(VIDEO) Seară magică pentru Ianis Hagi

Ianis Hagi, fotbalistul celor de la Genk, a înscris două goluri și a oferit o pasă decisivă în meciul de pe terenul lui St. Truiden, sâmbătă, în etapa a noua din Belgia, scor 3-3.

În minutul 14 al partidei, Hagi a executat bine un corner, iar Bongonda a reluat cu capul în plasă. Ulterior, fiul lui Gică Hagi a încris de două ori din penalti, în minutul 48, respectiv 60. La prima execuție, mijlocașul ofensiv a folosit piciorul drept, iar la cea de-a doua, pe cel stâng. Astfel, Ianis Hagi a ajuns la trei goluri înscrise la Genk în cele opt partide disputate.

Imediat după golul de 3-0 al lui Ianis Hagi au început să apară incidentele în tribună, suporterii gazdelor aruncând cu obiecte din tribună. Arbitrul a trimis jucătorii la vestiare pentru aproximativ 10 minute, iar jocul a fost reluat ulterior. St. Truiden a reușit o revenire extraordinară, egalând după ce a fost condusă cu 0-3. Boli, în minutele 62 și 82, și Garcia Tena, în minutul 80, au marcat pentru gazde.

La scurt timp după golul de 3-3, în apropierea minutului 90, fanii lui Genk ar fi amenințat că intră pe teren, iar poliția a intevenit. În cele din urmă, arbitrul partidei a suspendat meciul în minutul 90, fără a se mai disputa minutele suplimentare. Potrivit presei belgiene, sunt șanse mari ca rezultatul partidei să se stabilească la „masa verde”, însă rămâne de văzut în favoarea cui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.