Zilele când se decide soarta a 10 miliarde de dolari

Marți și miercuri sunt zilele când Parlamentul României, în speță Camera Deputaților, votează legea cu cea mai mare miză financiară din istoria țării. Este vorba de legea offshore, actul normativ care va reglementa extracția de hidrocarburi de pe platoul românesc al Mării Negre. La mijloc este vorba de o sumă de circa 10 miliarde de dolari.
Forma ieșită de la Senat avantajează foarte mult companiile petroliere implicate, precum OMV Petrom, ExxonMobil, Lukoil, Carlyle. Conform amendamentelor, societățile petroliere îşi vor putea deduce toate cheltuielile cu investiţiile, iar redevenţele pe care le vor plăti nu se vor schimba. O primă formă a inițiativei, mai puțin favorabilă companiilor, a fost susţinută chiar de liderul PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu câteva luni, când legea a fost votată în Camera Deputaților. Mai exact, parlamentarii noștri au permis ca explotatorii resurselor noastre să deducă investițiile până la un procent de 60% din totalul veniturilor “suplimentare” realizate de cei care au concesionat exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră! Cu alte cuvinte exploatatorii vor putea deduce din impozitele pe profit și supra-impoziarea pe “veniturile suplimentare” până la 60% din valoarea gazelor din Marea Neagră! Asta în condițiile în care ExxonMobil, una din cele două companii din lume care dețin tehnologia pentru extragerea gazelor din “deep sea” (de la mare adâncime în mare), deține un monopol și o putere absolută de a stabili într-o manieră discerționară care este costul dispozitivelor de extracție precum și costul mentenanței și exploatării gazelor din Marea Neagră. Chestiunea cu plata taxelor după deducerea investițiilor poate fi păcăleală absolută pentru România  pentru că respectivele companii nu vor mai plăti nimic în felul acesta. „Vor umfla devizele de cheltuieli de 10-100 ori, de oricât e nevoie, ca să nu mai ajungă niciun ban la statul român. Căci, într-adevăr, nu va mai ajunge nimic la statul român!” a declarat avocatul Dan Chitic. De asemenea, Senatul a aprobat un amendament care elimină impozitul suplimentar pe extracția de gaz natural din Marea Neagră. “Statul român pierde între 4 și 10 miliarde de dolari. Astfel, conform calculelor, la un preț mediu al gazului natural de 114lei/mwh, pierderea statului este de 4,4 miliarde dolari, iar la un preț mediu de 180lei/mwh, pierderea statului este de 10 miliarde de dolari. Sumele sunt calculate pe intervalul 2018-2040, prevăzut pentru explorarea gazelor din Marea Neagră”, spune deputatul de București Nicușor Dan într-un comunicat remis presei.
Iniţial, Liviu Dragnea a explicat la tablă că a elaborat o lege care ar aduce statului la buget 40 de miliarde de dolari în următori ani, dar companiile din domeniu s-au plâns că vor trebui să plătească şi redevenţă şi impozit pe venituri suplimentare. Legea offshore, votată de Cameră, în varianta lui Dragnea, reducea taxarea companiilor care vor exploata gaze și petrol din Marea Neagră de la 80% impozit pentru veniturile suplimentare pentru prețurile de peste 85 lei MWh până la 30%. De asemenea, disparea creditul fiscal, adică prevederea care blochează fiscalitatea pe tot parcursul concesiunii, iar jumătate din producția obținută se va tranzacționa în România. Forma prezentată de șeful PSD a trecut rapid de Camera Deputaților însă preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea şi a cerut reexaminarea în Parlament. Aflat recent la Bucureşti, secretarul pe energie al Statelor Unite, Rick Perry, l-a vizitat pe Liviu Dragnea, care a declarat sus şi tare că nu face nici un pas înapoi.
Companiile petroliere care au concesiuni pe platoul continental autohton al Mării Negre, OMV Petrom, ExxonMobil, Lukoil, Carlyle, au cerut să fie scutite de impozitul pe veniturile suplimentare rezultate din dereglementarea prețurilor de vânzare a gazelor de către producători către furnizori, în cote de 60% și 85%. Acestea își justifică doleanța invocând că investițiile în offshore (pe mare) sunt semnificativ mai mari și mai greu de recuperat decât cele din onshore (pe uscat). De asemenea, petroliștii au solicitat să se mențină nivelul de redevență stabilit prin Ordinanța de Urgență 160/1999, care stipulează că “pe perioada derulării acordului petrolier, vor fi aplicabile reglementările fiscale existente la data semnării acestuia“. Un lucru e cert și anume că până acum nimeni nu s-a atins de nivelul redevenței, care a fost stabilit cu ocazia privatizării Petrom în 2004 și despre care foartă multă lume a spus de atunci și până azi că este în favoarea austriecilor de la OMV, proprietarul celei mai mari companii petroliere de la noi.
Avocatul Dan Chitic susține că modul în care este concepută și redactată actuala formă a legii offshore  nu va aduce României decât maxim 10% din valoarea resurselor din Marea Neagră, dacă că ne referim la procentul anual al deducerilor investițiilor sau la pragurile de impozitare și mai ales la modul de formulare în lege a nivelului suprataxării. „Singurul scop al acestei legi este de a oferi exploatatorilor resurselor noastre derogări de la legile în vigoare. Și avantaje fiscale! Toate în defavoarea cetățeanului și contribuabilului român. Toate cu încălcarea literei și, mai ales, a spiritului Constituției care stabilește la art. 136 că “(al. 3)(…) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. (al. 4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele(…) pot fi concesionate ori închiriate; (…)” Concesionate și închiriate… nu cedate pe nimic, nu donate! Și ar mai fi un scop, și mai puțin discutat: cel de a da putere de lege unor contracte și convenții de explorare și exploatare – încheiate într-o manieră ocultă de diferiți politicieni în ultimii 29 de ani cu entități private, contracte care și în ziua de azi sunt catalogate ca fiind strict secrete! Actul de legiferare a fost trecut astfel din plenul Parlamentului la masa negocierii de natură comercială, sau mai bine spus colonială, în care personaje mai mult sau mai puțin cunoscute au negociat cât iau alții și cât să mai rămână României din bogățiile sale… Parlamentului rămânându-i doar a parafa “ca notaru’” un acord prestabilit printr-un vot ce se desfășoară pe principiul “oilor de teracotă”: după semnul șefilor de grupuri parlamentare”, spune Chitic.
Conform acestuia, niciun politician, nici de la putere, nici de la opoziție, nu a venit să ne explice de ce este necesară această lege atâta vreme cât România are o legislație în baza căreia, chiar la acest moment, se realizează operațiuni de explorare și exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră „Niciun om politic nu a venit să ne spună de ce au fost exceptate de la aplicarea în domeniul exploatărilor offshore dispozițiile OG 7/2013 și Legii 73/2018, care ar fi adus României peste 40% din valoarea gazelor care îi aparțin, și nici care este interesul României de a stabili prin actuala lege niște suprataxe de patru ori mai mici. Nimeni din clasa noastră politică nu ne-a explicat de ce România nu poate atinge același nivel de taxare ca și Olanda, care ia 51,9% din valoarea resurselor sale de gaze, în urma unui contract de concesiune încheiat cu același atotputernic ExxonMobile. Și nici cum se face că operațiunile exploatatorului ExxonMobile rămân totuși rentabile în Olanda în pofida taxării de patru ori mai mari și a condițiilor naturale de patru ori mai aspre din Marea Nordului”, afirmă Chitic..
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4586 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ultima șansă a lui Dragnea de a scăpa de pușcărie. Dacă nu face greșeli de începător și anume nu ține cont că schimbul de prizonieri se face în același timp și nu pe încredere și promisiuni, scapă de pușcărie. Oricum, nimeni n-ar trebui să-și facă vreo iluzie că statul român poate câștiga ceva de pe urma pungilor de gaze din Marea Neagră atât timp cât suntem o colonie veritabilă iar articolul 1 din Constituție este o glumă proastă!

