Bogdan Aurescu, la marșul de solidaritate împotriva terorismului de la Tunis

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat duminică, la Tunis, la marşul internaţional de solidaritate împotriva terorismului, organizat de Adunarea Reprezentanţilor Poporului (Parlamentul tunisian), ca urmare a atentatului de la Muzeul Bardo, din 18 martie 2015.

Prin prezenţa sa la această manifestare, şeful diplomaţiei române a transmis un mesaj ferm, în numele părții române, de condamnare a actelor de terorism, precum şi de susţinere a autorităţilor de la Tunis în eforturile de combatere a acestora.

„Tragicul atentat care a avut loc la Muzeul Bardo a adus în atenție, o dată în plus, stringenta nevoie pentru o cât mai strânsă și eficientă cooperare internațională pentru combaterea oricărei forme de terorism. Am supus spre reflecție, în acest sens, inițiativa creării unui nou instrument juridic – o Curte Internațională care să judece crima de terorism. Am convingerea că dreptul internațional poate contribui eficient la eforturile de anihilare a acestui fenomen”, a declarat, cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu potrivit unui comunicat al MAE.

Cu prilejul deplasării la Tunis, ministrul a avut convorbiri cu demnitari tunisieni privind stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale româno-tunisiene.

Astfel, oficialul a avut o întrevedere cu omologul tunisian Taieb Baccouche, în cadrul careia a exprimat deplina solidaritate a poporului român cu cel tunisian în fața fenomenului terorist și a expus inițiativa românească de creare a unei curți internaționale contra terorismului, idee primită cu interes de interlocutor.

Totodată, a discutat despre calendarul de contacte bilaterale, adresând invitația, acceptată de omolog, ca acesta să efectueze o vizită la București în acest an. Cei doi oficiali au convenit că este necesară impulsionarea relațiilor economice, inclusiv a schimburilor comerciale (care anul trecut au înregistrat o valoare de cca. 315 milioane euro), precum și schimburile în domeniul educațional.Ministrul român a exprimat deplina disponibilitate a României de a oferi sprijin Tunisiei în domeniul tranziției democratice.

De asemenea, ministrul român de externe i-a întâlnit pe președintele Parlamentului tunisian și pe Președintele Tunisiei, Beji Caid Essebsi. Ministrul român a exprimat deplina solidaritate a poporului român cu poporul tunisian în aceste momente.

Președintele Tunisiei a mulțumit ministrului român pentru acest gest de solidaritate care contează foarte mult pentru relația bilaterală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.