Vincențiu Babeș (n. 21 ianuarie 1821, Hodoni-d. 3 februarie 1907, Budapesta) a fost un avocat, profesor, ziarist și om politic român din Banat, unul din membrii fondatori ai Academiei Române. Vincențiu a fost fiul lui Gheorghe Crâșmarul din Moșnița, care a murit pe când băiatul era încă mic. Bunicul său, Mitra Babeș, neavând copii, l-a adoptat și i-a dat numele său. Mitra Babeș era un cărturar cunoscut și avea legături cu Dimitrie Țichindeal și își dorea ca Vicențiu să fie preot.
După terminarea cursurilor primare, Vincențiu a învățat la liceul cu predare în limba germană întâi în Timișoara, apoi în Szeged, unde a luat bacalaureatul în 1841. După aceea a urmat cursurile de teologie la Carloviț și la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincențiu Babeș renunță la această cale și se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta. În anul 1848, obține diploma de avocat, Babeș s-a întors la Arad, unde a fost mai întâi profesor și apoi inspector al școlilor românești. Tot în acea vreme a fost trimis la Viena, ca deputat, pentru apărarea intereselor diecezei Aradului și ale poporului românesc de la Mureș și Criș.
La sfârșitul lui 1849 a fost redactor și translator la Gazeta oficială în care erau publicate textele de legi imperiale. În 1851 a fost numit grefier la una dintre secțiile Curții de Înaltă Casație și Justiție din Viena. În anul 1859 a primit rangul de consilier privat și în 1860 a fost numit Secretar al Curții. În anul 1862 a fost transferat la Budapesta în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație. Din 1863-1869 a fost președinte al Tabula Regia în Pesta. În 1869 a deschis un birou de avocatură în oraș. A ieșit după un serviciu de 22 de ani, pe motive politice. Juristul a luptat în cursul unei perioade de aproape 30 de ani pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania, ales de patru ori deputat în Dieta de la Budapesta. Cuvântările sale sunt modele de oratorie.
Vincențiu Babeș a fost unul dintre fondatorii Partidului național român din Transilvania. A luat de asemenea parte la organizarea Mitropoliei sub arhiepiscopul Andrei Șaguna. Vincențiu, în anul 1860, redactează broșura „Chestiunea limbilor și naționalităților din Austria scrisă de către un român”, care a făcut furori în cercurile politice ale monarhiei și l-a propulsat pe scena politică. Vincențiu Babeș a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române la 1 aprilie 1866. În 1866, la Viena a fost înființat și pus de la început sub direcția lui Vincențiu Babeș, ziarul „Albina”. În paginile ziarului au publicat Mihai Eminescu, V.A. Urechia, Visarion Roman și mulți alții. După ce s-a retras din viața politică s-a dedicat studiilor istorice. A scris o istorie bisericească, rămasă în manuscris. Vincențiu Babeș s-a căsătorit în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider. Cei doi au avut nouă copii. Cel mai renumit fiu al lor a fost bacteriologul și morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926). Primul lor copil a fost chimistul Aurel, născut în 1852 la Viena. Fiul acestuia, Aurel Alexandru (1886-1962) a descoperit testul Babeș-Papanicolau.
Copiii familiei Babeș, șase băieți și trei fete erau, în ordinea nașterii: Aurel, Victor (celebrul bacteriolog), Alexandrina, Angela, Emil, Sever, Alma, Titus și Cornel. Din cei nouă copii ai familiei Babeș, următorii au realizat o carieră științifică de atenție: Victor (1854-1926), Aurel (1852-1925), Emil (1858-1917) și Angela (1856-1930).
Sabin Ionel a scris o carte foarte documentată despre Vincențiu Babeș și despre Hodoni, localitatea unde s-a născut Vincențiu Babeș, intitulată „Hodoni. Istorie și cultură”. Cartea a fost publicată la Editura Politehnică, Timișoara, 2018. Sabin Ionel scrie că pe lângă contextul comun al satelor din câmpia Banatului, localitatea Hodoni reprezintă legătura cu pământul țării a marilor personalități Vincențiu și Victor Babeș, despre care s-a spus că întruchipează geniile politic și respectiv, științific, ale Banatului.
