O primă surpriză uriaşă la Soci

La Soci a explodat prima bombă. Favoriţi cerţi au venit pe locuri jenante. Ce le este interzis cu desăvâşire tuturor concurenţilor de la olimpiadă. Cum s-au ocolit interdicţiile. Clasamentul intermediar pe medalii.

Un podium total nescontat

La Soci a explodat prima bombă a Jocurilor Olimpice. Într-o probă – coborâre la schi alpin – în care de regulă surprizele sunt rare şi când se înregistrează nu sunt de amploare. Duminică însă am avut o adevărată „bombă” şi o surpriză mare pe pârtie. Ceva de genul unei ipotetice eliminări într-o cupă europeană a lui Manchester City (sau Liverpool) de către, să zicem, Astra Giurgiu, liderul la zi din România. Totul combinat cu – să zicem – câştigarea titlului în Serbia de Jagodina în faţa celor de la Partizan sau Steaua Roşie Belgrad.

Bomba de la Soci o reprezintă podiumul de la schi alpin cororâre, care arată astfel: Mattias Mayer (Austria), Christof Innerhofer (Italia) şi Kjetil Janstrund (Norvegia). Noul campion olimpic are 23 de ani şi vine de nicăieri. Se poate spune că a avut în 2013 un sezon bun în proba de slalom gigant, dar nu-l regăsim în top 5 după primele probe din 2014 din Cupa Mondială. Despre italianul medaliat cu argint (evident născut în Tirolul de Sud) se poate spune că este cel mai apropiat de proba în care a concurat, el terminând pe locul 4 în Cupa Mondială în 2013, dar şi el cu un început modest în 2014. În ceea ce îl priveşte pe norvegianul Janstrund, nimic nu îl indica drept potenţial candidat la un loc pe podium la coborîre, cingura lui performanţă notabilă fiind un bronz acum 4 ani la slalom gigant, şi el cu un sezon 2014 început destul de cenuşiu. Practic niciunul dintre cei trei medaliaţi nu era cotat cu şanse la podium la coborâre, poate doar la slalom gigant să aibă cotă pentru bronz. Mai trebuie spus că atât Mayer şi Janstrund nu erau nici măcar „numărul 1” din lotul de schi alpin al ţărilor lor.

Marele favorit pe 4, campionul austriecilor pe 22

Cei trei nu au „ocupat” podimul pentru că nu ar fi concurat favoriţii, ci pentru că aceştia au avut evoluţii modeste şi foarte slabe. Marele favorit al probei era norvegianul Aksel Lund Svindal, medaliat cu argint la Vancouver acum 4 ani la coborâre, campion mondial în această probă în 2013, locul 1 în circuitul Cupei Mondiale în 2013 (locul 2 la general) şi care după primele competiţii din 2014 conduce detaşat în clasmanetul Cupei mondiale la coborîre. Marele favorit a ocupat acum însă locul 4, ceea ce pentru el reprezintă un mare eşec.

Campionul olimpic al probei, elveţianul Didier Defago, nu intra în calcule pentru aur sau argint – el a avut o serie de accidentări în ultimii ani şi o serie de evoluţii sub nivelul său –, dar delegaţia Elveţiei spera ca el să atace măcar bronzul. A terminat pe locul 14. Elveţienii însă îşi puneau mari speranţe în Patrick Kung, locul 3 în acest moment la coborâre în Cupa Mondială, şi chiar în Carlo Janka, pe care îl vedeau pe un loc 3. Niciunul nu a confirmat: Janka s-a clasat pe locul 6, iar Kung abia pe locul 15. Nu era omis din calcule nici veteranul american Bode Miller, bronz la Vancouver în această probă, dar el a terminat pe locul 8.

Austriecii au luat în calcul câştigarea aurului la coborâre. Dar, atenţie, nu prin Mattias Mayer, ci prin Klaus Kroll, al doilea mare favorit după norvegianul Svindal. Kroll este unul dintre cei mai buni coborâtori din lume, locul 1 în Cupa Mondială în 2012, locul 2 în 2013 şi locul 2 acum în 2014. Totuşi, socoteala de la Vinea nu s-a potrivit (din punctul de vedere al numelui) cu cea de la Soci, Kroll terminând competiţia pe un jenant loc 22.

