Untold și interesele din spatele scenei

Esca si Boc-sursa foto cont Instagram Andreea Esca

Hotel de cinci stele, mașini de lux, buget de milioane de euro, sute de ore de muncă, nopți albe. Cu toate acestea, organizatorii au angajat voluntari, tinerii au muncit degeaba, alții au fost păcăliți cu bilete gratis, iar propaganda din față ascunde uneori interese personale.

Untold este cu siguranță cel mai mare festival local, cu bugete care cresc de la an la an și cu un număr impresionant de participanți. „Am pregătit un spectacol de lasere şi focuri de artificii, dar şi un filmuleţ proiectat pe cele două ecrane ale scenei principale despre tema Untold, Wolf Spirit. Scena principală amplasată pe Cluj Arena este de două ori mai mare decât cea de anul trecut, are 31 de metri înălţime şi peste 80 de metri la bază. Scena are 3000 mp de decor, iar pentru prima dată vor fi încorporate elemente 3D prin prezenţa personajelor principale din conceptul creativ al ediţiei 2018 a Untold“, transmiteau organizatorii festivalului.

Voluntariat la un buget de milioane de euro

În acest an au fost amenajate 10 scene pe care au evoluat 250 de artiști. Transportul aparaturii a fost asigurat de 350 de camioane. Zona a fost împrejmuită cu 8 km de gard. Grafica scenelor a necesitat 500 de ore de muncă din partea a 20 de arhitecți și designeri. Consumul de energie a fost de 5,8 MW putere instalată, echivalentul consumului unei localități cu 40.000 de locuitori.

Mai mult de 7.000 de persoane au lucrat pentru a asigura producția festivalului, iar din acestea, 1.200 au fost voluntari. Tineri între 16 și 35 de ani care au dorit să facă voluntariat s-au putut înscrie pe site-ul Untold. Pentru a beneficia de un bilet gratuit, doritorii puteau dona sânge la caravanele mobile Blood Network, care au fost prezente în 6 orașe din țară în luna iunie.

„La prima ediție, bugetul a fost de 5,5 milioane euro, după care, în fiecare an, el a crescut cu 2 milioane, ajungând ca în acest an bugetul să fie de peste 12 milioane euro. Pe partea financiară, la prima ediție, Clujului i-au rămas 18 milioane euro în comunitate, după care sumele au crescut în fiecare an, pentru că a crescut și numărul de participanți, iar anul trecut au fost 32 milioane euro bani rămași în comunitate, care se regăsesc începând de la cei care fac transport, taximetriști, orice altă formă de transport în comun până la hotelieri, oameni care oferă cazare“, declara Edy Chereji, director de comunicare şi marketing Untold, pentru Digi 24.  Artiștii prezenți pe scenele festivalului au cerut organizatorilor doar SUV-uri, marca Jaguar, cu geamuri fumurii și au fost cazați la cel mai nou hotel de 5 stele din centrul orașului. Camere și apartamente spațioase, cu suprafețe de zeci de metri pătrați, cu dotări de lux, zonă de living și birou de lucru, au fost puse la dispoziția interpreților.

Anul trecut s-au înregistrat peste 330.000 de intrări în cele 4 zile de spectacole. Cifrele mai arată că au fost la festival peste 100.000 de persoane, români și străini. Dacă în 2017 au participat circa 34.000 de turiști străini, acum organizatorii s-au așteptat ca numărul lor să crească.  În 2017 încasările au fost de 60 milioane lei, duble față de anul 2016, după cum arată cifrele înregistrate la Ministerul Finanțelor. Sumele provin din biletele vândute, dar mai ales din sponsorizări, acestea din urmă reprezentând cea mai mare parte din venituri. Banii proveniți din sponsorizări variază între câteva zeci de mii de euro și ajung să depășească și un milion de euro.

„Am investit peste 10 milioane euro în experienţa Untold, acesta este bugetul total, am crescut cu 50% bugetul alocat artiştilor. Bugetul este cel mai mare de până acum, cu 3 milioane euro mai mare decât anul trecut. La festival vor fi peste 200 de artişti, noi ne uităm la artişti să vedem care sunt cei mai apreciaţi ca spectacol, astfel încât Untold să fie o experienţă aparte. Armin van Buuren a spus că la Cluj-Napoca are cel mai bun show al lui dintr-un an, iar Martin Garrix a afirmat că Untold este un festival nebunesc. Ne bucurăm să avem acest feedback pozitiv al artiştilor, astfel încât popularitatea Clujului şi evenimentului se duce în toată lumea“, declara anul trecut managerul general al festivalului, Bogdan Buta.

