Ziaristul Mina Minovici, un tip bucureștean

Îl amintim azi pe Mina Minovici (n. 1840 – d. 1902), într-o încercare succintă de completare a arborelui genealogic al familiei. Nu este vorba despre notoriul medic legist care a dat Bucureștiului Institutul de Medicină Legală, sau „Morga orașului”, ci despre un alt Minovici, mai puțin cunoscut publicului larg, de fapt, unchi al celebrilor savanți stabiliți la București – Mina, Ștefan și Nicolae. A fost proprietarul și directorul „Curierului financiar” și totodată un „entuziast promotor al ideii de organizare a brelsei”. Constantin Bacalbașa îl descria în felul următor: „Era un ziarist de rasă, a luptat întotdeauna pentru întrunirea ziariștilor în asociații de presă, a fost un apărător călduros al libertății presei. Era o figură foarte cunoscută a Bucureștilor, am putea spune: un tip bucureștean. Om foarte afabil și bun camarad”. Apărut din 1876, ziarul „Curierul financiar” a fost cel dintâi „ziar serios” în domeniul îndrumării și informării economice, care s-a bucurat de o lungă viață.

În 1882, în redacția „Curierului financiar”, cu sediul în Pasajul Român nr. 2, se constituia Comitetul General al Presei, format din C. A. Rosetti de la ziarul „Românul” ca președinte, reunind numeroși proprietari ai publicațiilor prestigioase ale epocii. Totodată, în același an, se puneau bazele unei case de ajutor pentru ziariştii retraşi din activitate, inițiativa revenind unor nume sonore precum Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea, și, din nou, Mina Minovici. Anul următor lua naștere Societatea Ziariștilor (1883). Fervoarea care a marcat întâlnirile între ziariștii români la răscrucea dintre veacuri a fost evocată și de Contantin Bacalbașa, însărcinat de Nicolae Iorga în anul 1921 cu conturarea unei istorii recente a jurnalismului în România: „Dezvoltarea presei, înmulțirea ziarelor și dovada făcută cum că ziarismul începe să devină o carieră, inspiră câtorva artiști hotărârea de a forma o Societate a ziariștilor”. După îndelungi dezbateri, s-a ajuns la organizarea unor „întâlniri la localul Curierul Financiar, ziarul economico-financiar săptămânal al lui Mina Minovici”.

Mai departe, explica autorul: „Pe acea, vreme ziariștii erau încă împărțiți în tabere ostile, ziarismul pur profesionist nefiind încă destul de dezvoltat, aceia care scriau în gazete aveau toate patimile partidelor ce reprezentau. Dacă partidele erau rivale, și se combăteau cu violență, ziariștii erau și ei, oarecum, antagoniști. De aceea, era greu de găsit formule care să poată întruni la un loc pe toți oamenii condeiului gazetăresc. Mina Minovici, deși nu era un gazetar cotidian și nici nu făcea politică de partid, touși era un pasionat partizan al înființării Societății Ziariștilor. Pe el îl preocupa, mai ales, motivul economic. Lui Minovici îi trebuia o Casă de ajutor și de pensionare a bătrânilor ziariști, și pentru această ideea a luptat credincios în cei din urmă ani ai vieții sale”.

Ziaristul Mina Minovici ocupa funcția de casier în cadrul Societății. Printre mai tinerii ziariști se număra și Bacalbașa, care a participat, așadar la un moment de cotitură în evoluția breslei ziariștilor. Evident, problematica rivalității dintre partide s-a ridicat și la alegerea președintelui – să fie ales C. A. Rosetti sau B. P. Hașdeu? Conservatorii, și mai ales Eminescu, nu-l voiau pe Rosetti, pe când liberalii îl considerau pe Hașdeu un diletant – care și-a retras, la urmă, candidatura. Rosetti avea să rămână președintele societății până la moartea sa, în 1885, an în care instituția s-a și dizolvat. O nouă societate avea să ia ființă la câțiva ani distanță: Societatea Presei, prezidată de D. Aug. Laurean, directorul „României Libere”. Cea din urmă instituție a funcționat până la fondarea Sindicatului Ziariștilor din București.

