(VIDEO) AMÂNARE în procesul lui Dragnea. Încă o șansă pentru liderul PSD!

Vacarm de nedescris luni la instanța supremă, unde s-au adunat sute de contestatari și de susținători ai lui Liviu Dragnea. Dragnea s-a prezentat la proces pentru un nou termen, iar în momentul sosirii sale s-a creat o adevărată busculadă. Liderul PSD a fost înconjurat de zeci de jandarmi, care i-au făcut cu greu loc. Trei persoane au fost săltate. Cele două galerii au rămas în stradă și după ce Dragnea a intrat în sala de judecată și au scandat și la ieșirea acestuia de la proces. Susținătorii liderului PSD i-au strigat la ieșire „Dragnea președinte”. În sala de judecată, Liviu Dragnea a obținut ce și-a dorit, respectiv o amânare.

Cele mai importante momente din stradă și din sala de judecată

Update. Procesul lui Liviu Dragnea a fost amânat pentru 20 mai, la ora 11:00. „Completul de 5 judecători a hotărât admiterea cererilor de amânare ca aceștia să-și pregătească apărarea”, a spus președintele completului după deliberări, subliniind că termenul de 20 mai ar putea fi ultimul.

Decizia a fost luată după ce reprezentantul DNA a cerut sesizarea CCR cu două excepții de neconstitutionalitate, iar avocatii au spus că au nevoie de timp pentru a-și pregăti apărarea. Totodată, avocații au cerut amânarea procesului invocând așteptata decizie a CCR pe sesizarea lui Florin Iordache.

„Cerere de amânare a judecății. De constatare a încheierii cercetării judecătorești după pronunțarea conflictului constituțional. Noi considerăm că unul din motivele noastre de apel aproape identic face obiectul acestei cereri, a unui conflict juridic de natură constituțională. Această cerere pe rolul CCR poate avea caracter de chestiune prealabilă. Considerăm că e normal să se aștepte soluționarea acestui conflict. (…) Dacă instanța rămâne în pronunțare anterior CCR, nu ar mai exista un remediu procesual dacă s-ar constata compunerea nelegală. (…) Să nu constatați încheiată cercetarea judecătorească și să amânați”, a cerut în instanță Adrian Toni Neacșu.

La rândul său procurorul s-a opus cererii de amânare și a ridicat două excepții de neconstituționalitate a articolelor pe care se bazează sesizarea lui Florin Iordache privind completurile de 3 specializate.

„Aveți în vedere că doar Dragnea Liviu și Șefu Olguța au invocat nulitatea absolută a completurilor de 3 judecători. Se încearcă tergiversarea cauzei, având în vedere că un membru al completului urmează să se pensioneze”, a spus procurorul.

Apărarea lui Dragnea a spus: „Doamna procuror să își ceară scuze, pentru că noi nu urmărim să tergiversăm cauza ca un magistrat să se pensioneze. Îmi pare rău că face aceste declarații”.

Pe 20 mai, instanța va decide dacă admite ridicarea celor două excepții la CCR făcute de către DNA. DNA a cerut în procesul lui Liviu Dragnea sesizarea Curții Constituționale pe articolul din Legea 78/2000 privind completurile specializate de la instanța supremă și pe o decizie a Curții supreme legată de interpretarea unui articol din Codul Penal privind prescrierea faptelor.

Între timp însă, CCR este așteptată să se pronunțe vineri, 19 aprilie, pe sesizarea lui Florin Iordache, care l-ar putea salva pe Dragnea de o eventuală condamnare definitivă.

În plus, amânarea pentru 20 mai în procesul liderului PSD vine în contextul în care judecătoarea Luciana Mera din acest complet se pensionează pe 1 iunie, iar schimbarea unui membru al completului duce la rejudecarea întregului dosar în apel. 

Update. Avocatul Toni Neacșu, care o reprezintă pe inculpata Olguța Șefu în acest proces, a cerut judecătorilor o amânare pentru ca Curtea Constituțională să se pronunțe pe sesizarea lui Florin Iordache privind completele de 3 specializate în corupție. Și ceilalți avocați au cerut un nou termen.

