×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 3 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 28 aprilie 2017, 03:26
EUR (€)
-0.0066 ↘
4.5289 RON
USD ($)
-0.0055 ↘
4.1565 RON
• • •
„Iniţiativa României” din nou în slujba lui Iohannis
Cine este Mihai Poliţeanu, cel ce a depus plîngerea la DNA împotriva premierului?

În această fotografie, cel care o cară în spate pe Monica Macovei este Mihai Poliţeanu, autorul plîngerii în urma căreia Codruţa Kovesi a început urmărirea penală împotriva prim-ministrului şi a ministrului Justiţiei! Mihai Poliţeanu este membru al „Iniţiativei România”, asociaţie care a organizat şi protestul de după „Colectiv”, motiv pentru care, deşi abia era înfiinţată, a fost invitată la Cotroceni pentru consultările ce au dus la formarea Guvernului Cioloş!

Însă, în anumite medii, Mihai Poliţeanu nu este necunoscut, el activînd în mai multe locuri care-i definesc personalitatea şi orientarea politică. Astfel, chiar pe site-ul „Iniţiativa România”, Poliţeanu se prezintă astfel:

- Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București și al programului de master "Studii ale naționalismului" al Universității Central Europene.

- În 2003 alucrat în cadrul „Societății Academice din România” (SAR - condusă de Alina Mungiu Pippidi, n.n.) și a gestionat comunicarea internă în cadrul proiectului "Coaliția pentru un Parlament Curat".

- A lucrat în cadrul Ministerului Justiției în perioada 2005-2007 pe post de consilier al ministrului Justiției (Monica Macovei, n.n.).

- În 2007-2009, afost manager de proiecte pe justiție și anticorupție la Freedom House România (condusă de Cristina Guseth, n.n) și fondator al coaliției de ONG-uri și sindicate "Inițiativa pentru o Justiție Curată".

- A fost asistent al europarlamentarului Monica Macovei în perioada 2009-2015.

- Membru fondator al Asociației M10 (fondată de Monica Macovei, n.n.), din care s-a retras în martie 2015.

- În mai2015 afondat propria lui firmă de comunicare și consultanță.

- În prezent este membru al asociaţiei „Iniţiativa România”.

Acum putem să vedem mai clar care este „filosofia” lui Mihai Poliţeanu, după ce am aflat care i-au fost mentorii: Alina Mungiu Pippidi la „SAR”, Cristina Guseth la „Freedom House” şi, mai ales, Monica Macovei! Cu aceasta din urmă a lucrat cel mai mult, fiindu-i consilier la Ministerul Justiţiei şi asistent la cabinetul de europarlamentar, dar şi coleg în formaţiunea politică a acesteia, „Asociaţia M10”!

Mihai Poliţeanu n-a fost singur la DNA cînd a fost deja audiat în dosarul deschis la plîngerea sa, ci însoţit de doi colegi din „Iniţiativa României”: Răzvan Paţachi şi Elena Ghioc, care au semnat, de asemenea, plîngerea penală:

Cu 100.000 de oameni în stradă, Codruţa Kovesi n-a ezitat o clipă ca, la sesizarea oamenilor Monicăi Macovei, să deschidă un nou dosar cu puternice influenţe politice, ceea ce înseamnă că fie nu îi pasă de posibila reacţie a oamenilor cînd vor afla ce jocuri politice face, ştiindu-se protejată la nivel înalt, fie este în culmea disperării.

Pentru că Laura Codruţa Kovesi este devastată de recentele dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiţă, a văzut în această plîngere penală ocazia de a-i demonstra preşedintelui Klaus Iohannis nu numai ataşamentul, ci şi slugărnicia, aşa cum făcuse permanent cu Traian Băsescu! Mai ales după ce a văzut că preşedintele, în urma aceloraşi dezvăluiri, l-a trecut în rezervă în două minute pe Florian Coldea, directorul adjunct al SRI, om mult mai puternic decît ea.

