A fost celebra „Colecţie Dona”

Nimeni n-a văzut vreodată toată Colecţia Dona, în toată splendoarea, nici măcar proprietarii ei, deoarece nu le-o permitea spaţiul. Noi am avea azi spaţiul, dar nu mai avem colecţia deoarece s-a mistuit, fărâmiţându-se, precum mai toate marile şi importantele colecţii de la noi (vezi Kogălniceanu, Bogdan-Piteşti, Kalinderu, Toma Stelian etc.). Nu avem darul să păstrăm, să venerăm, să transmitem intact, mai departe. Distrugem, împărţim, ciopârţim, aruncăm. Din păcate, nu numai în artă.

Femei la scăldat de Camil Ressu din Colecţia Dona vândut într-o licitaţie

Proaspătă absolventă a Secţiei de Istoria şi Teoria Artelor, prin deceniul 7 al secolului trecut, realizam primele emisuni la Radio cu această temă. În imediata apropiere, la intersecţia stăzii Cazzavilan cu Nuferilor, fostă şi actualmente Berthelot, se afla o casă, nu mare şi deloc impunătoare, cu alcătuirea tipică a locuinţelor de secol XIX, menite să adăpostească, într-un confort relativ modest, mai mulţi membri, să-i adune laolaltă la gura sobei şi să le bucure privirile la umbra copacilor şi florilor, din nelipsita grădină. Aici locuia familia doctorului Iosif Dona, renumit balneolog în epocă, a cărui mamă, Emilia, era sora celebrei Zettina (Luiza), născută Wirth şi casătorită cu ilustrul istoric şi om politic, membru fondator al Academiei Române, V.A. Urechia.

Maternitate de Camil Ressu provenind din Colecţia Dona

Spun celebră pentru că, oricât de mondenă şi cultivată ar fi fost, timpul i-ar fi şters necruţător numele dacă pensula lui Grigorescu nu ne-ar face-o şi astăzi la fel de prezentă. I-a pozat în costum de epocă şi-n costumul Evei, înfruntând opinia publică, spre bucuria privirilor noastre. De altfel, Nicolae Grigorescu s-a numărat printre prietenii doctorului de vreme ce o parte din numeroasele lucrări aflate pe pereţii casei Dona erau donaţiile pictorului. Şi, pentru că vorbeam de pereţi, trebuie să vă spun, din amintiri, că imediat în stânga, cum intrai, te întâmpina camera Grigorescu, în celelalte încăperi aflându-se lucrări de Luchian, Petraşcu, Tonitza, Pallady, Ciucurencu… Atunci când vizitam casa, prin ’68, ’69, ’70, nu-mi amintesc să fi întâlnit lucrări de Toulouse-Lautrec, Rousseau, Courbet, Matisse, Monet, Degas, Gauguin, Cézanne, citate nu demult, cu voluptate, în lupta dintre stat şi proprietari. Abia ulterior, după ce doamna Maruca Dona, fiica doctorului, care a investit în artă mai mult decât în exacerbare arhitecturală, în bursă, cazinouri, curse sau şantanuri pariziene, aşa cum se întâmplă azi, adesea, a fost obligată, de o legislaţie stupidă, să dea statului tot ce moştenea, am putut vedea comorile “donate” şi aruncate claie peste gramadă, într-un spaţiu impropriu din Muzeul Colecţiilor. Zeci de covoare turceşti, caucaziene sau din Asia Centrală, broderii de Bukhara şi sublimul Pissarro, intitulat “Dulgherul”, îşi aşteptau o nouă soartă, extrem dramatică. Am o admiraţie fără seamăn faţă de dr. Iosif Dona, faţă de gustul său fără greş în alegerea valorii autentice, faţă de renunţările fără număr în favoarea celei menite să dăinuie: Arta. Câţi dintre contemporanii noştri fac asta?

Interior la Viforâta de Georghe Petraşcu, adjudecat pentru 12.000 euro

Mi-l amintesc pe ultimul urmaş al familiei Dona, înrudită cum spuneam cu nume ilustre în epocă: V.A. Urechia sau Barbu Delavrancea, pe Şerban Andronescu Ghika, fiul Marucăi, bolnav, abia trăgându-şi zilele, cum vindea, unei prospere case de antichităţi, pe o sumă de nimic, un superb şal persan, capabil să acopere o masă de 12 persoane. Şi când te gândeşti că-n 1950 bătrânul dr. Dona era forţat, de urgia vremii, să doneze Statului ceea ce cumpărase sau primise în chip cinstit, iar în 1980, moştenitoarea lui, Maruca Dona era, la rându-i, obligată să repete gestul, oferind în “custodie” Statului, citiţi Muzeului, o cantitate similară, dacă nu mai mare. Ne aflam în faţa uriaşei cifre de 634 de piese, de o valoare încă neidentificată corect. Ştiam că în 1948 s-a înfiinţat la noi “Direcţia Bunuri”, unde se vărsau toate obiectele de artă smulse din casele “foştilor” boieri, burghezi, ciocoi, trădători de ţară, transfugi şi de unde se înfruptau toţi oamenii zilei. Zilei de după 23 august 1944.

Au trecut de atunci 70 de ani şi dreptatea tot strâmbă e.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.