Adrian Papahagi a minţit în direct la RTV

Ultralăudăros, extrem de obraznic şi agresiv cu oricine stă lângă el la masă, Adrian Papahagi, unul dintre noii favoriţi ai lui Traian Băsescu, alături de Ungureanu şi Neamţu, se comportă în public ca un veritabil golan de cartier. Mai nou, el s-a dovedit a fi şi un mincinos de cea mai joasă speţă, în ciuda moralei pe care se străduieşte s-o afişeze în public.

Întâmplarea care-l descalifică definitiv s-a petrecut joi seara, la RTV, în emisiunea Cristinei Şincai, unde Adrian Papahagi era invitat alături de profesorul universitar Vlad Nistor, director general al Institutului Diplomatic Român, Marius Pieleanu, conf. univ. la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, şi deputatul liberal Diana Tuşa.

Erau create, în acest fel, toate condiţiile unui dialog civilizat, numai că, încă din primele minute ale emisiunii, Adrian Papahagi i-a aruncat în faţă profesorului Nistor: „Am auzit că sunteţi profesor. Aţi studiat ca mine la Sorbona? Aţi trimis studii ca mine la Sorbona?”. Uimit de obrăznicia mai tânărului său interlocutor, Vlad Nistor a încercat să-l potolească, replicându-i: „Domnule Papahagi, dumneata ai studiat în străinătate având un singur merit, acela că eraţi fiul ilustrului dumneavoastră tată!”. Prins cu mâţa-n sac, Papahagi a scăzut tonul şi a încercat un contratac: ”Nu este adevărat, când am plecat în străinătate, tatăl meu murise!”.

Până la urmă, profesorul Nistor a părăsit emisiunea în momentul în care Papahagi a spus despre cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu că sunt nişte „borfaşi”.

La o atentă privire, însă, această întâmplare scoate la iveală o trăsătură oribilă a domnului Adrian Papahagi: MINCIUNA! S-o punem în lumină!

Adrian Papahagi este fiul regretatului filolog Marian Papahagi, decedat în 18 ianuarie 1999. După Revoluţie, răposatul a fost ministru adjunct al Învăţământului, apoi profesor de romanistică la Facultatea de Litere din Cluj şi profesor invitat la mai multe universităţi din Europa. În ultimii ani ai vieţii, a fost director la „Accademia di Romania” din Roma.

Să citim acum CV-ul lui Adrian Papahagi, aşa cum a fost depus în 2010, adică în limba engleză:

B. ACADEMIC RECORD:

1998-1999 – MA (‘Diplôme d’études approffondies’) of Medieval Studies (Université de Paris IV-Sorbonne).Dissertation: ‘The Death of the Heroes: Old Germanic Poetry and Eschatology’ (in French). Supervisor: Prof. Leo Carruthers. Committee: Prof. Leo Carruthers, Prof. Claude Lecouteux

(Sorbonne). Summa cum laude (‘mention très bien’).

1997-1998 – BA (‘Maîtrise’) of English (Université de Paris IV-Sorbonne). Dissertation: ‘The Lost Illusions of Shakespeare’s Tempest’ (in English). Supervisor: Prof. Pierre Iselin. Summa cum laude (‘mention très bien’).

1997-2000 – Foreign pupil of the École Normale Supérieure-Rue d’Ulm, Paris. Training: Latin palaeography (Pierre Petitmengin, ENS), Greek (Philippe Hoffmann, ENS), German poetry (Jean-Pierre Lefévre, ENS), Medieval German (Claude Lecouteux, Sorbonne), Old French (Monique Aubertin, ENS), Medieval Latin (Pascale Bourgain, Ecoles des Chartes), Old Icelandic (Régis Boyer, Sorbonne), Sanskrit (Hélène Vairel, ENS).

1994-1998 – BA (‘Licenţă’) of English and German, and two years of Classics at the University of Cluj, Romania.”

Aşadar, să recapitulăm datele. Marian Papahagi a murit în anul 1999. Fiul său, Adrian, a plecat la studii la Paris în anul 1997. Logica elementară spune că fiul fostului ministru al Învăţământului a plecat să studieze la Paris cu doi ani înainte de decesul „ilustrului său tată”, adică exact aşa cum îi spusese Vlad Nistor în emisiune! Concluzia este clară: Adrian Papahagi a minţit ca un „borfaş”, ca să-i folosim exact termenul cu care el i-a gratulat pe cei 7,4 milioane de votanţi împotriva lui Băsescu!

Şi dacă tot ne-am uitat pe CV-ul lui Adrian Papahagi, ne punem fireasca întrebare: la dracu’ a mai studiat la Paris franceza veche, germana medievală, islandica veche, latina medievală şi chiar… sanskrita, ca să ajungă ţuţerul lui Traian Băsescu? Sau face la fel ca frăţiorul ideologic MRU, care spunea că a învăţat într-un an aramaica (!) doar pentru că făcuse nişte cursuri la Londra?

Rău i-a mai învăţat Andrei Pleşu pe cei trei muschetari, Papahagi, Ungureanu şi Neamţu, pe care i-a şcolit la Colegiul Noua Europă, locul de unde îşi iau „licenţa” agenţii de dezinformare ai lui Băsescu! Toţi trei sunt aroganţi, agresivi, lăudăroşi şi obraznici, adică exact aşa cum le este mentorul. Căci Pleşu este cel care, în aceste zile, îl jignea pe ministrul Puiu Haşotti în termeni inacceptabili pentru un intelectual.

Dar despre „maestrul” Pleşu şi agenta DIE Catrinel – soţia sa – vorbim zilele astea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.