Manifestația a fost convocată de sindicate, partide de opoziție și organizații sociale care contestă unele prevederi ale proiectului, susținând că acestea ar putea modifica echilibrul dintre drepturile proprietarilor, rolul statului și accesul la terenuri.
Mii de oameni au ieșit în stradă după ce reforma proprietății a ajuns în Parlament
Protestul a început pașnic în apropierea Congresului argentinian, conform News.ro.
Aici, participanții au scandat mesaje împotriva proiectului și au cerut respingerea unor prevederi considerate controversate de organizațiile sociale.
”Patria nu este de vânzare”, a fost cel mai popular slogan al acestor proteste.
Manifestanții au criticat în special schimbările legate de terenurile rurale, posibilitatea accesului investitorilor străini la suprafețe mai mari și reducerea intervenției statului în domeniul proprietății.
Confruntările au izbucnit după ore de manifestație, iar poliția a folosit gaze și tunuri cu apă
După mai multe ore de protest, situația a degenerat în confruntări între un grup de manifestanți și forțele de ordine. Poliția a intervenit folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă și muniție neletală, după ce au fost raportate aruncări de pietre și alte obiecte către polițiști.
Au fost raportate persoane rănite și arestări, însă numărul exact al victimelor și al persoanelor reținute a variat în funcție de sursele citate.
Manifestantes intentaron avanzar sobre el vallado del Congreso de Argentina durante la sesión en el Senado, lo que derivó en enfrentamientos con fuerzas de seguridad, empujones y uso de gas pimienta para dispersarlos.
Video: Viory pic.twitter.com/d9PRDwFN4v
— NMás (@nmas) August 6, 2026
Guvernul Milei susține că legea oferă mai multă siguranță proprietarilor și investitorilor
Proiectul intitulat „Inviolabilitatea proprietății private” are ca obiectiv declarat consolidarea dreptului de proprietate și reducerea incertitudinii juridice pentru proprietari și investitori. Cu privire la acesta, Executivul argumentează că modificările ar limita situațiile în care proprietatea privată poate fi afectată prin decizii administrative și ar crea un climat mai favorabil investițiilor.
Opoziția avertizează că reforma ar putea favoriza concentrarea terenurilor în mâinile unor mari proprietari
Partidele de opoziție și organizațiile sociale susțin că unele prevederi ar putea slăbi protecțiile existente pentru comunități și ar putea facilita concentrarea proprietății funciare. Spre exemplu, una din principalele teme de dispută a fost regimul terenurilor cumpărate de persoane sau companii străine.
Guvernul a renunțat la această modificare în forma finală discutată în Senat, după criticile primite.
Susținătorii reformei consideră că protejarea strictă a proprietății private este esențială pentru dezvoltarea economică și atragerea capitalului, în timp ce contestatarii proiectului consideră însă că statul trebuie să păstreze instrumente mai puternice pentru protejarea resurselor naturale, a terenurilor și a intereselor sociale.
Proiectul lui Milei trebuie să treacă și de Camera Deputaților înainte de a deveni lege
După dezbaterea din Senat, inițiativa legislativă trebuie analizată și de Camera Deputaților. Guvernul nu are o majoritate proprie în Parlament și depinde de sprijinul unor formațiuni aliate pentru aprobarea proiectului.
Javier Milei numit in realitate Milewski este ruda cu Benjamin Netanyahu shi el numit in realitate Milewski.
Foarte bine fac argentinienii care isi iubesc pamantul si nu vor sa il dea strainilor spre vanzare asa cum am procedat noi in urma legii adoptata de Ponta cand a fost premier.Doar din curiozitate intresati-va cat din pamantul romanesc mai apartine tarii si veti constata ca el apartine strainilor .Strabunicii si bunicii nostrii si-au dat viata ca tara romaneasca sa ramana a romanilor ,iar noi astazi am vanduto aproape toata strainilor cu bogatiile noastre cu tot .
Dacă erea Căcălin prezidente, ăăă…
totul erea în mâna oamenilor saraci, ca pe timpul revoluției bolșevice…
O fi Putin criminal, dar va place sa fiti chiriasi in propriile case, ca ati vandut tot din casa ca sa traiti fericiti din imprumuturi. Scuze, am confundat casa dvs. cu statul.
Sigur, mai multa siguranta devalizatorilor. Ce altceva era de asteptat de la globalistul Milei?
Da, nu e suveranist ?..