VIDEO Tensiuni sângeroase în Belgia. Șase răniți după un atac cu arme albe

Două dintre cele șase victime sunt în stare critică.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
VIDEO Tensiuni sângeroase în Belgia. Șase răniți după un atac cu arme albe

Sursa FOTO: X / BPI News

Două dintre cele șase victime sunt în stare critică.

O manifestație pașnică desfășurată la Anvers s-a transformat într-o tragedie joi seară. Un grup de atacatori s-a infiltrat în mulțime și a înjunghiat șase persoane. Evenimentul organizat în sprijinul kurzilor din Siria a fost întrerupt brusc de acest act de violență grav.

Agresorii s-au infiltrat printre familii și copii

„Toate persoanele au fost rănite cu arme albe. Două victime se află în prezent între viaţă şi moarte”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit News.ro.

Atacul a avut loc în faţa Operei din Anvers, oraş din nordul ţării, unde se desfăşura manifestaţia.

„Manifestaţia se desfăşura în linişte şi fără incidente. Erau prezente numeroase familii, femei, tineri şi copii. În timp ce adunarea se dispersa, manifestanţii kurzi au fost atacaţi de un grup de bărbaţi”, a informat NavBel, consiliul comunităţilor kurde din Belgia.

Atacatorii s-au infiltrat între manifestanţi şi au scos cuţite. Apoi au început să înjunghie manifestanţii „fără să ţină cont de nimic”, a afirmat NavBel.

Anchetă pentru tentativă de omor

A fost deschisă o anchetă pentru tentativă de omor, şi nu pentru terorism, a precizat poliţia. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Wouter Bruyns, a declarat pentru AFP că ancheta este în curs. Se verifică numărul total de atacatori pentru a găsi alţi posibili suspecţi. Imaginile de pe camerele de supraveghere video din cartier sunt în curs de examinare.

Manifestaţia fusese organizată în sprijinul kurzilor din Siria. Acolo, Damascul a început să-i alunge pe luptătorii kurzi din regiunea lor autonomă. Este vorba despre regiunea Rojava, situată în nord-estul ţării.

NavBel a precizat că o altă manifestaţie care urma să aibă loc vineri la Anvers a fost anulată. Decizia a fost luată „din respect pentru victime şi pentru a păstra calmul”.

CITEȘTE ȘI: Atac la Berlin. Presa critică serviciile secrete și pe activiști

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Cine i-oi fi atacat? Cre’ ca ierea martieni, de nimeni nu zice cine ierea cutitarii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.