Victor Alistar: Radiografia unei „opere” juridice memorabile

Comunicat de presă

Faţă de motivarea Curţii Constituţionale, constatăm cu surprindere că decizia nr.54/2011 nu conţine în considerente nici un motiv de neconstituţionalitate, ci reia aspecte de legalitate care sunt deja deduse judecăţii pe rolul instanţelor în cauza nr.9228/2/2009 aflat în faza fondului la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios administrativ, instanţa fiind învestită cu analiza, prematurităţii sau a tardivităţii ori admisibilităţii contestaţiilor depuse contra actelor administrative. Pentru a evidenţia abuzivul situaţiei, menţionez că pe masa Curţii s-a aflat şi un certificat de grefă care confirma obiectul cererilor din cadrul dosarului, dar nici asta nu a contat.

Decizia Curţii Constituţionale reprezintă, prin ea însăşi, o încălcare expresă a Constituţiei, pentru că în fapt Curtea a făcut cenzura unui act administrativ, respectiv a Hotărârii nr.31/2010 a Senatului, încălcând astfel în mod flagrant prevederile art.126 alin (6) din Constituţie, care prevede că cenzura actelor administrative se face de către instanţele judecătoreşti. Deşi unii membrii ai Curţii îşi bazează raţionamentul pe principiul „nimeni nu este mai presus de lege”, Curtea face dovada că nu îl înţelege pe deplin sau, dacă îl înţelege, nu şi-l asumă.

La Curtea de Apel Bucureşti este dedusă judecăţii cererea de anulare a actului de procedură al ANI, alături de cererea ANI şi ANFP de anulare a actelor mele de suspendare din funcţia publică în perioada 2004-2009. Pentru a nu se uita de unde a pornit conflictul reamintesc că tocmai pentru a evita să intru in situaţie de incompatibilitate m-am suspendat din funcţia publică, prin acte administrative care sunt şi în acest moment valabile, şi a căror anulare ANI doar a cerut-o. Toate acestea după ce am cerut demiterea conducerii ANI in februarie 2009, pentru o serie de nereguli verificate si confirmate ulterior de Curtea de Conturi. Deşi conflictul meu juridic cu ANI se află în instanţă la acest moment, Curtea Constituţională a ales să dea câştig de cauză ANI fără să îmi solicite şi mie punctul de vedere, şi asta pentru că judecând o contestaţie inadmisibilă, nu avea procedură.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 54/2011, această instituţie şi-a extins competenţele în materia puterii judecătoreşti şi şi-a subordonat camerele Parlamentului în materia competenţelor exclusive ale Parlamentului, comportându-se ca autoritate superioară de control şi cenzură. Astfel, Curtea s-a comportat ca o instanţă de drept comun în materia contenciosului administrativ, cenzurând pe criterii de nelegalitate acte administrative, iar pe fond s-a substituit competenţelor exclusive ale Senatului de a verifica şi aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor de către candidaţii pentru funcţia de membri ai CSM din partea societăţii civile.

Pe lângă performanţa de a încălca printr-o singură decizie autoritatea puterii judecătoreşti şi cea a puterii legislative, Curtea a încălcat şi drepturile omului, prin încălcarea dreptului meu la apărare, dreptului meu de acces la justiţie, a dreptului de a accede într-o funcţie publică, toate garantate prin Constituţie.

Este regretabil că cinci judecători ai Curţii, au neglijat toate principiile constituţionale şi de drept pentru a da loc unor deziderate de ordin politic, creând o capodopera juridică despre cum nu trebuie să fie analizată o cauză. Ce mă deranjează cel mai tare, raportat la decizia Curţii Constituţionale, nu este aceea că mi s-a anulat dreptul de vot în CSM ca reprezentant al societăţii civile, ci aceea că, cu amărăciune constat, luptele partizane au ajuns să vicieze instituţiile statului de drept în asemenea măsură.

Luptele partizane nu trebuie să afecteze dreptul societăţii civile de a-şi desemna reprezentanţii şi nici să cenzureze acest drept prin decizii adoptate cu încălcarea competenţei, care au avut ca scop selectarea şi excluderea unor membrii din Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu privire la efectele Deciziei nr. 54/2011 a Curţii Constituţionale, trebuie avute în vedere două aspecte: primul este acela că deciziile Curţii sunt definitive şi ele nu pot fi recurate sau revizuite, iar al doilea este că ele sunt general obligatorii atunci când sunt date în materia de control de constituţionalitate în competenţa Curţii. Faţă de primul aspect, se vădeşte cât de incorectă a fost reţinerea şi soluţionarea unei contestaţii inadmisibile pe rolul Curţii, fie şi pentru că produce efecte ireparabile. Chiar dacă voi câştiga procesul meu cu ANI, mandatul de membru CSM ar rămâne revocat. Faţă de obligativitatea deciziei, ea nu se poate opune atâta vreme cât ea a intervenit într-o materie ce excede competenţei Curţii Constituţionale. Toate aceste aspecte de anormalitate nu ar fi apărut dacă în România democraţia constituţională, statul de drept şi respectarea competenţelor diferitelor puteri în stat ar fi fost respectate.

Regret că am ajuns, ca jurist, să pot să spun despre o decizie jurisdicţională că nu îi recunosc legitimitatea că nu o accept, ci că o consider o atitudine abuzivă la adresa drepturilor mele. Ce ironie pentru România, să aibă ca pilon de apărare a Constituţiei tocmai o instituţie care încalcă Constituţia. Statul de drept rămâne un principiu orfan în patria noastră „Constituţională”.

Solicit Senatului României ca în modul în care va acţiona pentru analiza deciziei Curţii Constituţionale, dacă o consideră opozabilă, deşi este dată într-o materie ce excede competenţele Curţii, să nu se plaseze în aceiaşi situaţie cu CCR de a încălca limitele puterii judecătoreşti, independenţa şi autonomia acesteia.

Faţă de cele mai de sus, voi analiza toate căile de urmat, nu pentru locul societăţii civile în CSM, ci pentru principiile statului de drept care trebuie apărate indiferent de conjuncturi.

Membru CSM

Reprezentantul Societăţii Civile

Dr. Victor Alistar