Dacă nu l-aş cunoaşte pe Vasile Tarţa de aproape 50 de ani, aş spune, precum în binecunoscutul exemplu cu ţăranul aflat pentru prima dată în faţa unei girafe, că aşa ceva nu există. În cele patru decenii şi mai bine am avut răgazul să mă conving asupra existenţei unui fenomen unic în literatură, cel puţin după ştiinţa mea, obligatoriu limitată. Au pariat pe el critici literari dintre cei mai în vogă la vremea lor (Petru Poantă) şi poeţi valoroşi (Gheorghe Pituţ), în afară de prietenii de toate zilele dintre scriitorii sătmăreni, ce se dedulciseră nu numai la versurile lui, ci şi, volens nolens, la vinurile producţie proprie din beciul blocului său de pe strada Decebal, unde locuia pe atunci, înainte de-a se retrage în atmosfera patriarhală a unei suburbii a capitalei de judeţ unde trăieşte în prezent, bolnav, departe de lumea dezlănţuită. Departe, dar nu rupt de ea, căci urmăreşte avid toate mişcările şi noutăţile din lumea literară la care poate avea acces fie prin presa de specialitate, fie prin rarele emisiuni televizate consacrate acesteia.
Poet dintre cei născuţi iar nu făcuţi, cu o instrucţie cam dezordonată şi destul de aproximativă, Vasile Tarţa ar putea fi comparat – păstrând, desigur, proporţiile – cu Vameşul Rousseau, din grupul pictorilor impresionişti francezi, de care îl apropie o anume inocenţă şi prospeţime spirituală. Deşi fenomenul naiv este prezent cu unele rezultate notabile şi în plan autohton în arta plastică, în literatură el nu a reuşit să se impună, domeniul fiind populat de simpli veleitari.
Nu e şi cazul poetului în cauză, din fericire. Destule sunt versurile care ne aduc în minte combinaţiile insolite din poezia lui Nichita Stanescu, precum acestea: „Ca o zeiţă/ te-ai înşurubat/ în jurul meu” („Iubito”); „Puştoaice în blugi/ prin colţuri întunecate/ acoperă adevărul/ fuste muzicale…” („Discoteca”). Acest limbaj insolit nu poate ascunde, pe de altă parte, gravitatea tonului ce domină peisajul liricii sale. Peisaj, pentru că autorul dispune de rara capacitate a unei descripţii vizuale de tip Bruegel sau Bosch, ca să mă opresc la jumătatea drumului spre monştrii lui Goya, cu care, totuşi, nu are de-a face: „Proroci/ mincinoşi/ prăpădesc/ luna// blana/ soarelui/ acoperă/ stânci// haita/ /zeiască/ înspăimântă/ prostimea” („Eclipsă”).
Senin şi totuşi acid, veşnic îndrăgostit, dar păstrând un ochi critic asupra farmecelor şi inocenţei feminine, atent la istorie şi la realitatea prezentului, Vasile Tarţa şi-a găsit timbrul original: „Discursuri de ninsori/ străbat prin geam// privirile noastre/ îngheaţă cu/ flăcări stinse// într-un palat aerian/ cu fotolii de somn/ viscolul/ se îmbracă cu/ zgomote de stele// bucuria doarme/ după lună” („Geam”). Ohtăturile conakiene nu lipsesc, deşi poemele de amor au, de multe ori, un remarcabil rafinament: „Visându-te în istorie/ aluneci ca o gondolă/ prin mine” („Femeie”). De asemenea, suferinţa fizică îşi găseşte expresia într-o sublimată retorică: „Mă sting ca lacrima de ceară/ între pereţii chinului mă sting/ ca o pasăre nevăzută de/ un timp nedorit mă sting/ în cutia Pandorei ca/ o scânteie în marea/ neştiută a cerului/ mă sting ca o nevăzută rădăcină/ din adâncuri mă sting/ între cercurile anilor care/ mă strivesc precum/ o zi lovită de chinuri/ mă sting şi iar mă sting/ când anii mei au trecut pe/ lângă tinereţea mea/ ca o herghelie de cai/ mă sting şi ce-ţi pasă ţie/ viaţă fără de/ sfârşit”.
Un adevărat maestru, în felul său, Vasile Tarţa nu se sfieşte să ne dea şi o frumoasă lecţie, într-o ars poetica oarecum exemplară: „Construită din cuvinte/ din aşchii/ din rebuturi/ din cărămizi/ din garduri/ din haos/ din ochiul nopţii trecute/ din minciuni gogonate/ din idei nesăbuite/ din zgomote neînţelese/ din certuri între poeţi/ din tot ce nu se cuvine/ poezie a adevărului” („Poezie”). Ca dovadă că, în cei peste 70 de ani de viaţă şi peste 50 de ani de ucenicie în ale scrisului, nu a făcut degeaba umbră pământului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.