Evenimentele din decembrie 1989, între speranţele unora şi deziluziile altora (V)

Rezidentul şef al K.G.B.-ului în Germania de Est, generalul Ivan Nikolaevici Kuzmin, în calitate de martor ocular al evenimentelor ce au avut loc în R.D. Germană, în anul 1989, arată că anterior vizitei lui Gorbaciov în această ţară, prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea statului est-german, rezidenţa trebuia să pună la dispoziţie un document privind “situaţia din conducerea P.S.U.G., iar altul referitor la starea de spirit din P.S.U.G. Din ambele documente, fără a se recomanda expres – fiindcă K.G.B.-ului nu-i era permis să se amestece în procesul deciziilor politice – rezulta necesitatea demiterii lui Honecker din toate funcţiile de partid şi de stat”.

Willi Stoph (primul ministru)şi Mielke (şeful S.T.A.S.I.), dar şi alţii l-au rugat pe Gorbaciov să-i sprijine în opoziţia lor faţă de Honecker. Gorbaciov nu le-a răspuns. Willi Stoph a luat tăcerea drept aprobare şi, la 17 octombrie, a propus Biroului Politic eliberarea lui Honecker, ceea ce s-a acceptat imediat. A doua zi, noul secretar general era Egon Krenz, fost secretar al Comitetului Central, responsabil cu armata şi serviciile secrete.

Faptul că Honecker a fost schimbat ca urmare a dorinţei lui Gorbaciov este fără echivoc exprimat de ambasadorul de atunci la Bonn al U.R.S.S, Kwitinski, care ulterior a afirmat: “Moscova şi-a făcut iluzii că era suficient să-l înlocuiască pe Honecker şi va fi totul în regulă…”.

În discuţiile cu Krenz, iar mai apoi cu Gregor Gysi, Gorbaciov împărtăşea un optimism exagerat, ca şi cum nu ar fi primit şi nu ar fi citit informaţiile transmise de rezidenţa K.G.B. din Berlinul de Est şi, în fapt, de aparatul împuternicit al K.G.B din R.D.G., unde acesta avea o bază operaţională foarte puternică şi eficientă.

Evenimentele ulterioare, respectiv căderea zidului Berlinului, l-au surprins atât pe Gorbaciov, cât şi K.G.B.-ul. În următoarele 3-4 zile, rezidenţa K.G.B. a reuşit să facă o evaluare şi o prognosticare a situaţiei, raportul fiind transmis în seara zilei de 13 octombrie 1989. Informarea nu a fost acceptată, fiind apreciată prea defetistă.

Peste şase zile, când s-a cerut un nou raport, evoluţiile depăşiseră şi cele mai sumbre previziuni. În locul Ministerului Securităţii Statului, Camera Populară a R.D.G. a înfiinţat Oficiul pentru Securitatea Naţională, iar la 3 decembrie, a apărut o nouă surpriză: înlăturarea lui Egon Krenz, care a semnificat falimentul politicii reformatoare, aşa cum fusese gândită de Gorbaciov.

Centrul K.G.B. de la Karhorst şi-a încetat, în cursul lunii decembrie, activitatea de legătură cu serviciile locale. Documentele operative şi de informaţii au fost inventariate şi trimise la Moscova, iar celelalte distruse pe loc.

Cum s-a ajuns în această situaţie, aproape pe neaşteptate?

Începând din 1989, trimişi ai lui Gorbaciov, îndeosebi şeful K.G.B., Vladimir Kriucikov, dar şi alţii cu legături ori antecedente în K.G.B., au trecut la scoaterea din conservare a unei reţele – până atunci pasive – de opozanţi ai liderilor de partid şi de stat, aflaţi la putere în ţările socialiste central şi est-europene.

Astfel, de la Berlin şi până la Sofia au fost pregătite luări de poziţie critice şi demonstraţii de stradă împotriva conducătorilor aflaţi la putere, stabilindu-se “şi modul în care aceştia vor asigura transferul acesteia aşa-zişilor reformişti”.

