Avocat: Doamna învățătoare Dana Blându nu se consideră vinovată, nu are de ce să-și dea demisia

O anchetă a fost declanşată în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10 din Bucureşti, după ce a fost acuzată că cerea cadouri de la părinţii elevilor.

Acest caz readuce în discuţie o practică veche în sistemul de educaţie privind fondul clasei, fondul şcolii ori bani pentru atenţiile pentru profesori.

Despre înregistrările în care învățătoarea a fost surprinsă avocatul a spus însă că sunt discutabile.

„Referitor la acele cadouri, nu vă putem spune prea multe lucruri. Au fost cerute de către părinti, care din proprie inițiativă au strâns sumele de bani necesare. Un buget derizoriu, totuși, de câțiva zeci de lei, câteva sute de lei, 200 de lei dacă nu mă înșel, care totuși s-au împărțit la un număr destul de mare de personal. Vorbim și de personalul de pază și de cel admnistrativ. Vreo 20 de persoane. Asta însemnând o ciocolată, o felicitare”, a explicat joi seară avocatul.

Acesta şi-a apărat clienta afirmând că ea nu se simte vinovată și că nu are de ce să își dea demisia.

Potrivit avocatului, starea de sănătate a învățătoarei ar fi fost afectată de presiunea mediatică și de întâmplările din ultimele zile.

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, prezentă la Digi24, s-a arătat revoltată.

„Nu mai pot să comentez, credeți-mă! E de neimaginat atât tupeu.”

Andronescu a mai spus că învățătoarea trebuie să își dea demisia imediat sau, în orice caz, Consiliul de administrație al școlii tebuie să salveze onoarea școlii.

Ministrul educaţiei Remus Pricopie declara joi, într-o emisiune Tv, că fondul clasei gestionat de către educatori, profesori sau şcoală este ilegal.

Mai mult, Pricopie a precizat că profesorii nu au dreptul legal să solicite bani şi că se va aplica legea fără niciun fel de reţinere. În realitate, abaterile nu atrag după sine şi eliminarea din sistem a cadrelor didactice care se fac vinovate şi asta din cauza Codului muncii, ministrul dând asigurări că va solicita modificări la Codul, a căror adoptare ţine însă de Parlament.

Legea, în forma actuală, prevede doar o anchetă internă, formată de colegi de şcoală ai profesorilor verificaţi.

Dosarul deschis pe numele învăţătoarei Dana Blându a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie.

Dana Blându nu este suspendată pe perioada anchetei.

Potrivit unor discuţii surprinse în două înregistrări video, învăţătoarea le-a reproşat părinţilor că nu au strâns suficienţi bani pentru cadouri.

“Eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi”, spunea Dana Blându.

Părinţii copiilor de la clasa Danei Blându au primit reproşuri şi pentru că nu şi-au înscris copiii la afterschool-ul pe care îl deţine.

Potrivit celei de-a doua înregistrări, învăţătoarea îi întreabă pe părinţi cum au „puterea” de a da un cadou de 5 lei pentru bodyguarzi şi femeile de serviciu.

Învăţătoare: O cafea din aia şi o ciocolată daţi? Nu, eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi, pe bune. Ca şi clasă. Zi, măi, cum o să te poţi duce, măi, la bibliotecară şi la secretară cu o cafea şi o ciocolată? Doamne…
Părinte: Nu, că mai sunt…
Învăţătoare: Unde mai sunt?
Părinte: Trebuie să fie nişte coşuri, probabil mai vin cu ele mâine…
Învăţătoare: Nu, eu cred că coşurile alea sunt…
Părinte: Nu, alea sunt pentru bodyguarzi.
Învăţătoare: N-are cum…
Părinte: Şi astea sunt pentru femeile de serviciu…
Învăţătoare: Nu…
Părinte: Vă spun sigur…
Învăţătoare: Nu te cred. Aş vrea să fie aşa.
(…)
Învăţătoare: Măi, clasa ta a dat Savon la… că am văzut nişte pungi…
Altă învăţătoare: Particular. O mămică din clasa mea a dat, atât. Dar în mod normal ar trebui să dea toată clasa.

(…)

Învăţătoare: Cine are putere, care din voi aveţi putere să vă duceţi la clasă cu o cafea şi o ciocolată… cu un cadou de 5 lei? Eu vreau doar să ştiu cine se duce? Vreau să-mi spuneţi un nume în plen la şedinţă să văd şi eu cine comentează şi cine efectiv sabotează evenimentul… Eu nu ştiu cine are curaj să se ducă cu un asemenea cadou.
Părinte: Eu.
Învăţătoare: Te duci tu?
Părinte: N-am o problemă. Cu toate că eu sincer să vă spun, mi se pare un pic…
Învăţătoare: Aşa. Ia zi, ce ţi se pare?
Părinte: Un pic exagerat.
Învăţătoare: Adică ce? De ce exagerat?
Părinte: Prea multe persoane…
Învăţătoare: Stai şi uită-te la mine. Este o poveste… Ai putere să te lupţi cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare? Eu la asta te întreb?
(…)
Părinte: Şi am mai vorbit şi cu alte clase şi cred că suntem singurii care onorăm toate femeile de serviciu, toţi bodyguarzii, tot personalul…
Învăţătoare: Eu nu cred. Mai găseşti o altă clasă care nu a dat cadouri? Că eu nu am văzut decât…
Părinte: Nu am stat să fac cercetări…
Învăţătoare: Eu nu am văzut decât cadourile care merg cu sticle de whisky si cu cozonaci Panettone. Asta este şcoala de fiţe, da?

După apariţia în presă a înregistrării, în urmă cu două săptămâni şi depunerii unei plângeri de către un părinte, Inspectoratul municipiului Bucureşti a sesizat Parchetul.

Inspectorul general şcolar al Capitalei a spus că dacă se dovedeşte că învăţătoarea este vinovată, ea riscă sancţiunea maximă a excluderii din învăţământ.

Aproape jumătate dintre părinţii copiilor de la clasa Danei Blându au cerut înlocuirea învăţătoarei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.