Update. Declarație a lui Dragnea la  finalul audierii. Liderul PSD a acuzat în fața judecătorilor că este „un dosar politic”. „Mai am o întrebare, dacă voi fi condamnat să știu și pentru ce. Dincolo de sentimentul de nevinovăție. Nu știu legătura dintre fascism și procesul meu. Nu am avut niciodată discuții cu Alesu Floarea în sediul Consiliului Județean sau la mine în birou în legătură cu cele două inculpate. Sunt total nevinovat și vă asigur, indiferent de ce decizie veți lua, nu am știut că cele două doamne nu merg la serviciu și consider că e un dosar politic. Reafirm că sunt nevinovat”, a spus Dragnea în încheierea declarației din fața instanței.

Update 13.49. A început audierea lui Liviu Dragnea de către judecători, liderul PSD începând prin a spune că este „total nevinovat”.

„Mențin declarația dată anterior, precum și cea de la confruntare. Doamna președinte, așa cum am spus și la fond, sunt total nevinovat. Nu am avut cunoștință că doamna Botorogeanu (Adriana Botorogeanu, n.r.) și Stoica (Anisia, n.r.) nu ar fi mers la serviciu. Nimeni nu mi-a spus că aceste două salariate nu se prezintă la locul de muncă. Nu am cerut nimănui, nu am făcut presiuni asupra nimănui pentru a le menține pe cele două în funcție. Nu sunt de acord cu afirmațiile din motivarea de la fond că aș fi minimalizat niște atribuții. Nu am coordonat sau controlat DGASPC Teleorman, care nu se afla în subordinea mea ci a Consiliului Județea, potrivit legii. Atribuțiile de coordonare directă le aveau colegiul director și secretarul județului”, a declarat Liviu Dragnea, în fața magistraților.

Dragnea a mai susținut că nu a discutat cu nimeni astfel încât două angajate să fie acceptate la DGASPC Teleorman și să nu frecventeze locul de muncă pentru a lucra la PSD.

„Nu este adevărat că în anul 2008, Alesu Floarea ar fi venit să discute cu mine despre situația celor două inculpate, Stoica și Botorogeanu. Nici în anul 2009. Nu am avut discuții cu Alesu Floarea despre modificarea organigramei și înființarea biroului secretariat”, a mai declarat liderul PSD.

„Sigur că le vedeam pe aceste două doamne, cum vedeam și pe alți voluntari. Eu nu întrebam, pe nimeni la intâlniri fiecare ce face, fiecare volunar ce face și cât stă la partid. Eu nu eram șomer, munceam toată ziua la organizații. (…) Întâlnirile aveau loc în afara programului de lucru, de regulă sâmbăta. În mod excepțional au avut loc în timpul săptămânii, dar după programul de lucru, seara. În afară de participarea la aceste întâlniri, eu nu mai mergeam la sediul partidului, pentru că nu aveam de ce. Pe Stoica și Botorogeanu le-am văzut prezente la unele din aceste întâlniri. (…) Dacă voiam să vorbesc cu secretarul executiv, ne vedeam la Consiliul Județean, nu la partid. Nu prea se întâmpla nimic acolo. După intrarea în opoziție, bătea vântul în sediile PSD în acei ani. Nu știu dacă sunt elegant, dar asta e realitatea. Foarte greu îi aduceam să facem acele birouri județene. Oamenii erau foarte speriați”, a mai spus liderul PSD.

Întrebat de procuror dacă din colegiul director făceau parte trei consilieri numiți de președintele CJ, Dragnea a răspuns: „Nu am încredere în ce spune DNA. Nu-mi aduc aminte, trebuie să verific documentele de atunci. Cu tot respectul, nu răspund direct la DNA”.

Apărarea lui Dragnea, Flavia Teodosiu, l-a întrebat pe Dragnea în instanță: „La DGASPC se făceau numiri politice?”.

