Vanghelie. Anchetarea lui Coldea e doar începutul și se vor întâmpla multe

Marian Vanghelie spune că anchetarea lui generalului Florian  Coldea ar fi  doar începutul și  că se vor întâmpla multe în perioada următoare.

Vanghelie a reamintit, la Realitatea Plus, și de dosarul său, care a fost făcut, dar și de judecătoarea care s-a ocupat de cazul lui, susținând că aceasta mergea la cursurile generalului Dumbravă.

„După 10 ani primesc o clasare. O clasare care spune că denunțătorii nu au existat niciodată.

În biroul DNA, sub coordonarea lui Kovesi, câțiva procurori au creat două nume false și, în baza lor, au spus că aș fi luat 2,5 milioane de euro șpagă într-un hotel.

Iar DNA spune astăzi că acei denunțători nu au existat niciodată, nu a existat șpaga, nicio întâlnire!

O doamnă judecătoare care nu a vrut să audiem denunțătorii, să vedem, poate nu au spus așa, poate au fost forțați, poate li s-a impus, poate au fost amenințați. NU s-a dorit. Această doamnă, care am înțeles că este colegă cu domnul Dumbravă și a fost la cursurile lui, surprinzător este numită pe o perioada scurtă șefa Secției I, acolo unde e dosarul domnului Hideg.

Am depus o plângere penală astăzi aici, Kovesi am luat-o lângă mine, e răspunzătoare, Coldea singur n-ar fi putut.

Nici Dumbravă n-ar fi avut cum să intervină la judecătorii pe care îi amenințau”, a declarat Marian Vanghelie la Realitatea Plus

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

9 Comentarii

  1. Toti se declara persecutati de ‘statul paralel’dar din pozitii de bugetari de o viata, au ajuns la averi de milioane euro:Vanghelie,Tudorache-Diamante,Dragnea,Pandele,Firea,etc

  2. Sunt sceptic ca acest escroc de Coldea va pati ceva semnificativ. Ma astept ca statul mafiot sa intre in priza si sa aplaneze problema, inclusiv cu ingerinte de la Bruxelles, de la coana procuroare-sefa europeana.
    Cu ea lucra Coldea in tandem……[Rumburak]

  3. Ce de informații are „garantat” Vanghelie? Ori este acoperit în slujba unei puteri străine si folosit pe post de goarna? Chiar nimeni nu-i face un „debrifing”?

  4. firma Avon a vandut anii trecuti diamante in bijuterii de 200-300 LEI, iar daca vrei sa vezi diamante in bijuterii sunt site-uri in Romania si magazine de unde poti cumpara incepand cu cateva mii de LEI un inel…nu va mai lasati vrajiti de cuvantul diamant caci poate fi si o sticla sau o zirconia…ca si cu lingou de aur de kg…adica o uncie=30 g a costat intre 1000 de $ si mai nou 2400$ deci un lingou cat o masina aprox. 40.000$ sau dublu sau cat un apartament, fiecare alege.
    Cat despre Dragnea, disperarea de a-l defaima a fost enorma, omitand ca nu era un simplu bugetar. Era casatorit cu fiica unui producator de legume renumit pe vremea lui Ceausescu, deci a avut bani dupa revolutie o sursa de investit in anii ’90 cand au inceput privatizarile, de aceea la partaj a dat sotiei. Apoi una e sa fii angajat la stat si alta director, prefect, CJ sau parlamentar, salariul/indemnizatia e substantiala. Si nu in ultimul rand in 25 de ani un om serios are ceva adunat dupa putere si noroc. In anii ’90 nu era reglementata multe unii au castigat detinant pacanele, alti au facut comert mergand periodic in excursii. Nu-i judec, merg cu bus-ul, altii sunt nefericiti ca n-au marca X. Poti fi fericit si intr-o gradina cu trandafiri si caprifoi. Depinde unde aduni bogatiile, aici materiale sau in Cer, sufletesti spirituale!!!

  5. @esti sigur omul simplu : m-ai facut sa rad cu lacrimi, fraiero…pai tudorache-Diamante a platit numai putin de 1 milion lei cautiunea la DNA, tu ai 10% din banii astia?Saraca de tine…Hotie si prostie,asta-i Romania

  6. Toti borfasii astia, generali, politicienii, judecatori sau procurori au jefuit tara facand averi de milioane, aparind unul pe celalalt. La urma primesc faptele s-au prescris sau nu exista.

  7. & Domnu’ Vanghelie despre ,,calitate” ,
    ,,Anastasia Lazariuc – Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă” & ,,Waka Waka” cu Shakira , ?
    ?

  8. Din dec.89 dupa serialul TVR, regia Sergiu Nicolaescu (viitor senator venit cu o zi mai inainte de la crucea de piatra mult iubita din Germania), scenariul tov. Brucan (khazar Oracol di Daramare, fost shi viitor iudeolog al chibutzului PCR), interpretzii securici acoperitzi ka Karamitru, Besoiu, poet Dinescu, kaskadorii rasului, samd, la Hora cu strigaturi a cominternistului Bratesh=ka ka lin, ka lin ka ca mai ia, cu aplaudacii lor cu vechi shtate de serviciu ca spionul rus ex.gen.Militaru, dar mai ales emanatul fasait din PCR, tov.rromica Ylici Y., totzi, dar totzi, au pus BAZELE puterii unui grup informatzional organizat, cu aportul mai ales a aceluiashi aparat de represiune al securicilor, ce sunt la cashcaval primii, ca merita, ex.minerade, terorism shi altele. Norocul lor ca sa nu se innece la infulecarile lor, a fost ca a 2-a zi tov.Rebenciuk le-a adus sulu de hartie higenica ca sa se shtearga la botishorul lor. Dar asta cu marele „curaj” ca dai shi lupta ca de la 48, cand tov.Ceashka era deja la ia-ma nene trofeu vanat ca urshii din Harghita, DAR fara sa le pese ca trimeteau tinerii, etc. la moarte sigura ca la Austerlitzul lor, ce acum il imputa ca autori tot pe mamaligarii pe care conform Pata/WC s-au pishat.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Restul este istorie in kolonia noastra mica shi stramta, de unde lumea fuge de pute rea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.