Cine va fi scutit de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

La sfârşitul acestei săptămâni intră în vigoare o lege aprobată de Parlamentul României prin care mai multe categorii de persoane fizice sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Scutirea se referă la perioada 1 ianuarie 2012 – 1 februarie 2015, când aceleaşi categorii de persoane beneficiază de scutirea la plata contribuţiei de sănătate printr-o modificare adusă Codului fiscal.

Redăm mai jos categoriile de persoane fizice care nu vor mai plăti contribuţii la sănătate.

– Copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

– Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură şi pentru cele acordate în baza Legii privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate;
– Soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza Legii privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

– Persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987.

– Persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariu de bază minim brut pe ţară, dacă nu au realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuţia.

– Bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul de bază minim brut pe ţară, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia.

– Femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.