Cei doi au fost reținuți pe 2 iulie de procurorii DIICOT Brașov. Ei sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc și pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe cu efecte psihoactive. Anchetatorii spun că activitatea ar fi avut loc în perioada februarie – iunie 2026, în municipiul Brașov.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada februarie – iunie 2026, inculpații de 31 și 28 de ani, au procurat, deținut și vândut, în municipiul Brașov, droguri de mare risc și produse psihoactive sub formă de substanță vegetală impregnată cu MDMB-4en-PINACA, MDMB-INACA, 5F-ADB și MDMB-FUBINACA”, a transmis DIICOT.
Doi tineri au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale
Potrivit procurorilor, în luna februarie, cei doi inculpați ar fi vândut substanțe psihoactive către doi tineri de 23 de ani. Aceștia le-au consumat împreună, iar apoi au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
„În contextul intervenției medicale, dar și a cercetării la fața locului, au fost găsite și ridicate cantități de MDMB-4en-PINACA”, a transmis DIICOT.
Pe parcursul anchetei, polițiștii și jandarmii au ridicat mai multe doze care ar fi fost comercializate de cei doi.
Ce au găsit anchetatorii la percheziții
La percheziția făcută în locuința inculpaților, anchetatorii au găsit aproximativ 60 de folii cu substanțe interzise. Au fost ridicate și obiecte cu urme de substanță, înscrisuri, bani în lei și alte probe.
„În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința celor doi, au fost găsite și ridicate circa 60 de folii conținând MDMB-4en-PINACA, MDMB-INACA și 5F-MDMB-PINACA (droguri de mare risc și substanțe psihoactive) obiecte purtând urme de substanță, înscrisuri, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”, a transmis DIICOT.
În timpul percheziției, bărbatul ar fi încercat să scape de droguri, aruncându-le pe geam.
„În acest context, în încercarea de a nu fi găsite stupefiantele, inculpatul a aruncat mai multe folii pe fereastra bucătăriei”, a transmis DIICOT.
Tribunalul Brașov a admis propunerea procurorilor DIICOT și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați.
Activitățile judiciare au fost făcute împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Brașov.