Ce structură ar avea noua conducere a postului public

Televiziunea Română a lansat în dezbatere publică o propunere de proiect legislativ pentru organizarea şi funcţionarea serviciului public de televiziune. Se primesc observaţii până pe 30 septembrie.

Cine ar înlocui actualul CA

Proiectul prevede reorganizarea distinctă a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) într-o nouă entitate: Serviciul Public de Televiziune (SPTv), plasat sub autoritatea unui Consiliu de Supraveghere a Misiunii Publice (CSMP). Acest consiliu ar urma să fie format din 13 membri, care ar urma să fie propuşi de:

  • Senat: 1 membru
  • Camera Deputaţilor: 1 membru
  • Preşedinţia României: 1 membru
  • Guvernul: 1 membru
  • Academia Română: 1 membru
  • Banca Naţională: 1 membru
  • Convenţia Organizaţiilor de Media: 1 membru
  • Uniunea Scriitorilor (USR): 1 membru
  • Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor (UCMR): 1 membru
  • Uniunea Cineaştilor (UCIN): 1 membru
  • Uniunea Teatrală (UNITER): 1 membru
  • Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor (UCIMR): 1 membru
  • Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune: 1 membru.

Conducerea executivă a SPTv urmează să fie asigurată de un Director General Executiv, numit de CSMP în urma unui concurs.

Unde s-a duce banii de la buget

Conform proiectului, taxa de televiziune ar urma să fie indexată potrivit coeficientului de inflaţie, conform datelor oferite de INS. Proiectul prevede şi destinaţia banilor obţinuţi de la buget:

  • acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare
  • pentru achiziţionarea unor echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune şi pentru alte materiale consumabile, necesare desfăşurării activităţilor specifice
  • pentru plata integrală a drepturilor de utilizare a staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, aparţinând agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor
  • pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional
  • pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale;

TVR aşteaptă observaţii până pe 30 septembrie

Ce spune actualul PDG al TVR, Stelian Tănase, referitor la necesitatea acestei noi legi.

„Criza profundă prin care televiziunea publică trece de mai mulţi ani trebuie să înceteze. Instituţia are nevoie de o schimbare fundamentală a paradigmei legislative şi văd în această propunere o soluţie pe termen lung. Am trimis comisiilor parlamentare documentul ca punct de plecare pentru adoptarea unei noi legi a televiziunii publice”.

Conducerea TVR a lansat ante-proiectul în dezbatere publică şi aşteaptă observaţii de la persoane din toate domeniile, inclusiv de la telespectatori. Observaţiile pot fi trimise la adresa de e-mail lege@tvr.ro până la 30 septembrie 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.