(VIDEO) Cutremur major!

Un cutremur major s-a produs sâmbătă în Haiti şi a fost simţit în toata zona Caraibilor.

Cutremurul a provocat moartea a cel puţin 227 de persoane, a anunţat protecţia civilă haitiană care anunţase iniţial 29 de decese.

”Numărul de morţi a crescut şi a ajuns la 227, între care 158 în sud. Sunt sute de răniţi şi dispăruţi”, a indicat protecţia civilă pe Twitter.

Cutremurul cu magnitudinea 7,2 a avut loc la 8 kilometri de oraşul Petit Trou de Nippes, la aproximativ 150 kilometri vest de capitala Port-au-Prince și la o adâncime de 10 km, a anunțat Institutul Geologic al SUA.

Ţara încă se recuperează după cutremurul cu magnitudinea de 7 care a avut loc în urmă cu 11 ani. Atunci, seismul a ucis zeci de mii de oameni şi a dărâmat sute de clădiri.

„Toată lumea se teme. Au trecut ani de la un cutremur atât de mare”, a declarat, pentru Reuters, Daniel Ross, rezident în oraşul Guantanamo din estul Cubei.

Autoritățile au emis un avertisment de tsunami în zona Mării Caraibilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.