Accident rutier pe DN 2, în Ialomiţa

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN2 Bucureşti – Urziceni şi în care au fost implicate trei autovehicule. Două dintre victime au rămas încarcerate şi a fost necesară intervenţia echipajelor de pompieri pentru scoaterea lor.

Accidentul a avut locîn satul Lilieci din comuna Sineşti din judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoturisme şi un autotren.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că în urma accidentului trei persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, doi oameni au rămas încerceraţi, fiind necesară intervenţia echipajelor ISU pentru scoaterea acestora.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Lăcrămioara Chirea, a precizat că cele două persoane care erau încarcerate urmează să fie transportate la un spital din Capitală. De asemenea, în accident a fost rănit uşor şi a suferit un atac de panică un adolescent de 14 ani care a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, precum şi cinci ambulaţe – patru SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Ialomiţa.

În urma accidentului, circulaţia pe DN2 Bucureşti – Urziceni este blocată la acest moment pe ambele sensuri la intrarea în localitatea Lilieci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.