BNR: Situaţia macroeconomică a României s-a îmbunătăţit

Situaţia macroeconomică a României s-a îmbunătăţit, stoparea declinului economic şi evoluţia favorabilă a partenerilor comerciali externi având un rol important în această direcţie, arată cel mai recent Raport privind stabilitatea financiară, publicat, luni, de Banca Naţională.

Economia naţională a traversat un proces de restructurare, creându-se condiţiile pentru o dezvoltare ulterioară pe criterii sustenabile (numărul de salariaţi din sectorul public s-a redus, creditarea bancară a favorizat în termeni relativi sectorul tradables, iar deficitul fiscal s-a atenuat). Declinul activităţii economice s-a temperat în 2010, scăderea PIB real fiind de 1,3 la sută. Perspectivele pentru anul 2011 indică reluarea evoluţiilor favorabile. Creşterea economică în primul trimestru din 2011 a fost de 0,7 la sută, urmată de un avans de 0,2 la sută în trimestrul doi (date ajustate sezonier), sectoarele tradables contribuind cel mai mult la această dinamică. În semestrul I din 2011, sectorul industrial şi-a majorat valoarea adăugată brută cu 7,3 la sută, în timp ce sectorul agricol cu 2,5 la sută. Prognozele79 privind creşterea economică situează România în anul 2011 sub valorile regionale (1,5 la sută faţă de 2,9 media în UE-10), urmând ca din anul 2012 ritmul de creştere să revină la un nivel comparabil cu cel al regiunii’, arată documentul.

Procesul de convergenţă reală are perspective favorabile. Indicatorul PIB/locuitor al României este prognozat să avanseze în perioada 2011-2012 comparativ cu valorile estimate pentru zona euro. Suplimentar, România s-a angajat să implementeze un program ambiţios de reforme structurale, de natură să consolideze rezultatele economice deja obţinute şi să impulsioneze potenţialul de creştere economică, generând progrese pe linia convergenţei reale. Principalele direcţii de acţiune sunt explicit menţionate în programele naţionale elaborate de autorităţi, o parte dintre măsurile planificate regăsindu-se şi în noul acord de finanţare încheiat cu UE, FMI şi BM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.