Bilete cu cântec

Cu o zi înainte de începerea festivalului, zeci de tineri s-au înghesuit mai multe ore la cozi imense după ce un lanț de hipermarketuri din Cluj-Napoca a anunțat că va distribui bilete gratuite. Aceștia au acuzat apoi compania că nu a anunțat încheierea promoției și i-a lăsat să aștepte degeaba. Societatea a desfășurat marți, 31.07, între orele 17.00 şi 21.00, o acțiune de promovare spontană, în parteneriat cu Untold, prin care a oferit invitații de o zi pentru clienții care se aflau atunci în magazin. Inițiativa nu a fost promovată pe canalele de comunicare, doritorii aflând de campanie prin intermediul rețelelor de socializare. Promoția a durat o singură zi, iar angajații magazinelor nu i-au informat pe doritori că s-a încheiat campania, lăsându-i să aștepte ore întregi. „Da, şi ca să vezi că toţi reprezentanţii au lăsat oamenii să formeze cozi încă de la prânz şi doar la ora 17.00 au aflat adevărul şi au putut împrăştia mesajul. Ba chiar până atunci absolut toţi confirmau că se vor da bilete. Când am ajuns eu, în jur de 16.00, casierele informau clienţii de promoţie atunci când le înmânau bonul. Foarte urât lucrat, o chestie care ar fi trebuit să fie foarte faină pentru imaginea voastră, s-a întors la 180 de grade doar din cauza lipsei totale de onestitate. Mă gândesc că miile de cumpărături în plus făcute azi au fost bine primite“, scria un tânăr pe Facebook.

Abonamentele pentru o zi au putut fi cumpărate de participanți la prețul promoțional de 300 lei pentru zilele de joi, vineri și duminică. Pentru sâmbătă biletul a fost de 350 lei. Prețurile la bilete, deși ridicate pentru publicul român, au fost la jumătate din valoarea lor în țările vestice. Diferențele au fost suportate de către sponsorii parteneri ai evenimentului.

 

Bătaie între vedete

 

Unul dintre fiii chestorului de poliție în rezervă Toma Rus a fost scos afară de la festival de către jandarmi, după ce acesta l-a bătut pe Adrian Mureșan, băiatul patronului companiei Punctual Comimpex, una dintre cele mai mari societăți din județul Cluj. Motivul disputei a fost tânăra cântăreață de muzică populară Vlăduța Lupău, actuala iubită a lui Adrian Rus și fosta prietenă a victimei. Agresorul este cunoscut pentru impulsivitatea sa, în urmă cu doi ani acesta fiind implicat într-un alt scandal, împreună cu fratele său, în timpul unui meci de fotbal care s-a desfășurat pe stadionul CFR din Cluj.

„Injecția de bunăstare adusă de Untold“

Beneficiile pe care organizatorii și primarul Clujului spun că festivalul le aduce localității sunt puse la îndoială de presa clujeană. „Mirobolantul Untold. Investițiile străine directe, apă de ploaie față de injecția de capital a Untold“ este titlul unui articol de pe site-ul cotidiantr.ro.  „Peste 300.000 de petrecăreți sunt așteptați anul acesta. De fapt, 70-80.000 care vin în fiecare din cele 4 seri. Festivalieri care, fără doar și poate, aduc beneficii majore Clujului. Inclusiv materiale, ei cheltuind sute de euro în aceste zile și pompând bani în economia clujeană. Studii aprofundate relevă faptul că ISD (Investițiile Străine Directe) sunt apă de ploaie față de injecția de bunăstare adusă de Untold. Căutați-vă prin buzunare și veți găsi câteva zeci de euro aduși direct de untoldiști. În buzunarul fiecărui clujean. Perfect! Acum treziți-vă și admirați spațiul verde și public devenit spațiu privat bun de călcat în picioare, traficul paralizat din cauza închiderilor de artere vitale (pardon, DATORITĂ!, întrucât Untold e desăvârșirea conceptului de benefic pentru o urbe!), transportul public dat peste cap, izul de «praf» din jurul Cluj Arena și, mai ales, poluarea fonică de la 16 până a doua zi dimineața la 5-6“, comentează materialul de presă.