  2. Romania nu este capabila sa-si exploateze singura bogatiile pe care le are ? Unde sunt platformele de foraj marin , construite la Galati pe vremea impuscatului ? Unde sunt platformele Atlas, Prmeteu si inca vreo zece ! Am inteles ca exploateaza petrol din adancul marilor in golful Persic ! Cum , in ce mod au ajuns acolo nu se stie ! Sunt bune acolo , dar nu sunt bune in Romania ! Romanu-i hot , fura de la el si da la altul ! Vai de mama noastra ! Bogatiile solului si subsolului romanesc , pamantul , padurile , petrolul , gazele naturale ,etc., toate apartinand,de drept, poporului roman sunt jefuite de straini in cardasie cu banditii autohtoni ! Cu ce ne alegem noi ? Cu praful de pe toba !

  3. zilele în care grenadă mai poate exploda în loc să fâsâie, că tot s-a bătut cu pumnu-n pept, că n-o să iasă ca fraieru’ din scenă, dat fiind că soarta lui e pecetluită oricum…

    • Iohannis nu mai poate de grija companiilor straine! Cei care au instrainat aproape gratis prin concesionare au nume,prenume si avere! De ce romanii nu cunosc cine sunt semnatarii jafului din partea Romaniei? E mare secret?
      Concret, ce revine Romaniei din aceste contracte? Praful de pe toba inca e ceva! Raspuns corect,aproape nimic! Avem numai vanduti? Avem patrioti? Avem ,dar de condus ,conduc vandutii!

  4. Dl. Ion Tiriac spunea intr-un interviu televizat ca „eu mai repede m-as asocia cu un hot destept decit cu un prost.”
    Liviu Dragnea nu poate sa fie un hot destept cit timp la Cotroceni doarme pe bani publici un puturos arogant gata sa sacrifice oricind viitorul Romaniei si al romanilor de dragul unei stringeri de mina la Washington DC.
    Raul a fost comis in Duminica Orbului cind poporenii au votat masiv FSN-ul lui Ion Iliescu si restauratia esalonului II din p.c.r. si securitate.
    In opinia mea Ion Ratiu ar fi fost optiunea cea mai potrivita pentru credibilitate si tranzitie reala.
    Presedintele Donald Trump nu da nici macar un scuipat pe presa de 5inci parale si isi urmeaza agenda fara scrupule. Lasati investitorii sa vina sa construiasca iar legile se pot schimba oricind odata cu conjucturile momentului.
    Vedeti cum a procedat Olanda cu acel trimbitat 51% si faceti la fel daca aveti cu adevarat convingeri politice puternice.
    Eu mai repede m-as asocia cu „escrocii americani” decit cu „evlaviosii rusi” dar asta numai pe modelul Israelului. Romania ca si Israelul nu are prieteni inafara de Marea cea Mare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.