„Acasă la tata”, în competiţia oficială la Sarajevo IFF

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, Acasă la tata, va avea premiera internaţională în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo. Pelicula a fost inclusă în competiţia oficială a celei de-a 21-a ediţii a evenimentului care va avea loc în perioada 14-22 august. Pelicula a fost inclusă în secţiuneaPremiere internaţionale a Festivalului.

Acasă la tata spune povestea lui Robert, interpretat de Alexandru Papadopol, un tânăr scriitor care, într-un moment de ambiguitate emoţională, se întoarce pentru prima dată de la moartea mamei lui, pentru 24 de ore, în satul în care s-a născut. Ajuns acasă, îi întâlneşte pe doi dintre foştii colegi de clasă – pe Petrică – prietenul cel mai bun din copilărie, acum însurat şi cu copii – şi pe Paula – iubita lui din adolescenţă. Într-un timp foarte scurt îşi va rescrie toate relaţiile personale: cu tatăl lui, cu prietenul cel mai bun, cu prima iubire, cu tot ce înseamnă “trecut”.

Acasă la tata, regia Andrei Cohn

Robert… personajul din Acasă la tata este unul foarte complex. Spun asta pentru că în 24 de ore el îşi revizuieşte toate relaţiile care păreau până atunci de neclintit. Este o probă de maturitate şi un bun motiv de introspecţie. Cred că acest rol se poate transforma într-unul «definitoriu» pentru orice carieră… a oricărui actor… şi m-am bucurat enorm când am fost ales eu pentru a-l «întruchipa» pe Robert…
De asemenea, filmul este unul excelent, a fost foarte bine primit de public la avanpremieră şi e flatant să fii personajul principal într-un film atât de bun şi debine lucrat!!! Sunt foarte fericit că Acasă la tata a fost selecţionat în competiţia oficială a unui festival atât de important. Abia aştept să ajung la Sarajevo”, declară Alexandru Papadopol.

“Chiar dacă la suprafaţă apar teme cum ar fi ratarea sau condiţia provincialului, pe mine m-a interesat să pun în discuţie noţiunile abstracte de familie, prietenie şi dragoste în contactul dur cu realitatea”, declară Andrei Cohn.

Cunoscutul om de publicitate Andrei Cohn a studiat la Institutul de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din Bucureşti, secţia Pictură. El a debutat ca Art Director la agenţia Darcy, pentru proiectul Connex, cariera a continuat în cadrul agenţiei Scala JWT, unde a întâlnit-o pe Cristina Jansen. Împreună au format în 2002 Cohn and Jansen, un “creative boutique” unde au dezvoltat brandul Cosmote în România. Andrei Cohn a şi regizat o serie de spoturi publicitare pentru acest brand.

Andi Vasluianu, Ioana Flora şi Alexandru Papadopol

Din distribuţie fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Nataşa Raab, Sorin Cociş, Mirela Oprişor.

Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul Andrei Iancu, sound designer, Sorin Neagu. Producător Giuliano Doman.

Acasă la tata este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România. Distribuitor Mandragora.

Avanpremiera filmul „Acasă la tata” a avut loc în luna mai, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE) şi a fost apreciat de critici de specialitate şi de public.
Premiera filmului va avea loc în luna septembrie.

Actorul Alexandru Papadopol s-a născut la 5 aprilie 1975 la Râmnicu-Vâlcea şi a absolvit Liceul „Ion Neculce” din Bucureşti.

În anul 1998 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane şi a fost admis la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), la secţia de actorie pe care a absolvit-o în 2002, la clasa Prof. Dem Rădulescu. În timpul facultăţii a participat, de două ori consecutiv, la secţiunea Quinzaine des Realisateurs din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.

În 2002 a luat Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru rolurile Tatăl din Pe jos şi Victor Puhov din Audiţia, acordat de Catedra de Teatrologie.

Florin Zamfirescu, Nataşa Raab şi Alexandru Papadopol

Pe marile ecrane a jucat în filme precum: Marfa şi Banii (2001); Occident (2002); Love Building (2013), Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (2013), Alt Love Building (2015).

A colaborat cu regizori de renume precum: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Andrei Cohn etc.

S-a făcut remarcat şi în seriale de televiziune: Căsătorie de probă (2003), Numai iubirea (2004), Păcatele Evei (2005), Daria, iubirea mea (2006), Războiul sexelor (2007), Regina (2008), Aniela (2009), Iubire şi onoare (2010), Pariu cu viaţa (2011-2012).

În 2001 a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul Ovidiu din Marfa şi banii, în regia Cristi Puiu, la cea de-a 42-a ediţie a Festivalului de Film de la Salonic.

Cu acelaşi rol a câştigat, tot în 2001, Premiul pentru interpretare masculină, acordat de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN). De asemenea, a primit Premiul pentru interpretare masculină acordat de Uniunea Cineaştilor din România, în 2002, pentru rolul Luci din Occident, în regia lui Cristian Mungiu.

Alexandru Papadopol este actor al Teatrului Odeon unde poate fi văzut în Titanic vals de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija (2013), Viză de clown de Saviana Stănescu, în regia lui Alexandru Mihail (2014) sau Linişte! Sărut.Acţiune! — o adaptare de Peter Kerek după filmul Living in Oblivion, Trei generaţii, de Lucia Demetrius, Regia Dinu Cernescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.