Liderul PSD a spus: „Eu cred că doamna avocat s-a inspirat din motivarea de la fond. Acolo am citit că la DGASPC se făceau evident numiri politice. Pentru funcțiile de conducere se organizează concursuri la București la Agenția Națională a funcționarilor publici cu o comisie din funcționari publici, nu cu oameni politici. După aceea, puteau veni în sediile CJ și prin vot să se valideze”.

Update. Scandările continuă și după ora 13.00. Sustinatorii lui Dragnea strigă „PSD, PSD, PSD”, iar protestatarii completează: „ciuma roșie”.

Update. Jandarmeria a anunțat că a amendat trei persoane cu câte 200 de lei în urma incidentelor. ”Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 36 de ani, au fost sancționați cu câte 200 de lei fiecare, în conformitate cu art. 24, din Legea 61/1991, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal”, a transmis instituția.

Update. În sala de judecată se aud scandările de afară, pro și contra Dragnea și PSD. Au început și audierile, cu Olguța Sefu, fost director general adjunct la DGASPC Teleorman, inculpată în dosar, apoi va urma Liviu Dragnea.

Update. Cererea de recuzare făcută de avocații lui Dragnea, respinsă. Rămâne același complet.

Update. Ședința de judecată a început cu o cerere de recuzare.

Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut în instanță recuzarea unei judecătoare din procesul liderului PSD. Ea a spus că sunt materiale în presă din care rezultă că soțul unei judecătoare din acest complet, Simona Enceanu, e susținător PSD:

„Am găsit un material. Soția îl judecă pe Liviu Dragnea, soțul e fan PSD. În acest moment, e afectată imparțialitate doamnei judecător, dânsa nu mai poate face parte din complet”, a spus avocata lui Dragnea. Astfel, Completul care judecă dosarul lui Dragnea a suspendat ședința pentru a se decide.

Update. Trei persoane implicate în incidentele de la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au fost conduse la secţia de poliţie în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse, a transmis, luni, Jandarmeria Bucureşti. Situația rămâne tensionată și este probabil ca busculadele să se repete.

Update: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Când Dragnea a ajuns la Înalta Curte, oamenii au început să se îmbrâncească. La Instanţa supremă au venit de dimineaţă protestatari care strigă împotriva lui Dragnea, dar şi mulţi susţinători ai liderului PSD.

Amânare în dosarul lui Dragnea

Transmisie LIVE de la Înalta Curte: Decizia definitivă în dosarul lui Liviu Dragnea întârzie să apară. Procesul a fost amânat pentru 20 mai.

Publicată de Epoch Times Romania pe Luni, 15 aprilie 2019

Liviu Dragnea, asteptat la instanta suprema.

Publicată de HotNews.ro pe Luni, 15 aprilie 2019

https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/281449849424401/

Publicată de Ceausescu Marian pe Luni, 15 aprilie 2019

Momentele tensionate de la Înalta Curte continuă

Ultimul termen al lui Liviu Dragnea: Momentele tensionate de la Înalta Curte continuă. / Armată de susținători ai liderului PSD

Publicată de Epoch Times Romania pe Luni, 15 aprilie 2019

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, luni, un nou termen al apelului declarat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă, anunţând părţile că acesta ar putea fi ultimul.

Unul dintre apărătorii din dosar, Toni Neacşu, a declarat, luni, la sosirea la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că este puţin probabil ca instanţa de judecată să se pronunţe înainte de soluţia CCR privind completurile de trei judecători.

Toni Neacşu susţine că dacă se dă o soluţie în dosar înainte ca CCR să se pronunţe, decizia Curţii Constituţionale nu va mai putea influenţa în niciun fel decizia instanţei deja definitivă Un nou termen în procesul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman are loc luni, când Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, ar urma să fie audiat din nou. El trebuia să se prezinte la termenul din 18 martie, însă era internat în spital.

Tot luni, ar trebui ca preşedintele PSD Liviu Dragnea, dar şi Olguţa Şefu, fostul director al Direcţiei de Protecţie a Copilului Teleorman, să dea declaraţii în faţa judecătorilor.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

42 de Comentarii

  1. Eu nu cred ca Dragnea va ajunge maine la Instanta, la noapte o sa-l ia iar criza de sale, pariez!!!!!!!!!!
    „Criza” de frica de Instanta, de fapt!

