Ce carte a politicii Moscovei şi Washingtonului nu pot înţelege surzii de la Bucureşti?

De la Moscova, John Tefft limpezeşte apele tulburate de James Pettit la Chişinău…

… „Americanii şi ruşii au un set de valori comune, iar Moscova şi Washingtonul au în prezent posibilitatea de a conlucra în multe domenii”, a declarat, la 30.08.2016, John Tefft, ambasadorul SUA la Moscova, cu prilejul Forumului Flotei Arctice a Rusiei. „Ţările noastre pot obţine rezultate excelente conlucrând”, a mai spus Tefft.

Washingtonul este dispus să dialogheze cu Moscova pe tema scutului antirachetă al SUA din Europa. Diplomatul american a reiterat poziţia SUA conform căreia “scutul din România şi Polonia nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci are scopul de a contracara ameninţări din partea Iranului şi Chinei”.

Numai că Iranul şi China, aflate în relaţii speciale cu Rusia, nu au de ce ameninţa state europene. Ele au alte ţinte, iar acestea sunt de notorietate internaţională, nefiind nevoie de profesioniştii spionajului pentru a le afla, eventual doar pentru a se stabili când, unde şi cum se va întâmpla. Dar numai dacă „Axa” va fi provocată, ceea ce este mai mult imposibil, decât posibil să se întâmple. Asta deoarece este mai mult decât evident că SUA din ultimul deceniu (2006-2015) nu au mai fost superputerea unică din deceniul anterior (1995-2005). Doctrina politico-militară americană avea un slogan de mare forţă: „America poate în orice moment să gestioneze, concomitent, două conflicte majore şi să preîntâmpine un al treilea”. Deci se afirma, în acest fel, capacitatea SUA de a se angaja pe două fronturi, ipotetic unul cu Rusia, al doilea cu China, şi să-l preîntâmpine pe al treilea, cu India. Altcineva în lume, la momentul respectiv, al apogeului Imperiului Global al Americii, nu putea exprima o ameninţare pentru SUA.

Ulterior, puterea Marii Americi s-a compromis în uzura războaielor din Irak şi Afganistan, duse cu încăpăţânare până la epuizarea stocurilor de sicrie şi drapele pregătite să fie oferite familiilor militarilor căzuţi pentru a apăra onoarea şi valorile naţiunii de minciunile politice „casus belli”.

Mesaj indirect pentru Kiev. Mafia transnaţională din Ucraina a corupt la vârfurile politicii occidentale pentru a putea guverna

Ar fi justificat ca mandatarea ambasadorului James Pettit să fie decodată şi înţeleasă nu doar în cheia noastră sentimental-patriotică, ci şi în cheia kieveană a politicii Washingtonului, pe care autiştii noştri nu o înţeleg şi continuă a sta alături de Poroşenko, până când dispariţia fulgerătoare, dar planificată a acestuia va deveni un fapt istoric.

Mafia transnaţională a Ucrainei a corupt la vârfurile politicii occidentale pentru a putea guverna. Celebrul dialog dintre Victoria Nuland şi subalternul ei, Geoffrey R. Pyatt, ambasadorul SUA la Kiev (F**k the UE! – Exactly!), seamănă mai degrabă a jargon mafiot decât a directivă diplomatică venită din partea Departamentului de Stat. Cum a fost posibil aşa ceva? Foarte simplu, urmând modelul american promovat de CIA şi care constă în coruperea unor membri ai guvernelor sau/ şi ai serviciilor secrete pe care le folosesc în operaţiuni clandestine ce nu pot fi autorizate financiar de Congresul SUA.

Un exemplu. Am reţinut observaţia foarte pertinentă a veteranului de la “Evenimentul zilei” care a sesizat că în Siria kurzii Pentagonului şi rebelii CIA-ului se măcelăresc între ei. Logic este că guvernul SUA nu poate susţine legal decât una din cele două părţi, cealaltă fiind susţinută clandestin, cu bani negri pentru care nimeni nu dă socoteală. Indiferent de cine pierde sau câştigă, America este asigurată. La vedere, dacă înving prietenii Pentagonului, şi sub acoperire, dacă sunt victorioşi clandestinii CIA-ului.

