Vot final pentru legea care reglementează închiderea minelor

Deputaţii au adoptat, marţi, în plen, un proiect de lege de aprobare a OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, care reglementează închiderea şi conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit şi huilă, închiderea carierelor de lignit şi minelor de huilă precum şi măsuri de sprijin pentru închiderea şi conservarea capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă.

De asemenea, se instituie măsuri pentru atenuarea consecinţelor sociale ale închiderii şi conservării capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă şi a carierelor şi minelor aferente, stabilirea surselor de finanţare a măsurilor de ajutor de stat, precum şi a măsurilor pentru coordonarea şi implementarea procesului de decarbonizare.

Legea stabileşte înfiinţarea Comitetului Interministerial al Cărbunelui, al Comitetului consultativ şi al Grupului de Lucru pentru coordonarea şi monitorizarea implementării măsurilor stabilite, precum şi posibilitatea repornirii grupurilor energetice închise, prin decizia Guvernului şi la propunerea Ministerului Energiei, în situaţie de criză energetică şi în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgenţă aferente sectorului energetic.

S-au înregistrat 155 de voturi „pentru”, 44 de voturi contra şi 37 abţineri.

Potrivit raportului elaborat de comisiile de resort, legea stabileşte cadrul legal general pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producţiei de energie electrică pe baza de lignit şi huilă, termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă, măsuri pentru: asigurarea rezervei tehnice necesare funcţionării sigure şi stabile a Sistemului Electroenergetic Naţional; scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă; închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de lignit şi huilă, pentru carierele şi minele ce urmează să fie incluse în programul de închidere; reabilitarea şi ecologizarea terenurilor aferente centralelor electrice închise şi a carierelor şi minelor care le deservesc; reconversia profesională şi recalificarea, precum şi alte măsuri socio-economice pentru susţinerea tranziţiei forţei de muncă şi a oportunităţilor economice la nivel local, inclusiv cele cu caracter de ajutor de stat pentru reducerea impactului socio-economic.

Potrivit unui amendament la proiectul de lege, „prin rezerva tehnică se înţelege rezerva de putere asigurată cu scopul de a înlocui grupurile indisponibile pentru care există contracte de energie electrică sau de a fi la dispoziţia operatorului de transport şi sistem, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. pentru situaţii în care adecvanţa Sistemului Electroenergetic Naţional nu poate fi asigurată prin piaţa de energie electrică”.

Se interzice punerea în funcţiune de noi capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau huilă, cu excepţia capacităţilor pentru care s-au emis licenţe/permise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prevede proiectul.

Potrivit actului normativ, huila va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu la 31 decembrie 2032. Executarea lucrărilor de siguranţă, a lucrărilor de închidere şi de ecologizare a carierelor şi minelor se finalizează până la aceeaşi dată.

Prin hotărâre a Guvernului, sunt stabilite programe de calificare şi reconversie profesională privind personalul angajat în centrale electrice pe lignit şi huilă pentru a asigura un grad cât mai ridicat de ocupare a forţei de muncă disponibilizate ca urmare a măsurilor amintite.

Capacitatea totală instalată de energie electrică pe bază de lignit şi huilă care va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu în anul 2032 este de 4920 MW, din care 3780 MW până la sfârşitul anului 2025, se mai arată în proiect.

Potrivit unui alt amendament, capacităţile energetice pe bază de huilă şi lignit rămase disponibile la 31 decembrie 2021 se scot din exploatare treptat şi se pot trece în rezerva tehnică la dispoziţia dispecerului energetic naţional, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, după cum urmează: până la sfârşitul anului 2022, 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit; până la sfârşitul anului 2025, alte 1425 MW de capacităţi de producţie de energie electrică pe bază de lignit rămase; până cel târziu la sfârşitul anului 2032, capacităţi suplimentare de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă de 1140 MW.

Documentele justificative privind îndeplinirea obligaţiei de scoatere din exploatare a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de huilă şi lignit rămase disponibile se comunică ministerului de resort de către operatorul economic care deţine capacităţile în cauză, în termen de cinci zile de la emiterea acestora de către autorităţile competente.

Trecerea în rezerva tehnică se face prin ordin al ministrului de resort, la solicitarea operatorului naţional de transport şi sistem, în baza analizei de adecvanţă elaborată de către acesta.

Rezerva tehnică constituită potrivit prevederilor legale este la dispoziţia operatorului de transport şi sistem, se utilizează la ordinul acestuia pentru a asigura adecvanţa Sistemului Electroenergetic Naţional pe piaţa de energie electrică, etapizat până la data de 31 decembrie 2032, pentru următoarele situaţii: înlocuirea grupurilor indisponibile pentru care există contracte de energie electrică şi cererea de energie electrică nu poate fi asigurată prin piaţa de energie electrică, iar în acest mod este afectat Sistemul Electroenergetic Naţional; este periclitată adecvanţa Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveşte piaţa de energie electrică; alte situaţii de forţă majoră definite prin lege pentru care este necesară intervenţia operatorului de transport şi sistem pe piaţa de energie electrică, se precizează în proiect.