  2. De ce se amana atat de mult aceasta sentinta? Se vrea casarea dosarului ca nimeni din zona justitiei sa nu fie tras la raspundere? Dati o hotarare: DA sau NU,este sau nu vinovat?

  3. „Nu am refuzat niciodata, m-am internat in Spital privat ca sa nu merg la Instanta!
    Ca la Spitalul Elias daca m-as fi internat, trebuiau medicii sa dea Comunicate peste Comunicate, cand de fapt eu NU aveam nimic!
    Si o sa mai lipsesc: durerile de sale nu trec cu una, cu doua!
    Asa spun medicii”!

  4. Daca acest mult hartuit patriot draknea e condamnat maine la inchisoare psd-ul intra in carantina, timp de cel putin un an nimeni nu-i va lua locul. La multi ani liviu…?!

  5. La ce spital ai fost internat mincinosule, l-ai depasit pe ponta la minciuni?! Nu exista niciun document oficial care sa probeze ca ai fost internat la vreun spital ori ca suferi de vreo boala, cu exceptia fugii de responsabilitate si de justitie!

  6. Dragnea este liniștit, adepții lui o să-l scoată. Vor veni cu mortiere,prastii,gidea…

  7. @Apreciați că politicienii ar trebui dezobișnuiți că din prezentarea lor la instanțele de judecată s-ar putea face și campanie electorală, ?

  8. derbedeii sorosisti ar trebui alungati cu paru. Cit despre Dragnea,se stie ca asta a fost un dosar politic construit pe probe false ca atitea alte dosare.

  9. @ Apreciați că politicienilor care folosesc în scopuri mediatice și politice momentele în care sunt chemați la instanțe pentru judecarea unor cauze ar trebui să li se restrângă, pentru o anumită durată de timp, dreptul de a ocupa funcții publice și de candida pentru funcții publice ? Cum considerați că ar trebui sancționați decidenții din instituțiile publice care ar trebuit să prevină apariția unor manifestații publice ocazionate de prezența poiticienilor pe la instanțele judecătorești, organizate probabil în scopul influențării deciziilor instanțelor judecătorești și a opiniei publice, de către simpatizanți sau oponenți, ?

  10. Evident că se va amâna din motive de uatevăr! Găsesc ei o modalitate, chiar și una absurdă! Oricum nu mai contează, este o mascaradă generalizată!

  11. DRAGNEA va fi achitat pentru că făcătura Dna pute de la o poștă.

  12. „Mandru ca sunt roman” huiduit si jignit!
    Acest individ ar vrea sa ajunga Presedintele Romaniei?
    Poate vrea Presedinte de celula la Jilava!
    Acolo sper sa ajunga!
    Rusine, escroc ordinar!

  13. Vedeti? Adta e adevarata securitate in democratia crancena din Romania! Asta e siguranta fizica pe strada nonstop a cetateanului in Romania! Asta e mostra care arata clar ce statut si la ce nivel a ajuns Romania! Asta e siguranta reala si dreptatea privind un proces in toate instantele romanesti! Dreptatea si linistea deja au disparut,ele se impart cui trebuie!
    Jandarmii,politia si justitia trebuie sa restaureze linistea in tara!
    O intrebare decenta:
    – Nu cumva legea e proasta pentru ca nu pedepseste infractorii de serviciu privind mitingurile ilegale,sau fiecare interpreteaza legea cum vrea muschii lui?

