Vă dăm o idee pentru vacanţă. Costă bani puţini!

Nu v-aţi decis unde veţi merge în vacanţă? Iata o idee. Cel mai lung traseu turistic de Via Ferrata din judeţul Bihor, de 350 de metri, a fost inaugurat în comuna Roşia, fiind amenajat pe versantul drept din Cheile Lazurilor, a informat joi, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor.

„Este unul dintre cele mai spectaculoase trasee, atât prin lungime, cât şi prin amplitudine, prin peisajul care este dezvăluit de punctele de belvedere şi, dacă ai norocul, poţi fi vizitat atunci când faci traseul de acvilele care îşi au cuibul pe Cheile Lazurilor. Traseul este conectat printr-un circuit turistic cu punct albastru cu celelalte obiective”, a precizat speologul Viorel Lascu, citat într-un comunicat.

Traseul de Via Ferrata Cheile Lazurilor, cel de-al 10-lea astfel de obiectiv din judeţul Bihor, are o lungime totală de 350 metri şi este compus din 285 metri de traseu pentru căţărare, podul peste pârâu şi o porţiune denumită „linia vieţii”. Traseul este încadrat în clasa de dificultate B.

„Prin deschiderea acestui nou traseu de Via Ferrata, comuna noastră mai are un obiectiv turistic prin care punem în valoare frumuseţile zonei. Comuna Roşia are obiective turistice precum Peştera cu Cristale, încă un traseu de Via Ferrata şi mai multe trasee semnalizate de drumeţie. În cursul anului trecut am avut peste 100.000 de vizitatori”, a precizat primarul comunei Roşia, Remus Moţiu, potrivit sursei citate.

Proiectul a fost realizat de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor (AMD Bihor), instituţie din subordinea Consiliului Judeţean Bihor, cu sprijinul Primăriei Roşia şi al Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor. Valoarea totală a investiţiei a fost de 237.659 lei, cu TVA, din bugetul propriu al AMD Bihor.

Acesta este al doilea traseu de Via Ferrata realizat de AMD Bihor în destinaţia Pădurea Craiului. Primul a fost amenajat tot în Cheile Cuţilor, din comuna Roşia, pe o lungime de 270 de metri, cel mai spectaculos tronson fiind un pod indian de 33 de metri lungime, suspendat la o înălţime de 35 de metri, deasupra Văii Cuţilor.

Turiştii pasionaţi de aventură care vin în judeţul Bihor au la ora actuală posibilitatea să se caţere pe 10 trasee de Via Ferrata cu grade de dificultate diferite: trei în zona Roşia (Cheile Lazurilor – grad de dificultate B, Cheile Cuţilor – grad de dificultate B/C şi Valea Dâlbii – grad de dificultate B); două trasee în Vadu Crişului (Peretele Zânelor – grad de dificultate B şi Casa Zmeului – grad de dificultate C); în Şuncuiuş, patru trasee amenajate de un club privat (Valea Hodoaba, Grota cu Hamace – grad de dificultate B, Podul Indian – grad de dificultate C/D, La Pendul – grad de dificultate B şi Piticot – grad de dificultate A/B) şi un traseu în Vârtop (Pietrele Negre – grad de dificultate B).

VIDEO

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Mai bine priviti pe fereastra, e mult mai ieftin si poate aflati si niscai secrete murdare despre vecini.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.