În vederea înlocuirii capacităţilor de producţie a energiei electrice pe lignit şi huilă care vor fi închise şi pentru a nu fi pusă în pericol siguranţa Sistemului Energetic Naţional, vor fi realizate noi capacităţi de producţie, mai prevede proiectul.

Conform Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, pentru care s-a obţinut finanţare din Fondul de Modernizare în valoare de 897 milioane euro, cu participarea Complexului Energetic Oltenia vor fi realizate noi investiţii în capacităţi pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie, după cum urmează: două grupuri pe gaze naturale „ready for hydrogen” de tip CCGT, cu o capacitate totală de 1.325 MW: Işalniţa: 850 MW – cu punere în funcţiune în 2026 – Turceni 475 MW – cu punere în funcţiune în 2026; opt parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW – până în 2024.

Capacitatea de producere a energiei electrice pe baza de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroşeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor de huilă.

Acordarea ajutoarelor de stat pentru rezerva tehnică pe bază de lignit, precum şi pentru capacitatea de producere a energiei electrice pe baza de huilă se realizează prin hotărâri ale Guvernului, după autorizarea lor de către Comisia Europeană.

Nescoaterea din exploatare a capacităţilor de producţie a energiei electrice pe baza de huilă şi lignit la datele scadente prevăzute de proiectul de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri netă a operatorului economic care operează capacităţile de producţie pe bază de huilă şi lignit, care nu au fost scoase din exploatare la datele scadente, prevede documentul.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute de proiect se fac de către reprezentaţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Într-un comunicat transmis marţi, USR menţionează că, în timp ce în spaţiul public PSD şi PNL susţin, doar pe vorbe, că îşi doresc ca România să devină independentă energetic şi cu ajutorul cărbunelui, la vot demonstrează exact opusul.

„Aşa cum arată legea acum, PSD şi PNL închid capacităţi de producere a energiei electrice înainte să pună ceva în loc şi doar ne spun că „vom face”, dar nu vor să îşi asume asta prin lege, aşa cum USR a insistat”, mai transmite USR.

Reprezentanţii USR menţionează că au propus, în dezbaterile din comisii, o serie de amendamente „care respectă acordurile deja încheiate cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar care presupun ca închiderea minelor şi a termocentralelor să se facă doar după ce în sistem au fost introduse noi capacităţi de producţie”, dar aceste amendamente au fost respinse.

„Nimeni nu ne interzice să închidem ce avem doar după ce punem ceva în loc, dar PSD şi PNL exact asta fac şi mint că acesta este un jalon PNRR. Putem bifa jalonul şi dacă trecem în lege obligativitatea închiderii doar după ce o nouă capacitate de producţie a fost pusă în funcţiune. Mai mult, în contextul crizei energetice, România are la dispoziţie fonduri europene în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru a deschide noi capacităţi de producţie, bani pe care Guvernul trebuie să se ocupe să îi atragă”, mai susţine USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Mai da sunteti dusi , da rau de tot. Germania revine la termocentrale pe carbune si voi inchideti ? De unde energie electrica basibuzucilor ? Vorba lui F. Piersic : „Sunteti prosti sau sunteti prosti „?

  2. Este uimitoare abnegatia cu care acest parlament demoleaza economia romaneasca.
    Cum nu vreau sa cad in pacatul generalizarii (toti o apa si un pamant), de care au dat dovada multi din cei care a facut comentarii pe acest forum, cu privire la cei care au detinut functii publice, tin sa-i asigur pe cei 44 care au votat „in contra”, ca au un loc in stima mea (daca asta-i „incalzeste” cu ceva).
    Din pacate, in aceasta iarna, poporul romanesc va juca in filmul : APOCALYPSE NOW !

  3. va dati seama cat de vanduti si santajati sunt acesti TRADATORI CRIMINALI?