  14. Dati-i foc,linsati-l pe dragnea,rug de foc aprins in piata publica!Orice instanta,suntem in democratie doar,drepturi si libertati,dar broasca raioasa aug.lazar nu cunoaste,nu-si asuma executia!Dincolo de cretinisme,puterea PSD nu va fi anihilata!DIMPOTRIVA!Cat de idiot poti fi?Ca neputinciosi se vede!Disperarea asta n-o vad decat ca o neputinta idioata,ca disperatul care urla pe strada lui iliescu cu palnia si dand live unor imagini schizo ca,tot,ala ce se plimba prin wc,”ceausescu”,cred ca o doza de rispen l-ar face sa pasca prin ierburi verzi!Nu m-ar mira sa se muste intre ei,chirila simte deja golul din punga,desi nu-l inteleg de ce nu asuma bilet platit ca Stefan Banica,el de cand s-a nascut functiona pe bilet platit,nu poti fi opozant cand te adapi de la buget!Deci,MARSH,scursuri,cand aveti ceva valabil,inclus jegul aug.lazar,vorbim,pana atunci sunt cu cine credeti voi,psd,mama omida si Calea Lactee!

  15. lili este principalul motiv pentru care votez lista cu ciumele roșii la europarlamentare și refuz să răspund la întrebările neamțului pe motiv că nu cunosc limba „nației” germane!

  16. Votez cu PSD pentru ca m-a ajutat ”lili” si altii ca ea sa ma hotarasc!
    Il votez pe Dragnea presedinte daca candideaza!

  17. Mai țineți-o domnule Dragnea și doamnă Prim ministru Dancilă ministru la interne o famfalaie. Faceți pe democrații și rezultatul este toată lumea transatlantică care vă vede azi mototolit și huiduit va trage concluzia care o vrea! Dar mai ales a vazut cum poliția și jandarmeria dintr-o Românie ce se vrea în “Șenghen” nu-i în stare să securizeze intrarea într-un tribunal din Capitală, și să protejeze pe cățiva metrii pe președintele Camerei Deputaților. Ce dispozitiv de tâmpiți cu niste garduri mobile cu niște umflați în haine negre dintre care unul în loc să țină piept mulțimii se depărtase și se tavăvalea de răs! La-ți dat deja afară? Aceștia sunt fruntașii agresivului, numai la gură și prin televiziuni, domn Coarnă care nu stie decât de sporuri de antenă și ecran de calculator și bonuri de masă pentru o lună la polițist sau jandarm cât pentru un miner sau forjor într-un an! Plutiți dle. Dragea în privirea logodnicei și uralele familiei Manda și vă vor și chiorâ pietrele din praștile mercenarilor președintelui cu cap de Petru Groza (patrat și dur). Este drept veți avea atunci carismă la alegatorul român de președinți de Țară.

  18. Este trist sa vezi atatia someroi si drogati in strada urland ca apucatii; nu poti sa nu te intrebi din ce bani traiesc;
    Iar ptr aceaststa frustrata plina de ura, numit(a) lili, am si eu o intrbare: cand nevasta dulapului din Cotroceni, cea care se imbraca ca o fufa de pe centura, cu pardesiul la doua palme deasupra genunchilor, in toate culorile curcubeului a refuzat sa mearga la parchet, unde dracu erati voi, nefericiti si frstrati vesnic protestatari? oare faptul ca a „incitat” lumea sa mearga sa voteze ( nu cu cine sa voteze) sau ca a folosit doua femei de serviciou ptr partid este mai grav decat cele 40 de dosare ale dulap[ului din deal? Mergeti la psiholog, veti vedea ca nu este normal sa urasti niste oameni politici, pluralismul exact in asta coconstand: numai PROSTII pot crede ca ei sunt detinatorii adevarului absolut.
    Frati romani, ca sa scapam de alde Ceausescu, lili, Dide, etc, voptati PSD; ce are poporul roman in comun cu dezaxatii astia?!

  19. Ce fete au sustinatorii… genul ala de oameni care nu ai vrea sa te salute pe strada si, in principal, nicaieri. De unde i-au adus? Unde i-au gasit? Daca le dadeai o bere la PET si o sacosa cu faina astia il sustineau si pe Ceausescu.

  20. La procesul lui Dragnea ca la Judecata de Apoi. Fete de schimonositi platiti (exista deja probe in spatiul public) in Postul Pastelui ca sa apere un infractor deja condamnat cu suspendare pentru ca a incalcat poruncile
    „Sa nu furi!” si „Sa nu minti!”. Ciuma rosie in toata uratenia, fara Dumnezeu si fara constiinta!

