Acuzatoarea României pe la The Economist trăieşte şi din banii Guvernului român

În operaţiunea de intoxicare a presei străine cu veşti alarmiste despre ”lovitura de stat”, ”arestarea judecătorilor de la CCR” şi alte bazaconii de acest fel este implicată şi Liliana Ciobanu, a cărei firmă de producţie media furnizează materiale pentru diverşi clienţi şi postează articole pe unul din blogurile publicaţiei “The Economist”, materiale preluate rapid în special de presa obedientă Palatului Cotroceni.

Ieri, cotidianul.ro a dezvăluit modul în care, de la instalarea Guvernului USL condus de Victor Ponta, acest blog al publicaţiei “The Economist” a fost alimentat aproape zi de zi cu articole semnate L.C. şi furnizate celor de la “The Economist” prin firma sa, Purple Mind Productions. În mod deloc surprinzător, unul din articolele referitoare la Victor Ponta de pe blogul “The Economist” este ”Romanian Politics: My name is Paste. Copy Paste”, titlu citat cu mare satisfacţie de Traian Băsescu în discursul său de la Parlament, din ziua suspendării.

Cotidianul.ro prezintă traseul profesional al Lilianei Ciobanu, precum şi istoricul firmei acestei doamne care livrează la comandă materiale pe care le postează pe unul din blogurile “The Economist”. Articolele de pe blogul respectiv sunt semnate L.C. Cine ar putea să scrie constant articole despre România cu semnătura L.C. şi de ce numai cu aceste iniţiale? Noroc cu site-ul personal (lilianaciobanu.com) care clarifică aceste aspecte, furnizând informaţia potrivit căreia Liliana Ciobanu contribuie la redactarea blogului „The Economist”, (”contributor at The Economist”), acolo unde ea scrie periodic despre subiecte referitoare la viaţa economică şi politică a României.

Liliana Ciobanu susţine că a început să lucreze în televiziune la vârsta de 16 ani. Pe site-ul personal ea declară că a realizat transmisiuni în direct la Realitatea TV, acolo unde ar fi lucrat ca reporter mai mult de un an. Asta cu toate că nimeni de la Realitatea TV nu îşi aminteşte de ea. Ciobanu mai spune că a urmat două internshipuri la CNN, în sediul central din Atlanta şi în cel din Londra şi că ar fi colaborat cu CNN pentru documentarul “Autumn of Change” şi pentru o serie de reportaje despre România. La Londra, susţine ea, a mai colaborat cu RTL Television pentru nunta regală şi cu BBC1 pentru emisiunea „The Big Questions”, fără a prezenta vreo dovadă în acest sens.

Firma Lilianei Ciobanu, Purple Mind Production – cu sediul central în Marea Britanie, şi-a deschis o sucursală şi în România, în data de 25 septembrie 2011, adică în urmă cu mai puţin de un an. La data lansării, firma Lilianei Ciobanu a beneficiat de o publicitate nebună în mass-media apropiată PDL. Astfel, la vremea respectivă, apăreau – în “Evenimentul Zilei”, în “Curentul” (ziarul Elenei Udrea), pe site-ul mediaddict.ro sau pe blogul ziaristului Tiberiu Lovin, ample interviuri cu ea despre activitatea firmei abia deschise în România.

Surpriză! La doar cinci zile după lansarea acestei firme, mai exact în data de 30 septembrie 2011, Liliana Ciobanu reuşea să devină fericita beneficiară a unui program finanţat de la bugetul de stat pentru ”stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”. Cererea sa pentru aprobarea finanţării a fost – după cum se poate vedea în fotografie – rezolvată pe loc. Reamintim că acest program a fost moşit de Andreea Paul-Vass, la vremea respectivă consilierul pe probleme economice al fostului premier Emil Boc. Vass şi Boc se lăudau oriunde găseau vreun microfon deschis cu marea găselniţă cu care ajută guvernarea PDL pe tinerii întreprinzători. Se vede că aşa a fost… numai că acest ajutor guvernamental, iată, a fost acordat tinerilor ale căror firme lucrează în favoarea regimului Băsescu, aşa cum este şi cazul Lilianei Ciobanu şi al firmei sale, Purple Mind Productions.

Surse din fosta guvernarea Boc au dezvăluit în exclusivitate pentru cotidianul.ro că tot firma Lilianei Ciobanu ar fi fost instrumentul prin care revista “The Banker” – aparţinând grupului Financial Times – i-a acordat în decembrie 2011 ministrului catastrofă Gheorghe Ialomiţianu titlul de ministrul de Finanţe al Anului, un titlu pe marginea căruia aproape toată presa din ţară a făcut băşcălie groasă

Având în vedere că firma din Londra pe care o deţine Liliana Ciobanu are – după propriile declaraţii – o reţea formată din corespondenţi din 12 ţări şi legături multiple cu presa internaţională – în care doamna lansează la comandă (?) articole favorabile la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a celor de la PDL şi deopotrivă articole negative la adresa USL şi a Guvernului Ponta -, ne putem întreba dacă nu cumva de existenţa şi activitatea acestei societăţi de producţie media are cunoştinţă şi Serviciul Român de Informaţii?!

O ultimă observaţie: tot ca o coincidenţă am putea să categorisim şi faptul că, iniţial, sediul social al firmei din România a fost la Iaşi – întâmplător sau nu, oraşul fostului director al SIE şi fost premier Mihai Răzvan Ungureanu?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.