Pentagonul şi CIA-ul sunt oficial în România. În Moldova şi Ucraina operează doar regimul operaţiunilor clandestine. Dovadă şi evaporarea miliardelor, audienţele private ale lui Plahotniuc pe la Washington, tratamentul preferenţial acordat de Casa Albă unor lideri de la Chişinău şi Kiev. Unde a fost România cu autiştii ei politici în tot acest demers netransparent? La colţul ruşinii, cu lecţia istoriei neînvăţată şi temele „de casă nefăcute”!

Cu ce a sprijinit Uniunea Europeană Republica Moldova? Trimiţându-i ca reprezentaţi (şefi de oficii UE) funcţionari unguri şi câte vreun polonez, ca să nu fie toată cusătura cu aţă albă. Consecinţa? Conform unui sondaj citat de Iulian Chifu, o destructurare identitară cum nu a avut loc nici sub cnutul Tătucului Popoarelor Sovietice, o alienare periculoasă în contextul evenimentelor ce ar putea urma.

Tatăl meu mi-a relatat două secvenţe din campania de trei ani la care a luat parte pe frontul de Est. În anul 1941, Armata Română a fost întâmpinată cu flori şi cu scandarea „Vin ai noştri!”. În anul 1944, cu aceeaşi scandare „Vin ai noştri!”, asupra soldaţilor români s-a aruncat apă opărită. „Ai noştri” nu mai erau românii.

Sinceritatea sentimentelor unioniste nu poate fi măsurată. Ele există sau nu. Care este câtimea populaţiei din Republica Moldova animată de aceste sentimente? Cu siguranţă segmentul care nu a solicitat cetăţenia Română în scopuri de acoperire, ori a se constitui, comandat şi la vedere, în „coloana a V-a a românismului agresiv”. Adică, o pricină de gâlceavă! Tot cu siguranţă, segmentul de populaţie care nu a solicitat cetăţenia română, socotind că e de datoria Guvernului României să o recunoască pentru cei cărora le-a fost furată, lor, dar şi urmaşilor lor. A existat la Bucureşti sau Chişinău o astfel de intenţie?! Se omora o afacere, pierea industria neagră a cetăţeniei. Toate statele dimprejurul României acordă cetăţenii pe bandă rulantă şi fiecare cu propriile ţinte geopolitice. Unele net antiromâneşti. Alte ţinte nu se lasă uşor descifrate, ceea ce poate genera suspiciune şi teamă.

Pe curând, adio Poroşenko!

Azi Rusia şi Occidentul au scos Ucraina din ruta nordică a exportului de gaze, adică i-au extirpat plămânul sănătos, în loc de cel bolnav. Poroşenko nu mai înseamnă ceva cu adevărat, iar din perspectiva unei viitoare administraţii americane, oricare ar fi aceasta, el ar fi doar un periculos incomod, a cărui grabnică şi intempestivă ieşire din scenă pare a se regiza şi pregăti. Factualitatea asasinatelor comandate până acum la Kiev va servi ca indiciu indirect pentru translatarea responsabilităţii spre Moscova.

Manipulatorii clandestinilor lucrează la scenarii şi regizează şi dispariţia lui Putin. Într-o confruntare secretă, victoria se poate obţine şi aşa. Preşedintele Rusiei mai are încă adversari puternici suficient de înverşunaţi pentru a risca, jucând cartea asasinatului politic, dacă vor primi şi garanţiile implicate de un astfel de demers. Tentativele eşuate din ultimii doi ani arată că garanţiile au fost fără acoperire, iar resorturile puterii lui Putin, mai puternice decât s-a estimat.