  21. Ciordannis si-a trimis ceata de vuvuzari anti-Dragnea,chiulangii cu „dor de munca”,dar numai la „proteste”,si cu plata in covrigi de la Soros,ca doar broastele,mai ales fara niciun fel de servici, nu canta pe uscat.Sau poate ca broastele sunt cu serviciu de la „servicii” si au fost scoase la munca,pe „teren”.

  22. Nu stiu dar circarii astia care fac scandal la tribunal la aparitia lui dragnea,nu se gandesc ca ei sunt primii vinovati de amanarea sau luatea unei decizii judecatoresti? Tocmai ei cu modul de manifestare pot intimida si raspunsul mult asteptat de ei e tocmai invers! Mai bine stati naibii deoparte si nu mai faceti atata circ si scandal,voi sunteti primii care destabilizati justitia! Marsh acasa poama sponsorizata!

  23. Atenianule vorbim de oameni ca tine…lingau pesedist ce esti pt 1kg de faina pupi dosurile lui dragnea

  24. Felicitări avocatului Toni Neacșu care a reușit aminarea procesului pina pe 20 mai. Si…. Hahaha cred ca psihopupu lili-nasty e pe cale să-i crape vena de supărare. Hahaha

  25. Daca ai toate tiglele pe casa, daca esti de partea opozitiei, daca stii ca Dragnea are asa casa, asa teren, asa nevasta, masina, piscina si aflii ca dosarele sale sunt unul de incitare / incurajare iesire lume la vot (iar Basescu care a instigat la nepartticipare la vot, profind nedemocratic), iar al doilea dosar e cu doua doamne care au lucrat in alte insitutii decat cele unde ar fi avut contractele de munca, te umfla rasul! 😀 Oamenii vor dosare cu banii furati, cu delapidari, cu subminarea economiei. EADS-ul unde e? S-a dus … papa Specialistii germani lucreaza cu specialisti romani la caz. Nu va pot da mai multe detalii la acesta data. Mucles 😀 Daca este un dosar politic. DA 100%. Acum de fapt in spate sunt taberele din justitie, care are pe care mai tare. Doar nu credeti ca justitia e independenta. Nici partidele nu sunt, nici presedintele, nici Lazar, nici Romania 😀 …

  26. Pe principiul PSDist: „daca ma condamna e dosar politic, daca nu ma condamna, sunt nevinovat”!
    Pai, de ce nu l-ar lua in brate TOTI infractorii din Romania acest principiu, TOTI cei care ajung in fata instantelor?!
    Rusine, infractor ordinar, la Jilava trebuia sa fii demult!

  27. Inca o amanare si apoi inca o amanare, pana scapa… si apoi curat si parfumat va candida la Prezidentiale!
    Un infractor pentru Cotroceni!!!!
    Sictir!

  28. Amarestenii care fura o gaina de foame nu au parte de amanari nesfarsite, ei nu ajung in fata ICCJ, ci sunt trimisi imediat in penitenciarele groazei administrate de guvernarea PSD-ALDE. Atunci cand esti mare mahar politruc, cand furi banii nefericitilor care fara ajutor social se apuca de furat gaini, cand tai porcul cu Coldea,cand fumezi pe canapea o tigare cu statul paralel, cand savaliuc mare mincinos la luju si latrinele fostului puscarias si turnator la secu voiculescu vine sa te sustina la ICCJ, faci pe ea de justitie si Constitutie:” nimeni nu e mai presus de lege cu exceptia lui dragnea!”. Toti magistratii trebuie lasati fara pensii speciale. In nicio tara din lume judecatorilor in acest caz judecatoarelor de la instanta suprema nu le tremura robele pe ele sa dea o sentinta la ultimul termen al unui proces. Cand se intampla acest lucru este vorba de santaj ori de incompetenta profesionala. In ambele cazuri judecatorii trebuie sa aiba decenta sa se recuze singuri!