Presa economică în România la răscrucea secolelor

Presa economică din România începea să ia avânt concomitent cu sporirea activității industriale și cu explorarea terenurilor petrolifere. Cele dintâi publicații se ocupau în mod curent de chestiuni agricole, însă nu tot ce se publica avea o reală valoare. Tinerele generații de economiști agricoli se informau din „Economia Națională”, apărută în 1873, la inițiativa lui P. S. Aurelian, director al Școlii de Agricultură de la Herăstrău, și a lui Gr. Ștefănescu, profesor de științe naturale la facultatea de științe din București. În 1876, au debutat „Economia Rurală”, de un impact mai mic, cât și deja amintitul „Curier Financiar”. Ziaristul Mina Minovici înceta din viață în luna decembrie 1902, la vârsta de 62 de ani. După dispariția sa, ziarul a fost înlocuit de revista „Bursa”, deținută de I. Hussar, apoi de „Monitorul Petrolului” întemeiat de N. Mancaș la 1900. În 1904, mai apăreau „Revista economică și financiară” (a lui Pictorian) și „Le Mouvement Economique” (Nicu Xenopol), iar după câțiva ani, „Argus”-ul lui Christache Staicovici. Tot Bacalbașa scria despre ziarul înființat de Minovici: „a fost întâiul ziar financiar cu greutate și multă vreme a fost singura publicație în această ramură. Minovici era un om stăruitor și foarte pasionat de profesia lui. Cât timp a trăit Curierul Financiar a exercitat exclusivitatea autorității în materie și avea multă trecere în lumea comercială și financiară”.

 „I.D. Berindei (1871-1928). Proiecte de arhitectura: palatele urbane”, Artline, accesat la 10.02.2022, https://www.artline.ro/I_D_Berindei_1871_1928_Proiecte_de_arhitectura_palatele_urbane-2.9093-1-n.html.

Palatul Sindicatului Ziariștilor

Un deceniu de la dispariția ziaristului, Sindicatul obținea un teren din partea Primăriei Capitalei rezervat pentru a construirea unui sediu potrivit buneifuncționării instituției. Imobilul urma să fie ridicat pe bd. Carol I nr. 21, pe colț cu str. G. C. Cantacuzino (actuala str. Jean-Louis Calderon), fiind proiectat de arhitectul Ion D. Berindey. Fațetele întinse pe cele două străzi se îmbină printr-un corp cilidric care se încheie cu o cupolă. Arhitectul a ales o tratare eclectică, cu elemente Art Nouveau pentru clădirea cu 4 niveluri, dintre care etajele 2 și 3 au fost concepute ca spații de locuit, păstrându-și destinația până azi. Palatul Sindicatului Ziariștilor a fost conceput ca „imobil de raport, cu sală de spectacol la etaj și mezanin și prăvălii la parter”. Construcția acestuia s-a întins pe mai mulți ani de zile, fiind întreruptă de participarea României Marelui Război începând cu 1916. Lucrările au fost reluate în 1919 iar Palatul a fost finalizat în 1921-1922. Clădirea găzduiește azi Teatrul Foarte Mic. Menționăm toate aceste detalii pentru că un alt personaj prezent în chip simbolic în viața familiei Minovici avea să fie sculptorul decorator al Palatului: Emil von Becker. Acesta a realizat pentru construcție sculpture decorative cu capete de lei și berbec (simboluri ale puterii și determinării), însemne heraldice, și simbolice (pana lângă sulul de hârtie).

Putem deduce că determinarea și munca în folosul comunității pot fi înțelese în acest context ca trăsături de familie, proprii unor oameni care au înțeles să creeze instituții de durată benefice cât mai multor indivizi – fie că e vorba de caracterul general social al acestora, sau de un caracter particular, cum este acela al unei meserii respectate.

Articol scris de Mădălina Manolache, muzeograf,/Muzeul N. Minovici/Muzeul Municipiului Bucuresti

Foto deschidere articol „Fostul Palat al Sindicatului Ziariștilor, actualul Teatru Foarte Mic”, Nicolcarm, miercuri, 21 octombrie 2015, accesat la 10.02.2022, https://nicolcarm.blogspot.com/2015/10/palatul-sindicatelor-ziaristilor.html;

Alte surse:

„Organizaţii de presă de-a lungul timpului”, Uniunea ziariștilor profesioniști din România, accesat la, 14.01.2022, https://uzp.org.ro/organizatii-de-presa-de-a-lungul-timpului/.

C. Bacalbașa, „Ziaristica română din zilele noastre”, Sindicatul Ziariștilor din București, în N. Iorga, Istoria Presei românești de la primele începuturi până la 1916, Atelierele Societăței Anonime Adeverul, București, 1922.

Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, Vol III, București, Ed. Ziarul Universul, 1936.

George Costescu, Bucureștii Vechiului Regat, Editura Universul, București, 1944.

Sidonia Teodorescu, „ Palatul Sindicatului Ziariștilor”, Expres Magazin, 3 august 2014, accesat la 15.01.2022, https://www.expresmagazin.ro/palatul-sindicatului-ziaristilor/.

Victoria Dragu-Dimitriu, Bucureștii sculptorului Emil Wilhelm von Becker, ed. Vremea, București, 2019.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.