  4. La inceput toate combinatetele si marile intreprinderi erau considerate,,gauri negre,,vandute la fier vechi,acum incep cu latratul decarbonizarii ,inchid minele, importam carbuni[ adusi cu vaporul,apoi pe caile ferate] la preturi uriase si apoi o sa vindem minele,cu ,,vanzari de succes,,. Nemtii au desfintat hectare de minunatele ,,verzi,, fotovoltaice ,ca sa deschida o mina de carbuni. rentabila si necesara economiei.La noi se combina hotia,prostia,tradarea si slugarnicia,toate la un loc distrug economia,tara si populatia. De ce? Fiindca se poate. Nu raspunde nimeni pentru hotie,subminarea economiei ,tradare iar poporul doarme.De fapt energia electrica o platesc unii si pentru cei pentru care le da statul ajutoare de 250lei /luna. Cei care nu au muncit in viata lor,sunt sanatosi tun,au vile si masini dar nu au venituri,statul le da ajutoare iar noi prostii platim.De ex eu am platit pentru 112KW /h 259 roni.Care este corectitudinea platii,>Niciuna.Platim si pentru cei care fura energia,cu acordul tacit al autoritatilor.6 avocati,probono , impreuna cu SOSOACA au avut astazi proces cu cei care au vandut ilegal TERMOCENTRALA MINTIA<intrucat nu exista nici un contract de vanzare -cumparare iar strainii[iranieni,irakieni?] au inceput deja demontarea instalatiilor. De ce nu scrie nimeni,de ce TV nu spun nici un cuvant?

  5. care habar nu au de industria extractiva si de rolul ei. Toti agaricii cu doctorate pe la Balti si prin padurile Bucurestiului, isi dau cu presupusul!
    Da, cine sunteti voi ma, sa hotarati viitorul Romaniei?
    Cand veti avea copiii slugi prin straini, o sa plangeti cu lacrimi amare dar va fi tarziu!

  6. gheghea kaghebistul Tu de randament ai auzit? De tehnologie moderna,de mncitori. Tu ce crezi,mai gasesti lucratori pentru mina? Cred ca traiesti in trecut. Multi asistati din zone miniere nici nu vor sa auda de munca.Iar minele sunt gauri negre unde se pierd multi bani. Hai in prezent sa vezi realitatea. Cand iti convine invoci Germania.Cand nu,o injuri. Hai,bea-ti ceaiul si treci la somn.

  7. vedem si noi lista criminalilor , aia care au votat pentru? au nume si prenume, ii intilnim pe strada… stati linistiti dragi deputati si senatori, si voi veti fi decarbonizati la rindul vostru… e ca in lantul slabiciunilor… ce dai, aia primesti!

  8. Alooo sa- parafrazez pe Ceasca @ caca maca ( chiar esti caca) . Cred ca dupa 47 de ani de munca pina la pensie si ceva dupa am „auzit”de „randament „. Si care-i baiul ? La stefanesti -botosani primarul a scapat dintr-un foc de peste 1200 de asistati . Care nu merge la treaba nu primeste ajutorul . A ramas primaria chiar cu persoanele cu probleme in jur de vreo 80 de insi din care 70 cu dizabilitati . Se poate „caca”si in alte parti. Daca vrea primarul care are in grija „turma”. Si cind foamea te arde la mate si-ti pling copilasii de foame sa vezi „randament”. Intelegi mai „caca maca”? Si daca tehnologia moderna la tine este similara cu smartphone-ul, laptopul sau PC-ul ,e clar… Dar cred ca tu ai fost crescut sa-ti vina „randamentul „sa-ti rezolve problemele ca tovarasii de la pcr. hai ca esti prea bagat in seama. Ramii „caca m…precum nickname-ul.

  9. @Cetatean Bucurestean
    -cu o conditie:
    pe Stadion cu bbc & cnn invitate de onoare
    (convocate)

  10. Nici acuma nu vedeți că-i plan? Că pland-demie și teatrul de război din Ucraina sînt praf în ochii noștri?
    Mai mult, au făcut ca USR să joace rolul apărătorilor noștri.

  11. Pe cei care au propus legea și cei care au votat-o nu-i închide nimeni pentru subminarea economiei României. Iresponsabili și descreierați. Nu e vorba de mine, ele se pot redeschide cu costuri ce depășesc menținerea lor, dar e vorba de oameni formați și cunoștințe transmise de mai multe generații (know how) pe care le piezi ireversibil. Nu rezistă oricine. Și mândria de a fi minier!
    “În fund de munti noi des intrăm
    Cu Bun noroc! ne salutăm
    Și când ieșim din sânul lor
    Noi tot noroc strigăm in cor
    Când plini de praf cu pași trudiți
    Ieșim din mină obosiți
    Ne doare că-n lumina sa
    Pământul ține-o lume rea.
    In mină Dumnezeu cu noi!
    Afară – grija si nevoi.
    Deasupra noastră n-avem cer,
    C-așa e viata de miner.”

  12. Doar AUR a votat contra și a spus adevărul:
    Decarbonizare, taxe pe emisiile de CO2 pt. iluzorica reducere a încălzirii globale (proces natural ciclic) – o mare excrocherie.
    Practic s-a interzis utilizarea cărbunelui în România! S-ar fi putut utiliza măcar în gospodării, scăzând presiunea pe lemn.
    Această lege e un exemplu înfiorător de ideologie neo-marxistă aplicată în economie având drept scop sărăcirea populației și colapsul economic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.