Dovada că „denunţul” celor trei subalterni ai Monicăi Macovei este o făcătură, menită să-i ofere Codruţei Kovesi motivul pentru deschiderea unui dosar penal, este însuşi conţinutul plîngerii, pe care îl postează chiar Mihai Poliţeanu pe Facebook:

„Ieri, 1 februarie 2017, am fost chemat la Direcția Națională Anticorupție, unde am fost audiat în legătură cu denunțul penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, și Florin Iordache, ministru al Justiției în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]”

2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”.

Această plîngere penală va rămîne în analele Justiţiei ca fiind dovada modului în care un procuror poate folosi Codul penal ca armă politică! Cele două capete de acuzare sînt de un penibil inimaginabil dar, cu toate acestea, DNA s-a grăbit să dea curs imediat acestei plîngeri de tot rîsul!

De altfel, Mihai Poliţeanu a trimis prin e-mail prima sa plîngere şi imediat a fost chemat la DNA pentru a o redacta, evident, la dictarea procurorilor în cadrul aşa-zisei „audieri”, astfel încît să corespundă intenţiilor lui Kovesi! Aşa cum s-a întîmplat şi în Dosarul „Vântu-Realitatea TV”, cînd Kovesi i-a dictat lui Sebastian Ghiţă plîngerea!

Favorizarea făptuitorului”, prima acuzaţie, ar putea fi aplicată, după mintea Codruţei Kovesi şi a oamenilor Monicăi Macovei, pentru orice act administrativ care ar favoriza prin consecinţele sale un grup de oameni: graţiere, diminuarea pedepselor, abrogarea unor texte de lege sau emiterea altora! Toate aceste „fapte” se petrec deseori în procesul legislativ, însă pînă acum nimeni pe planetă nu s-a gîndit să dea în judecată Parlamentele, Preşedinţii, Guvernele pentru că le-au emis!

„Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului, cea de-a doua acuzaţie, este la fel de ambiguă şi subliniază intenţia clară a DNA de a folosi Justiţia împotriva adversarilor politici ai lui Klaus Iohannis! Ne amintim că recent PSD a vorbit în spaţiul public de „gaura” de 10 miliarde în buget, lăsată de Guvernul Cioloş, care, în realitate, însemna exact „prezentarea de date inexacte”, adică o falsă estimare a încasărilor bugetare, cu vădită „rea-credinţă”, pentru ca guvernul să poată face o rectificare bugetară! DNA nu s-a grăbit atunci să deschidă vreun dosar penal, deşi lucrurile erau mult mai evidente, putînd fi demonstrate cu probe oficiale!

Sigur că este dreptul ortacilor Monicăi Macovei să depună ce plîngere vor, împotriva oricui. Ceea ce este înfiorător, este reacţia DNA-ului, mai ales acum, cînd în stradă sînt peste 100.000 de oameni care ar putea să afle despre aceste manevre pur politice ale DNA-ului lui Kovesi. În loc să caseze plîngerea pe motiv de „naivitate”, Kovesi a dispus controale la Ministerul Justiţiei, preluarea imaginilor de pe camerele de supraveghere pentru a vedea cine a intrat în sediul Guvernului, solicitarea tuturor documentelor care au stat la baza „ordonanţei de la miezul nopţii”!

Nici procurorul general nu s-a lăsat mai prejos şi a cerut CSM să revoce detaşarea a doi secretari de stat de la Ministerul Justiţiei care ar fi lucrat la redactarea textelor aflate în dispută!

Toate acestea, alături de reacţia Monicăi Macovei în Parlamentul European şi atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis, demonstrează că ne aflăm în plin război politic, în care Justiţia este folosită ca armă politică, iar populaţia este folosită ca masă de manipulare!

Desigur, cu ajutorul pionilor pregătiţi ani de zile în laboratoarele ONG-urilor finanţate de George Soros, cum am arătat deseori în legătură cu „Societatea Academică din România (SAR) şi „Freedom House”, în care a activat şi „eroul” nostru Mihai Poliţeanu.

