Zile de concediu nefolosite: reguli, termene și compensare

Durata minimă a concediului

Dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat oricărui salariat, potrivit art. 144 din Codul muncii, iar acesta nu poate fi cedat, nu se poate renunța la el și nu poate fi limitat. Legea stabilește o durată minimă de 20 de zile lucrătoare pe an, urmând ca numărul exact să fie fixat prin contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile.

Zilele de sărbătoare legală și zilele libere plătite prevăzute în contractul colectiv nu intră în calculul acestei durate, conform art. 145 alin. (3).

Efectuarea concediului se face, de regulă, anual, pe baza unei programări stabilite de angajator, colectivă sau individuală, potrivit art. 148 din Codul muncii, scrie stirileprotv.ro.

Zilele nefolosite până la final de an

Potrivit art. 146 alin. (1) și (2) din Codul muncii, dacă un salariat nu reușește, din motive justificate, să își efectueze integral sau parțial concediul, angajatorul trebuie să îi acorde zilele rămase într-un interval de 18 luni, calculat din anul următor. Concret, zilele aferente anului 2025, neefectuate până la final de an, pot fi acordate oricând pe parcursul intervalului de 18 luni care începe în 2026.

În acest interval, regula rămâne efectuarea concediului în natură, iar zilele neefectuate nu pot fi transformate în bani cât timp contractul individual de muncă este activ. Compensarea bănească, potrivit art. 146 alin. (3), devine posibilă doar odată cu încetarea contractului.

Situația se complică pentru zilele care depășesc termenul de report de 18 luni. Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit acest aspect prin Decizia nr. 40 din 9 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2026: dreptul la compensarea bănească a zilelor rămase peste acest termen se păstrează numai dacă angajatorul nu i-a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a-și lua concediul. Dacă această posibilitate a existat, iar salariatul a ales să nu o folosească, dreptul la compensare nu mai subzistă pentru perioada care depășește termenul de report.

Compensarea în bani

„Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”, prevede art. 146 alin. (3) din Codul muncii. Așadar, atât timp cât raportul de muncă este activ, zilele neefectuate nu pot fi transformate în bani, dar la plecarea din companie, zilele care reprezintă un drept actual pot fi compensate financiar.

O altă clarificare adusă de Decizia nr. 40/2026 a ÎCCJ privește termenul de prescripție.

Pentru sumele derivate dintr-un drept actual la concediul neefectuat, termenul de trei ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii începe să curgă abia de la încetarea raportului de muncă, moment în care ia naștere dreptul la compensare.

Schimbarea locului de muncă

Zilele de concediu acumulate la un angajator nu se mută odată cu salariatul la noul loc de muncă, atunci când acesta părăsește compania. La momentul încetării vechiului contract se calculează, potrivit regulilor Codului muncii și interpretării date de ÎCCJ, câte zile neefectuate pot fi compensate în bani.

Nu toate zilele rămase din anii anteriori se adună automat și se plătesc la plecare. Pentru zilele aflate încă în intervalul în care dreptul poate fi exercitat, compensarea se acordă la încetarea contractului fără alte condiții.

Pentru cele mai vechi de 18 luni, contează dacă angajatorul și-a respectat obligația de a-i oferi efectiv salariatului posibilitatea de a-și efectua concediul.

Citește și: Concediu plătit pentru îngrijirea animalelor de companie. De unde a pornit trendul