Comparația între Untold și cel mai cunoscut festival de muzică din lume, Tomorrowland din Belgia, este mult în defavoarea primului. Tomorrowland este organizat pe 80 de hectare de teren din apropierea micului orășel Boom, cu 16.000 de locuitori. Pe cele 16 scene evoluează 500 de DJ, iar concertele au loc în două weekenduri consecutive. Spectacolele se încheie la ora 1.00 a.m., iar biletele se vând foarte repede. În schimb, Untold are loc în mijlocul unui oraș de circa 400.000 de locuitori, într-un parc public, pe o suprafață de 13,6 hectare, iar concertele durează până la 5.00-7.00 dimineața. Mai mult, zgomotul produs de concerte ajunge la 70 dB în locuințele clujenilor și la 90 dB în afara lor, în timp ce maximele admise de lege se situează între 30 și 45 dB.

 

Andreea Esca şi interesele sale

 

Prezentatoarea Pro TV Andreea Esca a postat pe pagina sa de Facebook un lung mesaj de promovare a festivalului.

„Bună dimineața! M-am trezit cu gândul că vreau să vă spun asta: orice ar fi, trebuie să trăiți o dată, pe viu, experienţa festivalului UNTOLD de la Cluj! Nu contează dacă vă place sau nu «bubuiala» asta de muzică (deși există scene unde ați putea să vă regăsiți gusturile) sau dacă vi se pare că nu mai aveți vârsta pentru aşa ceva. Sunt aici de la începutul săptămânii și am văzut cum în Parcul Central s-a construit un «oraș» în două zile și jumătate. Pentru mine e o demonstrație că orice se poate dacă există întreprinzători (particulari sau nu) cu idei și voință și autorități locale deschise la minte și care își doresc de-adevăratelea binele orașului lor. În Parc, toată lumea e prietenă cu toată lumea, oamenii sunt veseli și relaxați, haioși și creativi, veniți cu copii și cu amici, ca să stea în aer liber, să mănânce, să bea, să asculte muzică, să danseze, să-și facă părul, să-și pună tatuaje provizorii, să se pozeze și să se împrietenească cu alți oameni. În afara Parcului, tot orașul este plin! Cu toate că există locuitori care, pe bună dreptate, sunt sufocați de avalanșa de turiști, trebuie să nu uităm totuși că în câteva zile Clujul are de câștigat datorită acestui Festival zeci de milioane de euro. Restaurantele, hotelurile, pensiunile, casele oamenilor, magazinele de tot felul, taxiurile, Uber și câte altele încasează fără oprire, ceea ce în final se reflectă în avântul general pe care l-a luat Clujul, lăsând în urmă Capitala, din multe puncte de vedere. Aţa că poate merită un disconfort de o săptămână pe an…. dar eu nu sunt clujean, deci doar zic:) nu aruncați cu pietre:)“

Însă motivul pentru care vedeta de televiziune a făcut publicitate evenimentului este de fapt dorința de a construi un hotel de 4 stele în centrul Clujului, după cum relatează ziardecluj.ro. „Vedeta Pro TV Andreea Esca s-a transformat brusc într-un ambasador autoproclamat la Untold și al mărețelor realizări din Cluj-Napoca. După ce a obținut aprobarea de a-și construi un hotel în centrul Clujului, pe strada Napoca, politicienii locali s-au gândit să îi mai facă un cadou: au scutit-o de construirea unor parcări pentru viitorii clienți. Așa că s-a simțit datoare și Andreea Esca să întoarcă măcar o favoare de imagine și a postat, pe pagina oficială de Facebook, o fotografie cu ea și Emil Boc la Untold-ul de anul acesta. Plus un adevărat laudatio catifelat la adresa mărețelor realizări ale edilului.“

Site-ul clujean spune că Andreea Esca se va asocia în această afacere cu Mircea Buteanu. „Pe 28 noiembrie anul trecut, Consiliul Local din Cluj-Napoca îşi dădea OK-ul, într-o şedinţă extraordinară, pentru Planul Urbanistic de Detaliu care prevedea transformarea zonei de la intersecţia str. Napoca nr. 17 – str. Fortăreţei nr. 4 într-un hotel pentru Mircea Buteanu (pe numele său din acte Mircea Schmidt). Acesta a solicitat pentru SC Napoca 15 SRL aviz de la Primăria Cluj-Napoca pentru PUD – construire hotel de 4 stele (subsol+parter+etaj+mansardă) la intersecţia străzilor Napoca 17 şi Fortăreţei 4. Terenul are o suprafaţă de 1144 mp şi este delimitat de strada Fortăreţei în partea de est şi parcele cu fond construit spre nord, sud şi vest. Adică fix investiția despre care acum aflăm din Click că, potrivit unor surse din Primăria Cluj, va fi realizată de Andreea Esca împreună cu soţul ei, Alexandre Eram, şi cu mai mulţi asociaţi locali, care deţin deja terenul pe care se află un imobil cu valoare istorică. Imobilul va avea un etaj, mansardă şi o terasă imensă, trei curţi interioare, grădini, parcare subterană cu 16 locuri. Deja toate aprobările necesare au fost obţinute. Pentru vedetă și-a făcut și Boc timp să aplice ștampilele pe aprobările necesare, asta, deși străzile Napoca – Fortăreţei sunt încadrate în PUG ca zone construite protejate, zona centrală suprapusă peste Incinta Fortificată.“

