Victor Ponta – talentul de propagandist agresiv

Cariera politică a lui Victor Ponta n-a început cu plagiatul care a devenit doctorat. Dar gestul lui politic a fost: dacă toţi proştii din politica românească îşi trag doctorate, de ce nu mi-aş trage şi eu?!

O primă constatare: Ponta s-a comparat, apoi, doar cu cei mai proşti decât el, pe cei mai deştepţi nebăgându-i în seamă şi, în fond, nefiind capabil să-i identifice.

Cariera sa politică a început în noaptea când Mircea Geoană era cât p’aci să devină preşedintele României. Dacă ar fi devenit, în perioada 2009-2019 Ponta n-ar fi urcat mai sus de poziţia de ministru al Justiţiei. S-a bucurat în noaptea aceea că nu

l-a pregătit pe Geoană să facă faţă dezvăluirii lui Băsescu despre vizita la Sorin Ovidiu Vântu, şi s-a gândit că toată tărăşenia ar putea fi o producţie a studiourilor SOV. S-a bucurat pentru că ştia că PSD-ul va sări la gâtul preşedintelui său şi va cere Congres pentru alegerea unui nou preşedinte.

Dar până să sară partidul la beregata lui Geoană, a sărit Geoană la beregata lui Ponta: ”Dacă ai ştiut că Băsescu ştie şi că are proba, de ce mi-ai spus să neg vizita la Vântu? Miroşi a trădare, Victore!”.

Victor Viorel s-a dus la naşul său, generalul Oprea, şef de partid, şi i-a spus că ar vrea să treacă la UNPR. Oprea i-a oferit funcţia de vicepreşedinte. Dar Ponta a amânat un pic ieşirea din PSD, ca să vadă cine va candida împotriva lui Geoană la Congres. I-a venit inima la loc: niciun greu al PSD nu dorea să intre în competiţie cu preşedintele său. Ponta a aflat că toţi greii din PSD sunt şantajaţi de trimişii speciali ai lui Băsescu ca să nu intre în jocul anti-Geoană. A mai aflat că Băsescu l-ar sprijini doar pe el, pe Victor Viorel, dacă ar candida. Un asemenea sprijin însemna sprijinul SRI. Victor Viorel a candidat şi a obţinut preşedinţia PSD.

Fire impulsivă, n-a vrut să se ştie dator lui Băsescu. S-a dus la Dan Voiculescu şi i-a propus să fie el iniţiatorul neutral al unei alianţe PSD-PNL. I-a spus lui Voiculescu să-i spună lui Crin Antonescu că această alianţă, la propunerea lui Ponta, va sprijini candidatura lui Crin la preşedinţia ţării, în 2014. Antonescu s-a lăsat convins, mai ales datorită forţei mediatice a Antenei 3, pe care o credea capabilă să propulseze un nou preşedinte.

În alegerile parlamentare din 2012, USL-ul a câştigat triumfal. Băsescu l-a numit premier pe Victor Viorel, ştiind că este total necopt pentru această funcţie care necesită o minimă competenţă economică, ceea ce Ponta nu avea. Băsescu ştia, de asemenea, că Ponta va accepta un pact de colaborare cu preşedintele. Și Ponta ştia că, pentru asigurarea numirii sale, va trebui să semneze un astfel de pact, dar era decis ca, după semnare, să nu ţină cont de el şi era mai hotărât ca oricând să transforme recunoştinţa în război. Scorul electoral al USL îi permitea orice.

Guvernarea Ponta îşi oferă două ţinte: rescrierea Constituţiei şi reforma teritorial-administrativă. Le va rata pe ambele lamentabil şi îşi va canaliza toată energia în impunerea lui… Ponta drept candidat la preşedinţie. USL se sparge. Ponta candidează şi pierde în faţa lui Iohannis.

Biografia lui Victor Viorel se reîntoarce la nivelul său de competenţă: talentul de propagandist agresiv al intereselor de partid. Cum va continua un asemenea carierist de carton? În orice caz, sfârşitul politic nu-l va prinde în PSD!

Impulsivii sunt predictibili. Dar Ponta s-a maturizat: ”Uite-i cum mă momesc cu procente mari în sondaje, doar-doar oi rupe PSD-ul!”. După care se uită în oglindă: ”Măi, Victore, dar dacă te iubeşte poporul ăsta pesedist?!”.

Nici la Erdogan acasă nu e mai bine. ”Ghiţă, dacă bagi nişte milioane, facem partid în Basarabia şi ne unim cu ţara, ce zici?!?” ”Zic să nu ne unim dacă ăştia de la Bucureşti nu-ţi vor promite preşedinţia!” ”Dă-o’ncolo de preşedinţie, vrei să dea Coldea foc la toate cluburile din Bucureşti?!?”.