Cel mai longeviv șef de serviciu secret, trecut în rezervă

Șeful STS, Marcel Opriș a fost trecut în rezervă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de trecere în rezervă a şefului STS, generalul Marcel Opriş.

Surse din sistem au explicat pentru HotNews.ro că pensionarea lui Opriş este motivată de faptul că anul viitor, când împlineşte 60 de ani, ar fi fost obligat oricum să se retragă prin efectul legii (nu mai poate fi general activ după această vârstă) şi că ar fi preferat să iasă acum pentru a nu riscă diminuarea pensiilor speciale cu care tot ameninţă guvernul.

Preşedintele Iohannis a semnat şi decretul de trecere în rezervă a unuia dintre cei doi directori adjuncţi ai STS, generalul maior Ioan Balaure.

Marcel Opriş era directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 12 ani.

Din 1982 până în 1997, el a avut funcţii de conducere şi execuţie în MApN, după care a activat în STS.

Conform comunicatului Administraţiei prezidenţiale, trecerea în rezervă a lui Opriş a fost făcută chiar la cererea acestuia. Preşedintele a semnat decretul la ”propunerea directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”.

Ioan Balaure era adjunct economic al directorului STS din ianuarie 2006.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.