Angajatorii care nu au protejat lucrătorii în perioadele de caniculă, amendaţi

Inspectorul general de stat în cadrul Inspecției Muncii, Nicolae Bratu, a anunțat marți că angajatorii din țară care nu au luat măsurile necesare privind protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi ridicate au fost amendați cu peste 26.000 de lei.

”În perioada 20 – 24 iulie a.c. au fost efectuate 503 controale la angajatori cu un total de 49.654 de salariați. Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 26.100 de lei și 158 de avertismente. În aceeași perioadă au fost constatate 193 de deficiențe, fiind aplicate 166 de sancțiuni contravenționale”, a declarat Nicolae Bratu, potrivit Agerpres.

Bratu a mai precizat că angajatorii care au fost amendați nu au stabilit măsurile pentru asigurarea condițiilor de microclimat la locul de muncă în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme, nu au evaluat riscurile la care îi expun pe salariați și nu au respectat măsurile minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă și pentru menținerea stării de sănătate a lucrătorilor.

”Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2000 prevede următoarele măsuri care trebuie luate de angajatori în caz de temperaturi exterioare ridicate: reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației, a apei minerale și când e posibil dușuri. Angajatorii sunt obligați să asigure examen medical la angajare și controlul medical periodic al stării de sănătate”, a mai precizat inspectorul general de stat în cadrul Inspecției Muncii.

Nicolae Bratu a mai precizat și că acțiunile de control ale inspectorilor vor continua în perioadele în care se semnalează temperaturi extreme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.