Cod galben de inundații în șapte bazine hidrografice

Hidrologii au emis, joi, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă până sâmbătă seara în șapte bazine hidrografice situate în județe din Transilvania și Moldova.

Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 25 mai, ora 12:00 — 27 mai, ora 20:00, bazinele hidrografice vizate de atenționarea Cod galben sunt: Vișeu, Iza, Someșul Mare, Olt — bazin superior și afluenți bazin mijlociu, Suceava, Moldova, Bistrița.

Hidrologii prognozează că se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza (județul Maramureș), Someșul Mare și afluenți (județul Bistrița Năsăud), în intervalul 25 mai, ora 12:00 — 26 mai, ora 10:00.

De asemenea, începând de joi, de la ora 16:00 și până sâmbătă, ora 20:00, vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice: Olt — bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu), Suceava, Moldova — bazin superior (județul Suceava), Bistrița — bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Suceava, Neamț, Bacău și Harghita).

INHGA menționează că fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele Covasna, Harghita și Suceava.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.