Sabin Ionel scrie despre omul Vincențiu Babeș, caracterizându-l sugestiv: „În opinia noastră , o primă trăsătură a omului Vincențiu Babeș este exactitatea. Această particularitate, nu scutește individul de erori ci îl recomandă pentru meticulozitatea și conștiinciozitatea exemplare. Oamenii de acest fel sunt extrem de valoroși pentru societate, sau cel puțin pentru grupul social căruia îi aparțin. Este semnificativ în acest sens că lui Vincențiu Babeș „i se încredințaseră de românii de dincolo, care voiau să-și despartă cu totul biserica lor ortodoxă de biserica sârbilor, misiuni de încredere”
Din aceeași sursă avem mărturia faptului că la o vârstă foarte înaintată, cu sănătatea șubrezită, Vincențiu își onora îndatoririle, la mare distanță de domiciliu: „Mai venea încă la ședințele plenare din martie ale Academiei. Mărunt, slab, o umbră de om, el păstra însă o mare vioiciune neastâmpărată și glasul puțin subțire desfășura nervos argumente pasionate”. Firea exactă este îngrijorată pentru propria-i bunăstare. Este adevărat că omul Vincențiu Babeș avea o casă grea, soția și nouă copii. Șochează totuși în manuscrise slova măruntă, uneori ilizibilă care acoperă, pe ambele fețe, orice petic de hârtie. Plicurile corespondenței primite sunt întoarse pe dos și puse din nou în circulație.
În mediul familial, ca tată mai ales, Vincențiu impune ordine, disciplină, austeritate. Alintările și gesturile histrionice sunt sancționate printr-un cuvânt inventat de el însuși:„ghigherlism” de la nemțescul Gigerl care s-ar traduce prin filfizon, fante. Vincențiu, prin exemplul personal sugerează tact și cumpătare.
O fotografie din tinerețe ni-l înfățișează ca fecior aspru de la țară, mândru în țoalele lui, chiar dacă sumanul e puțin supradimensionat iar cizmele aduc un aer străin de sat și poate chiar de neam. Barba neagră, bogată, vrea să sugereze o vârstă pe care junele nu o are, sau poate mai degrabă o seriozitate de om pe care poți conta.
O altă trăsătură evidentă în cazul Vincențiu Babeș este, desigur, perseverența. Ambiția este forța motrică care împinge firea perseverentă în planul realizărilor. Datoria împlinită, spiritul spartan și tenacitatea care par a-i garanta noi împliniri, sporesc mândria tânărului bănățean. Călcâiul lui Ahile al firii perseverente este persistența anormală a afectului. Lipsa de stimă a celor din jur este percepută ca o jignire de moarte, iar afronturile nu se uită. Vincențiu Babeș a intrat ,de-a lungul vieții sale, în polemici cu oamenii politici ai vremii sau cu intelectuali de marcă.
Despre aspectele implicării bănățeanului Vincențiu Babeș în lupta sa de-o viață pentru emanciparea românilor transilvăneni a scris, cu multă acribie și persuasiune, George Cipăianu. Cartea sa dezvăluie îndeosebi activitatea sa politică desfășurată, în detaliu, în spinoasa problemă a românilor din Transilvania. La începutul anului 1902 Vincențiu Babeș s-a îmbolnăvit grav, ajungând la un pas de moarte. Bătrânețea îl apasă tot mai mult. Aproape nu mai părăsește cercul strâmt al familiei. A murit la 3 februarie 1907 și a fost înmormântat în 5 februarie în cripta familiei de la Albertfalva, lângă Budapesta.
În 24 ianuarie, „Gazeta Transilvaniei” publica necrologul lui Vincențiu Babeș, elogiind strădania lui de o viață, închinată propășirii poporului român. După ani, în 1936, osemintele lui Vincențiu Babeș au fost deshumate și repuse în mormânt în satul său natal, Hodoni, și tot de atunci datează bustul lui din parcul central al Timișoarei, făcut de Aurel Pop, în amintirea omului care s-a ridicat din popor, nepregetând de-a lungul unei vieți să-și slujească neamul al cărui fiu demn a fost și rămâne, în conștiința posterității.
Surse bibliografice:
George Cipăianu, “Vincențiu Babeș(1821-1907)”, Editura Facla, Timișoara, 1980
Sabin Ionel, “Hodoni. Istorie și Cultură”, Editura Politehnică, Timișoara, 2018.
un text scris de Oana Panait, Muzeul Victor Babeș, MMB
Mda,.. Ce să vezi.. N-am știut,. O fi și ăsta după rețeta, ”..ia să vedem ce au alții și noi nu avem, Aha,..academie. Ia să fac una și să mă pun șef,” Currrat murdar monșer,..