Intervenţia militară în Yemen are loc pe fondul rivalităţilor dintre prinţii familiei regale din Arabia Saudită, iar miza este afirmarea noului monarh Salman ben Abdelaziz şi a fiilor săi, dar şi o reunificare naţionala, scrie pentru Al Monitor Madawi al-Rasheed, specialistă în afacerile saudite. (Al Monitor est o publicaţie editată în SUA, al cărei patron, Jamal Daniel, a achiziţionat recent publicaţii favorabile regimului Assad din Siria).
Islamiştii sunt dezamagiti de esecul regimului de a-l indeparta de la putere pe Bashar al-Assad . Sauditii au ratat şi o victorie în faţa Iranului, la care se adauga şi gustul amar al apropierii dintre SUA şi Iran în cadrul negocierilor nucleare. De aceea, războiul din Yemen promite să provoace un naţionalism agresiv în Arabia Saudită, cel puţin pe termen scurt.
Războiul din Yemen ar putea fi ceea ce saudiţii – atât oamenii simpli, cât şi familia regală – şi-au dorit de multa vreme. O victorie în faţa hutiţilor şiiţi din Yemen este importantă în politica internă, pentru a trece peste neputinţa liderilor saudiţi de a obţine victorii asupra Iranului în Siria şi Irak, dar şi peste noua orientare a Washingtonului către Iran şi posibila ridicare a sancţiunilor.
Arabia Saudită promovează o politica interventionistă agresivă în Peninsula Arabică. Prima încercare a fost în 2011, când circa 1000 de militari au intrat in Bahrain (sub paravanul structurii Scutul Deşertului creată de Consiliului de Cooperare al Golfului) pentru a sprijini familia domnitoare sunnită al-Khalifa în faţa protestelor majorităţii şiite, venite pe fondul asa-zisei Primăveri Arabe. În 2009, avioanele saudite au participat la operaţiunile fostului preşedinte yemenit Ali Abdullah Saleh împotriva hutiţilor – unul dintre cele şase războaie pe care le-a dus acest preşedinte împotriva rivalilor din nordul Yemenului. Hutiţii au replicat şi au pătruns în Arabia Saudită, unde au ocupat o localitate timp de mai multe zile. S-au retras apoi, iar acest moment a fost sărbătorit ca o victorie de Saleh, de regele saudit de atunci, Abdullah, şi de ministrul saudit al Apărării.
Pe lânga dorinţa de a opri expansiunea iraniana, mai este ceva care i-a determinat pe saudiţi să recurgă la intervenţia militară din Yemen. Regele Salman bin Abdelaziz al Saud abia s-a suit pe tron, iar ministrul al Apărării este chiar cel mai tânăr dintre fiii săi, Mohammed. Ambii doresc să transforme Arabia Saudită într-un jandarm al Peninsulei. Mohammed este lipsit de experienţă. A absolvit o universitate saudită, iar mama sa este dintr-un trib important. Mohammed este cu adevărat un băştinaş, necorupt de influenţele externe şi care încearcă să-şi creeze imaginea de factor de legătură cu vechile tradiţii din Arabia Saudita. Însă Mohammed trebuie să dovedească că este un personaj credibil şi a ales sa facă aceasta printr-un razboi ale cărui date sunt foarte neclare, periculoase şi, s-ar putea, catastrofale pentru Yemen şi Arabia Saudită.
Fiul regelui mai doreşte şi să ajungă pe poziţii de egalitate cu vărul său Mohamed ben Naif ben Abdelaziz, care este acum ministru de Interne, dar şi cu alţi prinţi mult mai competenţi decât el. Se pare că Mohammed doreşte să urmeze modelul vărului său Khalid bin Sultan, care a obţinut titul “Razboinicul Desertului”, dupa ce a participat la războiul din 1991 pentru eliberarea Kuweitului. Acum se pare că Mohammed ar dori să obţină titlul de “Distrugătorul Necredincioşilor Şiiţi şi ai susţinătorilor lor persani”. Are nevoie de această glorie pentru a rămâne relevant printre verii şi fratii sai din structurile statului, iar tânărul prinţ are un atu – este de departe favoritul tatălui său, regele Salman.
Pe lângă reducerea rivalităţii din familia regală, intervenţia in Yemen urmăreşte şi să unească o naţiune saudită tot mai divizată. Aşa-numiţii liberali saudiţi doresc ca guvernul să controleze mai eficient regiunile conservatoare, iar lor să le ofere mai multe libertăţi (eliminarea interdicţiei ca femeile sa nu aibă permis de conducere şi desfiinţarea poliţiei religioase). De cealaltă parte, conservatorii doresc şi mai multă islamizare, pentru a menţine ţara pe linia doctrinei wahhabite din secolul XVIII – aşa cum a jurat atunci clanul al-Saud.
Pe 26 martie, Arabia Saudită a lansat lovituri aeriene asupra Yemenului, după ce a primit aprobarea ţărilor Consiliului de Cooperare din Golf – cu excepţia Omanului. La câteva ore după primele lovituri, saudiţii au anunţat că şi alte ţări arabe, prinre care Egipt, Maroc şi Pakistan, se vor alătura operaţiunii militare pentru a opri expansiunea hutiţilor şi pentru a ajuta la revenirea preşedintelui sunnit Mansour Hadi în capitala Sanaa, acum aflată sub controlul rebelilor. Washingtonul şi-a dat binecuvântarea şi Arabia Saudita a anunţat ca a fost creată şi o celula comuna pentru monitorizarea operaţiunilor.
La câteva minute după lansarea loviturilor, Twitter-ul s-a încins ca prin minune şi au început să curgă osanale la adresa tânărului ministru al Apărării – prezentat ca un general NATO într-un post de comandă dotat cu ultima tehnologie. Este un moment creat special pentru noul rege şi fiul sau, doi lideri care au promis să pună capăt expansiunii şiite iraniene din sudul Peninsulei Arabice.
Războiul este văzut ca o îndeplinire a datoriei muslmane – a celei saudite – de a purifica religia prin eliminarea ereticilor şiiţi. Saudiţii mai putin bigoţi susţin doar ideea apărării identităţii arabe din Yemen. Însă nimeni nu se opune acestui război. Astfel saudiţii au reuşit să se unească, însă cu preţul unei intervenţii într-o ţară străină. Este un război cu Iranul, fie el şi prin interpusi, de care Arabia Saudită avea nevoie disperată. Câtă vreme dramele conflictului nu vor trece graniţa, saudiţii vor fi foarte bucuroşi să privească la distrugerile din ţara vecină de pe conturile lor de Twitter.
Cât despre Yemen, rămâne de văzut dacă războiul va sfârşi prin a aduce pacea în această ţară extrem de săracă sau dacă nu va fi decât în folosul facţiunilor beligerante de aici.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.