Ion SpânuPublicat Vineri, 03 februarie 2017
123618
 | 17
 | 37
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Dan Garceag
0
Dar de ,ce ,acest autor , care le stie pe toate ( ce vrea sa stie ) nu pomeneste nimic , din Lista cu politicienii penali ,care vor scapa ,,cu fata curata , dupa aceste ordonante ? Sau poate este si el pe Lista , Spalatilor ? Va dau ,cateva nume ,ca sa va amintiti ,mai usor,,,calin popescu ,tarateanu , udrea, oprescu , dragnea , cocos, si cel mai ,,VALOROS PERSONAI ,, voiculescu , etc etc etc,,,
Publicat Luni, 13 februarie 2017
+Răspunde
Rafana
-2
De ce se refuza postarile? Pentru ca posteaza doar ce le convine lor, PSD-ULUI, DE AIA!
Publicat Duminică, 05 februarie 2017
+Răspunde
eu @ Rafana
+1
cred ca refuza comentariile cu injuraturi, ceea ce e absolut civilizat. vezi mai jos si puncte de vedere diferite, dar in limitele normalului.
Publicat Sâmbătă, 11 februarie 2017
+Răspunde
Daniel
+1
Daca insistam sa aberam, inseamna ca orice gratiere facuta vreodata de un presedinte e favorizarea infractorului.... Decat asa un stat de drept....
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
ADI
+8
Va fac 0 propunere. Haideti sa facem o plangere penala lui Neamtu Iohannis.Ne stangem cat mai multi.Cred ca avem destule motive.
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
alex
+7
rusii aveau o poveste cu o baba care se catara in spatele unor barbati si ii calarea pana mureau... parca si gogol pomeneste de asta intr o nuvela ( vii ) :))))
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
Patrocle
+14
NISTE SLUGI TICALOASE DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA MENTORULUI......
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
BADANOIU IULICA
+18
SOROS E INTOATE RELELE DIN TARA ASTA USOR DE MANIPULAT PACAT DE TARA NOASTRA FRUMOASA SI BOGATA .IOHANIS A DEVENIT SLUGA CREDINCIOASA A LUI SOROS CUINCULTI DELA U S R
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
Cata
+15
ha ha ha ha ha ha soros e in toate, mai ales in mm si ai sai discipoli... ce misto! cred ca psihologii pot spune multe despre aceasta poza...
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
steluta
+16
toata ziua am incercat ieri sa postez si nu am fost lasat ! aveti un site deturnat de oamenii sistemului securist represiv care blocheaza utilizatorii
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
tataia
+8
Aceste lipitori (gasca Macovei-matrafoxat) de care tara nu poate scapa incearca sa sa confiste revolta oamenilor in folos propriu. NU. Suntem impotriva tuturor coruptilor securisto-mafioti care au supt vlaga acestui popor. Asta nu inseamna ca toleram ciuma rosie, cea care este mama tuturor rautatilor de pe acest taram. Nu luptam ptr gasca Macovei.
Publicat Sâmbătă, 04 februarie 2017
+Răspunde
Recomandate
Modelul UBER trebuie extins, nu reprimat
Publicat acum 10 ore şi 36 minute
Vai de capul liberalilor!
Publicat acum 9 ore şi 15 minute
Descoperire remarcabilă a unui cercetător român
Publicat acum 12 ore şi 44 minute
Alt proiect PSD sub semnul întrebării
Publicat acum 14 ore şi 49 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Tragedia din Retezat
10 articole/ Actualizat acum 9 ore şi 35 minute
alarm off
Cronica din Berceni
6 articole/ Actualizat Miercuri, 19 aprilie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
10 articole/ Actualizat Joi, 20 aprilie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 15 aprilie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
111 articole/ Actualizat acum 20 ore şi 8 minute
Ioan Buduca

6 spre 7 decembrie 2009. O noapte de pomină. Nu ştim ce era acasă la Vîntu, dar am aflat ce era acasă la generalul Gabriel Oprea, un simplu parlamentar la ora aceea.

Ioan BuducaPublicat acum 8 ore şi 3 minute