 

Citește materialul  integral în ziarul Cotidianul ediția digitală din 8 august.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Putea să nu fie amestecată în mizerie ”celebra” Esca? Nu cumva e vârât în gheşeft şi fiorosul editorialist CT Popescu-Piticu?

    • Daca Clujul are nevoie de hoteluri de 4 stele inseamna ca atrage turisti cu bani. Foarte bine ca Andreea Esca isi investeste banii in Romania si nu ii arunca in Grecia ca madam Pandele cu pensionarii! Carcotasii si presa pesedista daca considera ca primaria i-a dat aviz de constructie fara a respecta legea nu au decat sa reclame primaria la institutiile statului cu competenta in astfel de situatii. A arunca cu noroi intr-un roman care investeste in Romania este tradare de tara, vorba lui Goga, pe noi ne distruge propria prostie, nu strainii!

  2. De fapt evenimentul care-i umple de mandrie pe clujenii cu cosuri pe fata ar trebui sa se numeasca ” AVIARA GRIPA” asta ca sa le aduca aminte cat de cult este iubitul lor primar…. ca tot rad ei de cultura altora.
    Hai pa.

  3. Am si eu o intrebare pentru tov. Boc care a fost smecher si facut rost de adeverinta de la CAP ca a lucrat la camp dar el a stat cu burta la umbra. Tov. Boc, care a dat bani la Cluj cat pentru intreaga Romanie, ati gasit gastile pirdute in tinerete? Huuo!

    • Articoltendentios, probabil deoarece primar este E.Boc.Daca nu ati vizitat recent Clujul , merita sa va duceti. Se prezinta ca un oras european, astfel ca este explicabil aflusul de turisti.Consider ca este atat meritul primarului E.Boc cat si a consilierilor, indiferent de partid.Uitati=va cati bani are P.M.Bucuresti si cat de putin se realizeaza pentru a=l aduce la nivel occidental.

  4. Adevarata „aviara mafia”! Si rad de prostia poporenilor care cred ce spun mafiotii!

  5. Constat o mare suparare intr-o parte a presei dambovitene cauzata de faptul ca Clujului lui Boc i-a luat fata Bucurestiului madamei Pandele. In timp ce banii Untoldului raman in Cluj, banii bucurestenilor se duc la greci, la turci, la finii madamei Pandele, s.a.m.d! Curat murdar, miticilor! Inainte de a-i baga la inaintare in manipulare pe voluntari i-as recomanda autorului sa verifice in DEX sensul cuvantului „voluntar”!

  6. „Celebra” Esca si cu tov. pres al lui Base, au vrut sa arate votantilor cum se fac bani! Adica dupa vorba, noi cu noi intre noi pentru noi, nu pentru voluntari!

  7. În cartierele Bucureștene răsună manelele mult mai tare și pe tot parcursul anului, fără ca nimeni să sară de cur în sus. Și probabil în majoritatea localităților unde o aglomerare nefiricită de blocuri comuniste sunt mai ieftine și permit oricui cu un salariu minim să stea în chirie sau să îl cumpere în rate pe viață. (tot aia)
    Să dai vina pe gălăgie 4 zile și să ai profit cât alte județe într-un an, merită. Asta nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă cei pe care nu îi interesează viitorul și dezvoltarea orașului. Nu sunt din Cluj dar aș da Brașovul meu oricând pe el dacă nu m-ar lega afacerea aici.
    Ca exemplu, tâmpit ce-i drept, dar e un exemplu, eu stau la bloc pe lângă o linie ferată, și mă trezesc trenurile în fiecare noapte, 365 de zile pe an, de zeci de ani. Ar trebui interzis CFR-ul, să își mute liniile prin pădure, să nu mai polueze fonic toate cartierele care se întind de-a lungul ei. Mai ales că CFR e în pierdere, nici măcar nu aduce profit ca Untoldul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.