Vești bune pentru bolnavi

Ministerul Sănătății ar putea mări lista medicamentelor scumpe care pot fi decontate. Astfel, pacienții vor avea acces și la cele recomandate de medici în cazul unor boli grave. Și asta, chiar dacă afecțiunile respective, nu sunt trecute în prospect.

Aceasta pare să fie unica șansă pentru cei care până acum își cumpărau din străinătate medicamentele pentru cancer, leucemie sau boli rare. De exemplu, cromoglicatul de sodiu este prescris, confrom prospectului, pentru afecțiunile oftalmologice. Însă practica medicală îl recomandă și pentru tratarea mastocitozei, o formă rară de cancer.

Situații aberante care ar putea să dispară

Un alt medicament la care bolnavii nu aveau acces este Certican, un imunosupresor folosit în cazul celor care au făcut transplant. Pacienţii erau nevoiţi să meargă în străinătate pentru a-l primi. Pe listă este şi Avastin, decontat doar în cazul adulţilor, deşi doctorii îl indicau şi pentru tratarea copiilor.

Astfel de situaţii aberante vor dispărea de acum, spune Ministrul Sănătăţii. Sorina Pintea vrea decontarea medicamentelor ce pot fi folosite şi pentru alte indicaţii în afara celor de pe prospect.

“Sunt în general medicamente nou apărute pentru care nu există indicaţie absolută, nişte ghiduri pentru a fi utilizate. Te izbeşti de faptul că nu le poţi administra pentru că nu sunt decontate sau nu au încă în prospect indicaţiile pentru copil. Tratamentele off label pot fi folosite într-o varietate de boli, dar în primul rând vorbim de boli în care ori gravitatea situaţiei impune acest medicament. De exemplu o anemie hemolitică imună, o trombocitomie cu sângerare majoră sau situaţii în care medicamentele off label se folosesc în cancer, deci sunt foarte multe grupe de afecţiuni”, explică Sorina Cândea, medic oncolog.

Proiectul, în dezbatere publică

În condiţiile în care nu există o altă variantă de tratament, statul îl va plăti pe acesta. Bolnavul trebuie să aibă însă recomandarea scrisă a unui medic. O comisie de experţi din Sănătate va analiza fiecare caz în parte. Comisia va avea 6 membri: 3 de la Ministerul Sănătăţii, 2 reprezentanți ai CNAS şi unul de la Agenţia Națională a Medicamentului. Ei vor analiza dosarul, situaţia pacientului care are nevoie de aceste medicamente. În cazul în care îşi dau acordul, tratamentul va fi decontat de stat.

Proiectul de lege se afla în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.