UPDATE: S-au efectuat masuratori în imobil și nu ao fost depistate valori depasite. Accesul locatarilor este permis în bloc.
Știre inițială
O scurgere de gaze a fost semnalată luni pe strada Poștăvarul, la o conductă care face legătura cu un bloc de locuințe. Ca măsură preventivă, autoritățile au evacuat toți locatarii din cele șase scări ale imobilului. Până în prezent, 90 de persoane au fost scoase din clădire, iar alimentarea cu gaze a fost oprită.
La fața locului intervin o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, echipaje ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), Detasamentul Special de Salvatori și un echipaj CBRN.
Reprezentanții companiei de gaze au întrerupt alimentarea pentru a elimina orice risc.

Verificări în bloc
Pompierii au efectuat măsurători în trei dintre scările blocului pentru a verifica nivelul concentrației de gaze.
Potrivit autorităților, nu au fost detectate valori ale concentrației de gaz peste limitele normale.
Intervenția este în desfășurare, iar echipele de la fața locului continuă verificările pentru identificarea și remedierea problemei.