Simona Halep a fost atât de afectată de ratarea calificării în întâlnirea de Fed Cup cu Franța încât nu a mai participat alături de celelalte jucătoare românce la conferința de presă. La finalul unei zile epuizante, în care a jucat atât la simplu, cât și la dublu, Halep nu s-a mai prezentat la conferința de presă de după duelul cu Mladenovic și Garcia. Au venit în fața jurnaliștilor toate celelalte jucătoare românce, în afară de Simona. Așa cum a promis, Halep a făcut tot posibilul pentru ca România să acceadă în finală, dar, din păcate, Franța a mers mai departe, după o victorie dramatică la dublu.
Cu ochii în lacrimi la conferința de presă, Irina Begu, care a suferit o accidentare serioasă în partida de simplu, i-a mulţumit Simonei Halep pentru dăruirea arătată în întâlnirea cu Franţa.
„Sunt foarte dezamăgită că nu am putut să-mi ajut echipa. Era un punct pe care trebuia să-l iau. Ce putem spune? Doar că îi mulţumim Simonei pentru dăruirea ei”, a declarat Begu, într-o conferinţă de presă a echipei României, la care Halep nu a participat.
La rândul său, Monica Niculescu care a jucat la dublu alături de Halep, a spus: „Au fost doar câteva puncte diferenţă. M-am simţit bine în teren. Mulţumesc Simonei pentru ce a făcut. A luptat cu sufletul, dar era obosită, şi-a dorit foarte mult. Îmi pare tare rău, sunt dezamăgită şi nu pot să spun decât că se poate. Ne dorim să câştigăm acea cupă şi nu o să ne dăm bătuţi. A fost grozav, m-am simţit excelent, nu mă aşteptam să fie atâta lume. Am fost foarte aproape, nici nu vă daţi seama cât de aproape, îmi pare rău că nu s-a putut. Îmi pare rău că n-am putut mai mult. Am încercat să o ajut pe Simona cât am putut de mult. Mulţumim suporterilor, au fost extraordinari, cred că nu mai au voce. Şi Simonei, şi echipei”.
Căpitanul echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, a declarat, duminică seară, după semifinala pierdută în faţa Franţei, că participarea în penultimul act al competiţiei a fost “un vis frumos” și că nu regretă deciziile pentru duminică.
“Aveam acest plan de cu o seară înainte. După accidentarea Irinei am întrebat dacă este ok totul cu ea (cu Simona Halep – nr.) şi ea a spus că îşi doreşte să joace. A jucat foarte bine, a dat totul. La un meci care se pierde la câteva puncte n-ai ce să zici. Concluziile foarte frumoase. A fost un vis frumos pentru noi. Nu s-a terminat. Am avut o semifinală cu Franţa, o atmosferă incredibilă, le mulţumesc fetelor pentru cum s-au dăruit. Acum trebuie să ne reîncărcăm bateriile şi să o luăm de la capăt la anul. Nu îmi reproşez nicio decizie, sunt foarte mulţumit şi aş merge pe aceeaşi formulă dacă m-ar întreba cineva”, a spus Segărceanu la Rouen.
Caroline Garcia a declarat, duminică seară, că jucătoarele din echipa Franţei pot fi mândre de ele după victoria cu România. Coechipiera sa de la dublu, Kristina Mladenovic, a spus că Simona Halep şi Monica Niculescu au fost incredibile, iar suporterii români la fel.
„Mă simt foarte obosită, ne-am dorit foarte mult, toată lumea a adus puncte şi cred că putem fi mândre de noi”, a declarat Garcia.
„Weekend-ul a fost foarte lung, au fost meciuri extraordinare, atmosfera la fel, a fost nevoie s[ ajungem la dublu, este incredibil, suntem în finală. Simona şi Monica au fost incredibile, iar spectatorii din România la fel”, a spus la rândul ei Kristina Mladenovic.
România a ratat calificarea în finala FedCup, după ce Monica Niculescu/Simona Halep a fost învinsă la Rouen, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, de cuplul Kristina Mladenovic/Caroline Garcia. Franţa s-a impus în faţa României, cu scorul de 3-2, în semifinalele FedCup.
https://www.facebook.com/romaniafedcup/videos/666845180411431/