Două rezultate neaşteptate la skiathlon 30 km

Campion olimpic în 2010 la skiathlon proba de 15 km, elveţianul Dario Cologna a câştigat duminică proba de 30 de km, învingându-l pe campionul olimpic de acum 4 ani, suedezul Marcus Hellner. Şi la această probă se poate spune că s-au înregistrat două rezultate neaşteptate. Medalia de bronz a revenit unui fondist mai puţin cotat, Martin Johnsrud Sundby (Norvegia), în timp ce unul dintre favoriţi, medaliatul cu argint din 2010, germanul Tobias Angerer, a venit doar pe locul 15. Ca şi în 2010, Rusia a ratat „bronzul”, obţinând locul 4 (acum şi locul 5), dar nu prin Alexander Legkov (cel care a ocupat la Vancouver locul 4 şi era cotat drept favorit la medalie la Soci – el a terminat pe locul 11), ci prin Maxim Vylegzhanin. Cursa în sine a fost una extrem de echilibrată „în faţă” pe ultimii km. Locurile 1 – 4 au fost despărţite de 2 secunde, iar Cologna a câştigat în faţa fostului campion olimpic la 0,4 secunde. Adică la niciun „sfert de mustaţă”.

Alte rezultate de duminică

Patinaj viteză 3.000 feminin

Aur: Ireen Wust (Olanda)

Argint: Martina Sablikova (Cehia)

Bronz: Olga Graf (Rusia)

Medaliatele de la Vancouver au avut următoarele reziultate. Campioana olimpică a probei, Martina Sablicova, a venit acum pe locul 2. Medaliata cu argins, germanca Stephanie Beckert, a terminat pe locul 17. Canadianca Kristina Groves, bronz la Vancouver, nu s-a calificat pentru Soci. De menţionat că noua campioană olimpică, Ireen Wust, şi-a „recâştigat” titlul, ea fiind campioana probei în 2006, dar în 2010 a terminat pe locul 7.

Snowboard slopestyle

Aur: Jamie Anderson (SUA)

Argint: Enni Rukajarvi (Finlanda)

Bronz: Jenny Jones (Marea Britanie)

Rezultate sportivi români

Paul Pepene: loc 48 (din 68 de concurenţi) la skiathlon 30 km

Clasament intermediar pe medalii

  1. Norvegia: 2 aur, 1 argint, 3 bronz
  2. Olanda: 2 aur, 1 argint, 1 bronz
  3. SUA: 2 aur, 0 argint, 1 bronz
  4. Canada: 1 aur, 1 argint, 1 broz
  5. Austria: 1 aur, 1 argint, 0 bronz
  6. Elveţia: 1 aur, 0 argint, 0 bronz
  7. Suedia: 0 aur, 2 argint, 0 bronz
  8. Cehia: 0 aur, 1 argint, 1 bronz
  9. Finlanda: 0 aur, 1 argint, 0 bronz
  10. Italia: 0 aur, 1 argint, 0 bronz
  11. Marea Britanie: 0 aur, 0 argint, 1 bronz

Trivia JO

Interzis la bloguri şi site-uri personale

Un lucru mai puţin ştiut – cel puţin în România – în ceea ce priveşte pe sportivii care concurează la jocurile olimpice de iarnă de la Soci. Regulamentul Comitetului Internaţional Olimpic interzice sportivilor ca înainte (cu două săptămâni) şi în timpul desfăşurării jocurilor olimpice să scrie pe blog sau pe site-urile proprii. Mai mult, cei în cauză trebuie să anunţe participarea la competiţie şi să închidă blogurile şi/sau site-urile proprii. Prin închidere se înţelege inclusiv imposibilitatea altor persoane de a accesa postări mai vechi ale sportivilor. Şi totuşi, sportivi participanţi la olimpiadă au dreptul să posteze pe Facebook sau Twitter. Se pare că şefii CIO au ignorat însă puterea de penetrare a acestor reţele sociale, dovada cea mai bună fiind pozele cu „problemele” de la Soci, care au fost preluate de mass-media din întreaga lume. Vă prezentăm câteva dintre postările făcute în ultimele zile de sportivii participanţi la jocuri.

Decât să vopsească iarba, organizatorii ar fi trebuit să se gândească din timp la o soluţie pentru olimpiadă de iarnă ce are loc într-un oraş cu climă subtropicală

Poza lui Vladimir Putin pe biroul de la recepţia unui hotel pentru jurnalişti

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.