Craiova a inaugurat, în sfîrşit, noua Sală Polivalentă

Gala Local Kombat de sîmbătă a fost cea care a inaugurat noua Sală Polivalentă din Craiova, a doua ca mărime din România. Peste 4.000 de spectatori au ţinut să participe la acest eveniment aşteptat de atîta timp, căci mulţi dintre ei îşi mai amintesc de vremurile cînd echipele craiovene de handbal sau volei erau campioane naţionale.

Vechea sală de sport, mistuită de incediul din 1994, părea să ducă mai departe un blestem, căci, din ancheta autorităţilor, a rezultat că unul dintre copiii care au aprins din joacă focul era chiar nepotul celui care o proiectase!

Ani de zile au trecut fără ca autorităţile să găsească o soluţie pentru reconstruirea unei săli de sport, iar atunci cînd se întrezărea una, lucrările erau sistate iarăşi cîţiva ani.

Nici acum, cînd a avut loc deja prima manifestare sportivă, problemele nu sînt încă rezolvate, căci constructorii şi-au dat seama că nu au un loc pentru montarea unui rezervor de apă, ceea ce creează un pericol iminent de a se repeta tragedia din 1994! Şi pentru că la sfîrşitul acestui an, adică peste mai puţin de două luni, autorizaţia de construcţie expiră, Primăria este obligată să găsească o soluţie dacă se doreşte ca noua Sală Polivalentă să poată găzdui evenimente sportive, altfel nimeni nu-şi va asuma riscul de aseară, cînd cei 4.000 de spectatori au umplut, practic, ilegal tribunele.

Valoarea investiţiei – aproape 80 milioane lei

Noua Sală Polivalentă din Craiova poate avea prin extindere chiar 6.000 de locuri dacă se vor amplasa scaune şi pe suprafaţa de joc. Ea are 6 vestiare dotate la standardele prevăzute de organismele europene, o tribună specială destinată presei, iar suprafaţa de joc, cu dimensiunea maximă de 35×45 metri, permite desfăşurarea jocurilor din mai multe discipline sportive.

Tabela eletronică este una modernă, sala beneficiind şi de două ecrane 3D. La subsol există, de asemenea, două piste de atletism.

Dacă punem la socoteală şi aparatura ultramodernă, precum şi instalaţiile profesionale care permit desfăşurarea competiţiilor la cel mai înalt nivel, putem spune că la Craiova sînt create toate condiţiile pentru sportul de performanţă.

Rămîne doar ca autorităţile să găsească soluţiile pentru ca spectrul incendiului să nu mai bîntuie Sala Polivalentă.

Local Kombat cu iz politic

Din păcate, gala de Local Kombat de sîmbătă seara, transmisă în peste 70 de ţări prin intermediul postului TV Eurosport, a fost umbrită de implicarea politicienilor aflaţi în campanie electorală.

Ei au ţinut morţiş să profite de mediatizarea uriaşă a galei LK şi au urcat pe ring pentru a înmîna cupele căştigătorilor fiecărei partide. Cu excepţia unui candidat ARD, toţi ceilalţi candidaţi erau de la USL, fiind secondaţi chiar de către Olguţa Vasilescu, noul primar al Craiovei.

O idee cît se poate de proastă, care, fără îndoială, va fi taxată şi de presă, dar şi de către electorat, căci USL a promis, prin vocea liderilor săi, că se va comporta în campanie altfel decît au procedat cei din PDL atunci cînd erau la Putere.

Imaginea aceasta, în care politicenii invadează spaţiul competiţiilor sportive, este una jalnică, chiar periculoasă, ce ar putea aduce sancţiuni dintre cele mai dure, atît pe plan intern, cît mai ales din partea forurilor internaţionale. Pentru înmînarea unor medalii sau cupe nu e nevoie de politicieni care să acapareze un domeniu în care nu au ce căuta, căci un oraş precum Craiova are destule glorii sportive care ar putea face mai bine astfel de lucruri!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.