Zeci de localități din Dâmbovița, Ilfov și Prahova, afectate de viituri și vijelii

Echipele operative ale MAI sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor produse de vremea severă.

Zeci de localități din Dâmbovița, Ilfov și Prahova, afectate de viituri și vijelii

Echipele operative ale MAI sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor produse de vremea severă.

Peste 50 de case și zeci de curți din 20 de localități ale județelor Dâmbovița, Ilfov și Prahova au fost inundate în ultimele ore din cauza ploilor torențiale, în contextul avertizărilor de Cod roșu emise, arată Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Echipele operative ale MAI, pregătite să intervină

Conform DSU, vijeliile au afectat 20 de localități din județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov și în municipiul București.

Totodată, reprezentanții DSU dau asigurări că monitorizează evoluția fenomenelor hidrometeorologice și că echipele operative ale MAI sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor produse de vremea severă.

Fenomenele meteo s-au desfășurat între orele 8:00 și 14:00 și au provocat pagube în 20 de localități, astfel că echipele au intervenit atât la gospodăriile oamenilor, cât și la agenți economici.

Potrivit DSU, au fost afectate trei clădiri și o mașină, de asemenea doi copaci s-au prăbușit, iar apa a pătruns în curțile și beciurile oamenilor.

Citește și: Militarii luptă cu nămolul din Bușteni, iar localnicii sunt criticați de români  

Forțele de intervenție au acționat astfel în cazul a 51 de case, 47 de curți, cinci beciuri/subsoluri, o anexă gospodărească, trei agenți economici, precum și pentru a scoate apa și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la trei imobile și a doi copaci care s-au prăbușit.

Conform DSU, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se menține manevra de forțe, astfel: ISUJ Prahova – o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autocamioane de intervenție, două microbuze, două buldoexcavatoare, șase motopompe (două USISU, trei ISU TR, una ISU DB) și 21 de pompieri din cadrul ISUJ Dâmbovița, ISUJ Teleorman și USISU Ciolpani.

 Reprezentanții DSU le recomandă oamenilor

  • să urmărească permanent anunțurile oficiale privind starea vremii
  • să evite deplasările inutile în zonele vizate de avertizări
  • să evite zonele cu arbori, stâlpi sau panouri publicitare în condiții de vânt puternic
  • să asigure obiectele care pot fi luate de vânt
  • să nu atingă cablurile electrice căzute la pământ
  • să nu traverseze cursuri de apă
  • să nu stea pe malurile acestora
  • să curețe șanțurile și rigolele din jurul locuinței pentru a permite scurgerea apelor pluviale.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.