Apel al unui grup de intelectuali: Români veniți la vot

Un grup de intelectuali  a semnat un apel prin care cetățenii României sunt invitați ca duminică să se prezinte la vot și să își exprime voința.

„Apelul intelectualilor către cetățenii români
Astăzi, unii membrii ai corpului politic românesc, foarte vocali, susțin ideea neimplicării cetățenilor în procesul democratic al alegerilor. 

Consecința imediată: limitarea participării poporului la procesul electoral. Finalitatea: confiscarea democrației de către o minoritate virulentă, erijată în unic reprezentant al națiunii.
Acest lucru nu trebuie să se întâmple.
Intelectualii, în temeiul unor obligații istorice, morale și civice pe care le au față de națiune, îi cheamă pe toți cetățenii români să se opună acestui demers prin intermediul celui mai simplu mijloc aflat la îndemâna lor: participarea la vot.
Pentru înfăptuirea revoluțiilor, de la 1848 sau 1989, precum și pentru consolidarea ulterioară a democrației, intelectualii au apelat
întotdeauna la cetățeni. Doar astfel a fost posibilă funcționarea eficientă a sistemului democratic românesc.
Astăzi avem nevoie din nou de implicarea civică și politică a fiecăruia.
Intelectualii români cer de aceea cetățenilor români să iasă din nou în agora. Este absolut necesar ca ei să își onoreze partea lor de obligații din cadrul contractului social și să respingă orice încercare de uzurpare a drepturilor constituționale pe care le dețin.
Drepturile civice nu înseamnă nimic dacă nu sunt exercitate efectiv. Civism înseamnă participare. Participare înseamnă vot

8 decembrie 2012
SUSȚINĂTORII APELULUI:
Lucrețiu Tudoroiu
Dinu Zamfirescu
Zoe Petre
Sergiu Nistor
Constantin Bălăceanu Stolnici
Marius Ghilezan
Mihai Ursachi
Stejărel Olaru
Ion Cristoiu
Petru Romoșanu
Eugen Mihăescu
Tudor Mihăescu

Sursa: site-ul pesurse.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.