiar cetati, de la ungurii veniti de aiurea? Unde este Ungaria fruntasa Europei, la sovinism, la genocid, la facut sluj la rusi cumva?

  5. Romanii din Ardeal au invatat ceva de la sasi nu de la unguri. Asa cum si ungurii au invatat de la sasi in Ardeal si de la austrieci pe la ei prin tara. Ungaria este o tara frumoasa pe la oras. Ia dute la tara sa vezi cenusiul cel mai pronuntat. Satele din ungaria sunt niste catune fata de satele romanesti.

  6. @Fulbert…:cine nu le mai zice „olah”?aia cu spanzuratorile le zic tot asa-poate doar adjectivul binecunoscut il rostesc mai discret,printre dinti(deocamdata)…

  7. Nu o sa fie niciodata TINUTUL SECUIESC asa cum doresc niste nemernici.Este adevarat ca in Ungaria si nu numai ,datorita politicienilor mai intelepti nu s-au desfintat, CAP-uri,IAS-uri,nu s-au distrus fabrici si uzine ,cum a indicat PETRE ROMAN care la LOVITURA DE STAT la care aparticipat,spunea ca industria este un „morman de fiare”.Taranistii si liberalii aflati la putere atunci au vrut sa se restituie totul:case,paduri,teren arabil,etc.Mergeti prin marile orase unde s-au restituit cladirile vechi si sa nu cumva sa le admirati de aproape pentru ca s-ar putea sa va cada ziduri in cap.Ce sa mai vorbim de paduri care au fost rase si ne miram ca vin furtuni,cicloane,inundatii,etc.Terenurile arabile sunt nelucrate sau le-am vandut pe nimic la straini si ne pun ei acum la munca ,ca doar nu o sa aduca forta de munca de la ei din tara.Ar trebui infintat un TRIBUNAL si sa plateasca TOTI acesti tradatori de neam,care au adus la sapa de lemn aceasta tara.

  8. „După 1989, Ungaria nu a desființat CAP-urile, ci le-a transformat în societăți pe acțiuni. În felul acesta, n-a fragmentat până la ineficiență terenurile agricole. Când a retrocedat proprietăți naționalizate, a stabilit o limită: tot ce este peste 100.000 de dolari rămâne la stat. În felul acesta, n-a creat o mafie a imobiliarelor”
    Cui i-a trebuit ” restitutio in integrum „? Nu cumva lui Coposu si Vasile Lupu ? Nu cumva lui Monica (Soros) Macovei . Ca daca nu se dadeau inapoi , nu puteau fi cumparate pe nimic de catre strainii cu bani . Si nu puteam sa reconstituim averile grofilor din Ardeal . Acu , ne-am scapat de griji.

  9. Dintai :care Tinut Secuiesc ? Ca in presupusul tinut sunt mai multi ursi decat secui! Stiti ursu speice in pericol de disparitie!!! Apoi – in 189 Ungaria avea o datorie de 20 mld $ pe care nu a platit-o niciodata! Apoi … Ungariam nu si-a [prpcvalamat decta fidelitatea fata de Moscova si ptr fifelitatea politica a primit acordul la entorse de la economia strict socialista. Apoi si la noiu primadata am avut o limita la retriocedari. Insa victoriile „dreptei” au dus la cresterea plagonuluio si a termenelor fe timp ptr revenicari. Azi in Ungaqria dacate duci cu o cerere de revendicvare i se zice ca a trecut timpul .. la noi insa … mutumim PNtcd, PNL. In fine … noi avem GDS. GDS care „lupta” ptr UNgaria si cpndamna „extremismul” romanesc

    • @Ghita Bizonu’: La finele anilor ’70 – inceputul anilor ’80, datoria externa a Ungariei era, in cifre aproximative, de 40 miliarde de dolari SUA, a Poloniei tot de 40 iar a Romaniei de 12-13. Populatia Ungariei nu era insa nici jumatate din cea a Romaniei. In concluzie, Romania avea o datorie moderata spre mica. Cu toate acestea, numai Romania a fost somata sa-si achite datoria externa. Datorita dizidentei sale, URSS livra Romaniei materii prime la pretul pietei mondiale, in timp ce Ungaria si Polonia le primeau la pret de CAER. Inutil a spune ca aceste, in anii ’80, ‘campioane ale liberalismului’, cel putin in optica propagandei occidentale care inunda pe romanii revoltati de austeritatea dusa la absurd impusa de regimul Ceausescu, au fost iertate de datorii. Drept multumire, continuindu-si traditia, acum Ungaria cocheteaza cu Rusia.

  10. Oare ne erau acelea indispensabile? Rusii… mereu si tarii lor avura treaba cu noi. Ma intreb dc? Pana si crearea statului Moldova de catre Maria Sa Bogdan Voda si sotia Sa fura si pt aceasta piedici si mereu muica rusie umbla cu nenea dracul, cu demonul Andrass, azi print al intunericului, iar ezoteristii o idee mai priceputi spun ca era de sorginte maghiara, dar ineficient singur pana ce dadu chiks si ceru putere de la Lucifer pt a zdrobi familia sotiei lui Bogdan Voda. Pe vremea zdrobirii acesteia sluji unei impostoare a Mariei Sale Doamna Musata, azi asisderea, pe aceea o vedeti ca …Cuconeza Piuneza in doliu si carea ne tot anunta ce viziteaza…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.