Schimbarea lui Erick Honecker a fost rezervată lui Vladimir Kriucikov. Acesta din urmă a efectuat cel puţin trei călătorii în Germania de Est, din care una secretă, pentru a putea avea convorbiri cu reprezentanţi ai “opoziţiei”, între care şi cu profesorul Manfred von Ardenne.

Amploarea manifestaţiilor declanşate imediat după ce Gorbaciov şi ceilalţi lideri comunişti est-europeni au părăsit Germania de Est, unde participaseră la cea de-a 50 aniversare a RDG, au creat climatul propice înlăturării lui Honecker. Numai că în locul lui nu a venit, aşa cum era de aşteptat, reformatorul Hans Modrow, ci Egon Krenz, şeful Secţiei Speciale pentru probleme de securitate a C.C. al P.S.U.G., omul K.G.B.ului, susţinut de Kriucikov. Egon Krenz pare a fi fost, însă, depăşit – şi speriat – de evenimente, scăpând situaţia de sub control. Deciziile sale, luate fără a se mai consulta cu Moscova, l-au surprins, chipurile, şi pe Gorbaciov…

Praga

Ramura locală a K.G.B.-ului din cadrul S.T.B.-ului ia readus în actualitate pe unii dintre protagoniştii “Primăverii de la Praga”. Alexander Dubcek şi fostul său ministru Zdenek Mlymar (contactat la Viena) nu se angajează. Alţii, însă, se vor constitui într-un grup, deplasându-se la Moscova pentru convorbiri cu Mihail Gorbaciov. Acesta îi expediază repede la… K.G.B.! K.G.B.-ul îi trimite la şeful STB-ului – generalul Alois Lorenc.

În preajma zilei de 17 noiembrie 1989, la Praga au sosit, cu câteva avioane, “trupe profesioniste de revoluţionari”, adică turişti sovietici din formaţiunile “SPETNAZ” ale G.R.U., care s-au amestecat printre demonstranţi.

Un locotenent al STB, Ludek Zvicak, a fost infiltrat între demonstranţi sub identitatea tânărului praghez Martin Smid, în ipostaza de element provocator, care să atace baricadele miliţiei. El a fost împuşcat… Vestea morţii lui Smid face ocolul lumii, iar mulţimile stârnite nu mai părăsesc străzile. “Turiştii” sovietici au plecat fără să mai aştepte deznodământul final.

Reporterii occidentali se înfiinţează la domiciliul lui Smid, iar acesta apare acasă viu şi nevătămat. Prea târziu, însă. Efectul scontat al diversiunii se împlinise. Revoluţia învinsese.

Viktor Gruşkov (un general trimis de la Moscova de Kriucikov), generalul Teslenko (şeful antenei K.G.B. de la Praga) şi generalul Alois Lorenc au supravegheat întreaga desfăşurare a evenimentelor.

Sofia

În Bulgaria, debarcarea lui Todor Jivkov a fost încredinţată lui Saratov, noul ambasador al U.R.S.S la Sofia.

Anterior, generalul Saratov a deţinut responsabilităţi însemnate în K.G.B., fiind şi şeful cabinetului lui Andropov.

Peter Mladenov va fi succesorul lui Todor Jivkov, dar nu pentru prea mult timp…

La Varşovia şi Budapesta oamenii lui Gorbaciov se aflau deja la putere.

Mai urma România…

Rolul special al Budapestei în evenimentele din Germania de Est şi România

În contextul în care, în aproape întreg anul 1989, liderii conservatori est-germani, cehoslovaci, români, bulgari şi cubanezi au avut serios de luptat cu Gorbaciov, conducătorii reformatori unguri deschid frontierele spre Austria pentru exodul cetăţenilor estgermani şi creează astfel o breşă foarte serioasă în “cortina de fier”.

Dând o mână de ajutor lui Gorbaciov împotriva lui Ceauşescu, conducerea Ungariei acceptă ţinerea la Budapesta a unei reuniuni a reprezentanţilor exilului românesc, invitaţi la celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956.