  29. Ce v-am zis flăcăi? Psihopupu lili-nasty mai are nițel și se face șnițel. Hahaha…

  30. Daca era judecat un amarat care furase o gaina il condamnau in doi timpi si trei miscari. In cazul astuia o sa amane pana in anul 3459. Si cica justitia este impartiala si toti oamenii egali in drepturi.

  31. @lilico,du-te draguta ia un rispen sa-ti rezolvi isteria,dragnea ramane dar nebunia din cerebelul tau face ravagii!Pentru ce sa suferi?Nu convingi cu nimc,multi iti spun,poate vrei sa fii musca din fundul calului,e si asta alegere!

  32. Vedeti cati sunt si urla in strada sa destabilizeze justitia? Dublatii sau triplatii la numar si veti vedea,aproximativ,cati votanti au opozitia! Cam asta e caracterul care se vrea la guvernare!

  33. Oare, toti procurorii sunt proveniti din militieni? Asta care a zis ca numai Dragnea si Olguta au cerut … precis e militianca. Adica, daca sunt multi napastuiti dar numai unul se plange, la ea asta dovedeste ca napasta nu exista?! Ma intreb daca nu cumva Europa ne critica pe justitie din cauza procurorilor. Europenii isi imagineaza ca astia sunt chiar magistrati, nestiind ca sunt militieni.

  34. Asta e justitia paralela. Cred ca e nevoie de niste judecatori chinezi. Acolo se rezolva rapid problema.

  35. Da, daca acest proces se judeca in China, asistam la manifestatii pe stadion langa esafod unde mult hartuitul patriot spune ultima dorinta! Asala noi in RO maine sau poimaine mult hartuitul patriot va fi achitat si judecatoarele trimise in pensie sau excluse din magistratura, ca exemple mai avem mai marele antenelor care a fost ajutat sa se razbune pe magistrati, chiar din puscarie fara sa returneze un leu din furaciuni! Rugati-va dragilor la Bunul Dumnezeu acum in timpul celui mai mare post crstin ca numai asa dispar diavolii pisidisti din acesta tara .

  36. Politicienii nu vor controlul averilor! Ei zic ca nu e constituțional. Dar mint cu nerusinare! In CONSTITUTIE se spune „averile se prezuma a fi licite „. Dar presupunerea că sunt licite poate fi verificată! Or ei nu vor verificarea modului cum au făcut averile! Pentru ei(infractorii din politică) prezumția e certitudine!
    Dar proștii sunt prostiti cu voia lor!
    Si acum vedeți ce averi au unii politicieni incepand cu Dragnea,Oprisan,Buzatu,etc.

  37. @mihnea&indieniipapuasi Bine ca sunt frumosi si civilizati dezaxatii aia care se iau de toata lumea,adica jegul ala de-si zice ceausescu si dide si grasa aia care se tranteste cu curul de pamant. Chiar sunt frumosi!

  38. Dosarul lui L.D. este o facatura lamentabila de toata jena ! Acum a cerut DNA sesizarea CCR !!! Si-au realizat ca dosarul , facut la comanda politica , este un zero barat si acum tergiverseaza ei , ca poate poate s-ar prescrie. Si asa ar aparea si ei in fata celor care au comandat actiunea , ca noi am vrut dar , nu s-a putut . Politia politica este complet turbata ca nu-l poate anihila pe L.D. : au nascocit aiureli cu Brazilia , cu ferma de porci , cu Belina ,acum cu angajari fictive , etc., etc.. Bine ca n-a furat case ca altii , ca el sigur n-avea scapare !

  39. Asta-i justitia strazii, in numele statului de drept! Vazind pozele, iti dai seama ca se cere executarea publica a lui Dragnea! Probe sau nu, nu conteaza, important este sa fie executat! Si trebuie sa comparati cum a fost chemat si s-a prezentat Dragnea, si cum a fost chemata si s-a prezentat sotia lui Johannis, noaptea ca hotii! O dubla masura mai mare nici ca se poate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.