Cartea federalizării Ucrainei a fost jucată. Amânată este doar împărţirea câştigului. Polonia şi Ungaria ştiau dinainte şi vor primi dividendele investiţiilor, pe măsura implicării avute în gestiunea crizei. România nu va primi decât ocazia de a zâmbri. Iar ca bonus, va asista la consumarea unei noi drame a românilor din „fostele teritorii româneşti care au aparţinut Ucrainei”. Să nu ne siderăm prea tare dacă la Bucureşti, de o parte şi de alta a Dâmboviţei, se vor găsi aplaudaci şi şefi de galerii. Sunt deja în blokstart-uri prin platourile televiziunilor care cât pot ele de discret „servesc cauza”. Aceea pentru care sunt finanţate la negru prin ordine de misiune secrete şi verbale, executate de „agenţi ” de teapa lui Cocoş.

Budapesta şi falanga ei neorevizionistă caută, ca şi în perioada interbelică, susţinere occidentală pentru desfiinţarea efectelor Trianonului

Ungaria, în aceste ape tulburi, sparge valurile şi se tonifică economic, câştigă autoriate, nu-i pasă de scrupulele comunităţii internaţionale, care pentru Budapesta nici nu prea există, deci se pare că îi merge tot mai bine. Şi-a tras şi frontiere de oţel, ca să nu se spurce musulmanul la gulaş, iar de poză a anunţat admiterea câtorva zeci de migranţi. Aleşi pe spânceană.

Pentru bătrânele puteri revizioniste europene, anul 1918 este ”dead line”-nul desfacerii Tratatului de la Trianon. Parţial, tratatul a fost depăşit în unele dintre efectele sale, după cum şi acordul sovieto-german din 23 august 1938, precursorul Diktatului de la Viena, a ultimatimului privind predarea Basarabiei, dar şi a retragerii din Cadrilater constituie un caz de drept internaţional „sui generis”, liber la interpretări generatoare de controverse. Dar cum dreptul internaţional şi forţa dreptului ţin de perioada titulesciană a diplomaţiei româneşti, nu-i interesează pe autiştii diplomaţiei ce se face azi la Bucureşti.

La toate manifestările din Occident consacrate centenarului Primului Război Mondial, care sunt în plină desăşurare, falanga neorevizionistă a Ungariei este prezentă, activă, persuasivă, convingătoare şi compătimită pentru „marea nedreptate istorică suferită la Trianon”.

Ce întreprind în prezent neorevizionişii unguri nu va putea fi înţeles de noua generaţie, lipsită programat de studiul Istoriei României, dar şi a popoarelor dimprejur. Până la a recurge la câteva pagini de istorie, anticipăm că Trianonul nu era posibil, între altele, fără:

• premisele create de preşedintele Americii, Woodrow Wilson, şi liderul Puterii Sovietelor, Vladimir Ilici Lenin;
• sistematicele acţiuni de propaganda, influenţă şi lobby ale românismului şi mişcărilor naţionale ale popoarelor din ramura slavilor din centrul şi sudul Europei:
• acomodarea punctelor de vedere ale reprezentanţilor naţiunilor desprinse din Imperiul Austro-Ungar la întâlnirea cu preşedintele Woodrow Wilson;
• forţa de expresie a marilor şi entuziastelor manifestări populare pentru autodeterminare;
• mari sacrificii pe toate câmpurile de bătaie ale Europei;
• salvarea Ungariei de pericolul bolşevizării de către România.

Este o vorbă: „Cine face şi desface”. Trebuie analizate cu mare atenţie, obiectivitate şi prudenţă, în raport cu condiţiile de atunci, dacă în condiţiile actuale noul revizionism va reuşi amendarea a ceea ce a mai rămas din Trianon.

(Va urma)

Citiţi şi

Insecuritatea naţională, un rezultat al „muncii” de fiecare zi (I)

Axa Moscova-Ankara-Teheran-Beijing şi declaraţia ambasadorului James Pettit (II)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.