Cu acest prilej este adoptată şi o declaraţie comună cu Forumul Democratic Maghiar – “Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie 1989” – care stipulează caracterul Transilvaniei de “spaţiu de complementaritate”, în care dreptul la reprezentare politică autonomă trebuie garantat.

Mai multe mii de cetăţeni români, trecuţi clandestin în Ungaria, începând mai ales din 1986 (cifrele au oscilat de la 10.000 la 50.000), se aflau în centrele de primire şi triere ale emigranţilor, unii fiind pregătiţi şi trimişi cu însărcinări secrete în România. Misiunile, îndeplinite în anii 1988-1989 erau similare cu cele ale unor emisari ai “forumurilor civice” din Germania de Est, Cehoslovacia sau Polonia şi priveau radicalizarea anumitor grupuri din România, în scopul reformării sistemului politic.

Dacă în cazul cetăţenilor est-germani, Ungaria a procedat la deschiderea frontierelor cu Austria, în cazul românilor le-au închis. Ungaria îşi creează, astfel, imaginea unei ţări cu mari probleme din cauza refugiaţilor români, la Budapesta fiind deschis un oficiu al Înaltului Comisariat al O.N.U. pentru Refugiaţi (H.C.R.).

În rândul emigranţilor din Ungaria a fost constituită organizaţia “România Liberă“ şi proiectat un guvern în exil. Organizaţia românilor de la Budapesta este pusă în legătură cu “Uniunea Mondială a Românilor Liberi”, constituită în anii 1983-1984, sub patronajul a cel puţin două mari servicii speciale occidentale, la care s-a alăturat şi K.G.B.-ul, cu Asociaţia “Pro Basarabia şi Bucovina”, prin care U.M.R.L.-ul a fost penetrat şi luat sub controlul Moscovei.

În vara şi toamna anului 1989, şiruri nesfârşite de cetăţeni români aflaţi în Ungaria sunt conduşi la frontiera cu România şi predaţi grănicerilor. Este rândul României să organizeze centrele de primire şi verificare a acestora. Pentru a putea face faţă noii sarcini, trupele de grăniceri au fost trecute în subordinea Ministerului de Interne. Cercetarea celor reveniţi astfel în ţară conducea spre o concluzie sigură: şi anume că, în curând, în România, va urma o schimbare.

În timpul evenimentelor – sau imediat după – în Bucureşti şi în teritoriu au fost surprinse […] ”discuţii purtate de membrii unor grupuri de «turişti» sovietici din care rezulta că aceştia «şi-au îndeplinit misiunea»!” În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj… Există, de asemenea, indicii că, pe timpul evenimentelor de la Timişoara, s-a intensificat activitatea unor persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că aceasta a fost coordonată cu cea a “turiştilor”. Semnificativ este şi faptul că o asemenea persoană, după ce a contactat mai mulţi intelectuali din Timişoara, participanţi la evenimente, s-a deplasat în seara zilei de 21 decembrie 1989 la Bucureşti, unde, conform propriilor afirmaţii, a predat Ambasadei U.R.S.S. documente privind derularea evenimentelor”….

Modul în care Gorbaciov a urmărit evenimentele din România este, de acum, de notorietate. În plină sesiune a Sovietului Suprem, el primea informaţiile de ultimă oră, anticipându-le deputaţilor faptul că în România sunt aşteptate evenimente importante.

Ulterior, când turnura evenimentelor a căpătat aspectul unui război civil, puterile occidentale – dar, în primul rând, S.U.A. – au făcut declaraţii publice, în sensul mandatării U.R.S.S să intervină militar în România.

Conform lui Alexander Adler, “pentru prima şi ultima oară în istoria sa, în decembrie 1989, K.G.B. a contribuit în mod eficace, la Bucureşti, la răsturnarea unei dictaturi”.

Gorbaciov avea motivul efemer al satisfacţiei îndeplinirii unei misiuni istorice… Numai o satisfacţie efemeră, fiindcă în încercarea sa de reformare a sistemului din întreaga Europă de Est, el a creat premisele dezmembrării U.R.S.S. şi a dispariţiei sale ca om politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.