Unii cu greva, alții cu mersul în Bali

În timp ce profesorii sunt în grevă nemulțumiți de salarii, deputatul PSD Natalia Elena Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților va pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, scrie Ziar de Cluj.

Alături de ea se vor afla deputatul Ștefan Moșoiu (PSD), președintele Comisiei pentru afaceri europene și viceprim-ministrul Kelemen Hunor. Motivul aceste vizite exotice? Vizita la unele ”obiective economice și culturale”.

Deputatul PSD Natalia Elena Intotero, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, alături de deputatul Ștefan Moșoiu (PSD), președintele Comisiei pentru afaceri europene și viceprim-ministrul Kelemen Hunor, se vor deplasa în perioada 9-16 iunie în Indonezia, la invitație a grupului de prietenie româno-indonezian din această țară.

Consultări pe nepusă masă – Kelemen Hunor nu a putut ajunge

Printr-un memorandum intern, secretarul general al Camerei Deputaților, Silvia – Claudia Mihalcea, cere Biroului Permanent al Camerei Deputaților bani pentru asigurarea transportului celor trei parlamentari, indemnizația de deplasare, precum și cadouri simbolice și asigurări de sănătate.

”În vederea realizării acțiunii, din bugetul Camerei Deputaților, urmează a fi asigurate cheltuielile privind transportul internațional aerian pe ruta București – Jakarta – Bali – București, transportul local în Bali, translația, pe durata programului vizitei în Jakarta, indemnizația de deplasare în valută (indemnizația de cazare și diurnă, membrii delegației ocupându-se personal de efectuarea rezervărilor la hotel), asigurările de sănătate și contra accidentelor, cadourile simbolice, precum și avansul cu decontare ulterioară”, se precizează în document.

Astfel, se cere indemnizație de deplasare în valută, pentru cazare pentru 6 nopți și indemnizație diurnă, ”categoria a II-a, 100% pentru 8 zile, diurnă majorată cu 20%, conf. Art. 27, alin.2 lit. A din HBPR nr. 3/2019”, pentru cei trei deputați. În plus, se solicită un avans de 30% din acești bani, ”cu decontare ulterioară”.

Conform programului, deputații se vor întâlni cu membrii comunității românești din Indonezia, cu oficiali ai Camerei Reprezentanților a Parlamentului Indoneziei și vor participa la ceremonia oficială de deschidere a Consulatului României din Bali. Tot acolo vor avea întâlniri cu rectorul Universității Udayana și cu Guvernatorul provinciei. În ultima zi a vizitei vor vizita ”obiective economice și culturale”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. <> Acestor „aleși” ai României le cere cineva raportul de deplasare. Poate ne interesează care sunt obiectivele respective (din punct de vedere economic Bali e tare cu turismul, poate și pescuitul, și???…).

  2. AFARA CU EI!!! INTR-UN STAT EUROPEAN DEMOCRATIC LI S-AR IMPUNE DEMISIA!!! ROMANIA ESTE IN UE??? DA! ATUNCI SA PARASEASCA POSTURILE PE CARE LE OCUPA ABUZIV PRIN IMPOSTURA!!!

  3. Lasă că și ramele didactice sunt în grecia, turcia,egipt!…le doare în scoică de școală și de grevă!…apropo, știți câți dintre cei care au ieșit la greva sunt din învățământ?…Nici 20 % !…restul sunt angajați ai servicile de asistență socială …

  4. Min Invatamantului a dovedit iar cat e de fraier si linge bilde!Trebuia declarata vacanta si TOTI elevii reinscrisi obligatoriu in anul urmator la toamna ,iar bacalaureatul tinut in aule de facultate ,plus renuntarea la 15% din profesorii sindicalizati

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.